Femeile zic primele:” Stop! Cobor aici!”

Potrivit Institutului National de Statistica, in România s-a inregistrat anul trecut cel mai mare numar de divorturi din istoria tarii: peste 40.000. In cele mai multe dintre cazuri, femeile sint cele care initiaza despartirea. Sint ele mai curajoase decit barbatii? Sint prea romantice? Sau pur si simplu nu mai suporta?

Femeile zic primele:” Stop! Cobor aici!”

L-am parasit de ziua mea. Imi facusem un plan imbatabil: imi inchiriasem un apartament unde imi mutasem deja o parte din lucruri fara ca R. sa stie.

Dupa petrecerea pe care am dat-o de ziua mea am facut ordine prin casa, mi-am pus cadourile intr-o geanta si am plecat. El dormea. A doua zi m-a sunat mirat ca nu sint acasa si m-a intrebat vesel cind vin. M-am simtit ca o criminala cind i-am spus ca nu voi mai veni niciodata pentru ca l-am parasit si ca as vrea sa divortam, dar cele zece minute care au urmat convorbirii noastre au fost printre cele mai frumoase din viata mea.

M-am simtit ca Leonardo DiCaprio in celebra scena din Titanic, cind sta la prova cu bratele deschise.“ Prietena mea N. soarbe un pic din cafea, se ridica in picioare si imita amuzata postura lui DiCaprio. O rog sa stea jos si sa-mi povesteasca ce s-a intimplat dupa momentul Titanic. „Dupa citeva saptamini mi-am luat si restul lucrurilor si de atunci stau singura.

Divortul s-a pronuntat acum trei saptamini si doua zile. Mi-a fost greu la inceput, am avut insomnii si m-am trezit de citeva ori plingind, dar nu mi-a trecut nici o secunda prin cap sa ma intorc. N-as mai fi suportat sa vin seara acasa, sa-l gasesc pe R. asezat la calculator si sa il aud cum mormaie ceva despre cit este el e fericit ca m-am intors acasa.“

N. s-a despartit de R. in primavara trecuta, dupa o relatie de aproape cinci ani. R. era amabil, blind, atent si avea simtul umorului. In plus, gatea bine. Dar de ce l-a parasit N.? „Asta m-a intrebat si mama in repetate rinduri. N-am reusit sa o fac sa inteleaga ca l-am parasit fara sa am un motiv anume. De fapt, l-am parasit pentru ca nu am avut nici un motiv sa NU il parasesc. Sa nu rizi de mine, dar mi-am dat seama ca nu mai simt nimic pentru el intr-o simbata seara, cind ne uitam la un film si mincam chips-uri. R. imi spunea ceva si eu nu m-am oprit din rontait, desi nu auzeam nimic din ce imi spunea. Atunci mi-a trecut prin cap ca trebuie sa imi schimb viata cit mai repede.

Pur si simplu mi-era indiferent ce spune.“ N. ridica neputincioasa din umeri si isi termina cafeaua. „Cel mai dureros lucru a fost ca n-am reusit sa-l fac sa inteleaga de ce am plecat. I-am explicat de zeci de ori ca nu mai eram implinita si ca simteam mai multa pasiune pentru florile de la geamul din bucatarie decit pentru el. S-a mirat de fiecare data si mi-a spus ca el are amintiri foarte frumoase si ca isi aminteste cu drag cum ne uitam noi la filme simbata seara si mincam chips-uri.“

N. nu este un caz izolat. Femeile sint cele care, de cele mai multe ori, se hotarasc sa faca primul pas si sa spuna „Stop!“.

Avocatul Catalina Samaru a declarat pentru Adevarul ca „85% dintre divorturi sint intentate de femei. La ora actuala, femeile sint mult mai puternice si mai independente decit in trecut si nu se tem sa ramina singure. Barbatul se hotaraste foarte greu sa divorteze. Pentru el, casnicia a devenit o rutina si, din comoditate, nu renunta la ea“. Sa fie femeile mai pretentioase? „Femeile au asteptari mai mari de la viata conjugala.

Ele nu suporta la fel de bine ca barbatii rutina care intervine intr-un cuplu. Acestia au tendinta sa se instaleze confortabil in pozitia de sot si de tata, multumindu-se cu o relatie care nu merge extraordinar, in timp ce femeile au nevoie sa fie apreciate in permanenta, si nu numai in calitate de sotii sau mame, ci si in calitate de femei“, explica sociologul François de Singlyin cartea Le soi, le couple et la famille, publicata in 2005.

N. imi mai spune: „Nu pot sa-l invinuiesc pe R. pentru mariajul nostru ratat pentru ca simt ca nu vorbim aceeasi limba si ca am plecat la drum cu asteptari cu totul si cu totul diferite. Nu cred absolut deloc ca barbatii ar fi de pe Marte si femeile de pe Venus, dar m-am convins ca barbatii nu se folosesc de limbaj la fel de bine ca femeile pentru a-si exprima emotiile. si, de altfel, eu am banuiala ca nici nu au la fel de multe emotii, dar s-ar putea sa fie o afirmatie hazardata. Ironic mi se pare faptul ca, daca la inceputul relatiei noastre eu facem zeci de lucruri pe zi prin care sa-i atrag atentia si R. nu observa nimic, spre final nu observa nici ca nu mai fac aceste lucruri. Pentru el totul era la fel. Of!“.

 

Si n-au trait fericiti pina la adinci batrineti…

La masa se asaza si prietena noastra S. Nu poate sa stea prea mult pentru ca se grabeste sa o ia pe fiica ei de la gradinita, asa ca o rog sa sara peste imagini de tipul Leonardo DiCaprio la prova si sa imi explice de ce s-a despartit de M. Pesemne ca am facut o gafa. „Nu stiu ce parere ai tu despre des­partiri, dar sa scrii in articolul tau ca nu m-am simtit nici o clipa ca Leonardo DiCaprio. A fost un cosmar care nu s-a terminat nici acum.“

S. isi comanda un frappé si, dupa ce fura frisca de deasupra, incepe sa-mi povesteasca: „Cred ca iti amintesti cum eram eu si M. pe vremuri: spuneam ca sintem cite o ju­ma­tate a aceleiasi portocale si ne bucuram ca ne-am intilnit si ca portocala poate sa fie in sfirsit intreaga. Am fost groaznic de indragostiti unul de altul si intr-un fel cred ca nu ne-a trecut nici acum, la doi ani dupa ce ne-am despartit. Chiar acum citeva zile am intrat intr-un magazin si am vazut un tricou care sigur i-ar fi placut lui M. si m-am trezit intrebind daca au si masura L. De-abia dupa aia mi-am dat seama ca nu am pentru cine sa-l cumpar si am plecat morcovita“.

O intrerup pe S. pentru ca nu avem deloc timp sa discutam despre tricouri barbatesti si nici despre obsesii post-despartire, asa ca o intreb de ce s-a rupt portocala in doua. „Am inceput sa avem probleme inca din perioada in care eu eram gravida. Ne-am certat de citeva ori zdravan, dar toata lumea mi-a spus ca perceptia mea este influentata de hormonii de sarcina si ca am senzatia ca lucrurile sint mai tragice decit sint de fapt. Lucrurile nu s-au indreptat nici dupa ce s-a nascut E.

Din nefericire, am simtit pe pielea noastra ca cea mai grea etapa din viata unui cuplu este cea de dupa nasterea primului copil. M. nu mai era decit o prezenta fizica in viata mea si zilele treceau fara ca noi doi sa vorbim mai mult decit strictul necesar. Nu il mai simteam in casa cu mine, era ca un hamster caruia uiti sa-i dai de mincare pentru ca i-ai acoperit borcanul cu un prosop. Am tot asteptat sa se intimple ceva, dar cind E. a implinit 10 luni, l-am rugat sa plece. Nu puteam sa traim asa la infinit. A fost ingrozitor: dintr-o femeie in­dra­gostita si fericita m-am trezit o mama singura si dezamagita. si acum trebuie sa plec pentru ca se circula groaznic.“

S. se ridica de la masa, isi ia geanta si ne face cu mina. Daca ar mai putea sa stea putin cu noi, i-as spune ca o banuiesc ca ar face parte dintre femeile care isi parasesc partenerul tocmai din teama de a nu fi ele abandonate. „O despartire implica o mare suferinta atit pentru cel care este parasit, cit si pentru cel care paraseste.

Se intimpla ca de multe ori femeile sa nu le vorbeasca partenerilor despre nemultumirile lor, de teama sa nu fie abandonate. Apoi este prea tirziu pentru a mai face ceva si ajung in situatia in care singura solutie este sa plece ele“, spune Catherine Serrurier, psiholog si consilier conjugal, in cartea sa C’est de ta faute! Peur, pouvoir et rivalité dans le couple. „Nu sint rare situatiile in care o femeie, dupa ce a pus din proprie vointa capat unei relatii, se trezeste aruncata intr-o depresie crincena. Dupa ce trece furtuna de adrenalina care insoteste orice ruptura, ea se poate simti responsabila pentru suferinta provocata. Sa abandonezi si sa fii abandonat sint doua notiuni complementare. Iar complexul de abandon functioneaza in ambele sensuri. Astfel, unele femei, ingrozite de gindul ca ar putea sa fie parasite, prefera sa ia initiativa si sa fie ele cele care isi parasesc partenerii.“

O chestiune de generatie

Spre deosebire de femeile din generatiile anterioare, pentru noi este mult mai usor sa punem punct unei relatii care nu functioneaza. Nu mai sintem dependente financiar de parteneri si refuzam din ce in ce mai des sa ne supunem unor realitati care altadata erau percepute drept fatalitati: alcoolism, violenta domestica sau infidelitate.

Am inteles ca viata in celibat este preferabila unei relatii nesatisfacatoare. Doar ca aceasta libertate greu dobindita poate fi uneori periculoasa: „In orice cuplu exista timpi morti, in care dragostea nu mai este prezenta. Dar asta inseamna oare ca a murit definitiv? Nu este deloc sigur. Nu te poti ghida numai dupa busola sentimentelor. Libertatea pe care femeile au cistigat-o in viata lor sentimentala le pu­ne incontinuu la incercare“, spune psihanalistul Jacques Arènes in Lettre ouverte aux femmes de ces hommes (pas encore) parfaits. Ii voi transmite prietenei mele S. acest lucru, cred ca se va bucura cind va auzi ca poate dragostea n-a murit definitiv si ca este posibil sa fi fost busola un pic dereglata.

Si ar mai fi ceva, un element pe care nu l-am regasit in nici una dintre lucrarile de specialitate: norocul. Unele dintre femei isi parasesc partenerii pentru ca au norocul sa intuiasca ce urmeaza. Daca vi se pare cam abstract ceea ce va spun, am sa v-o dau exemplu pe prietena unei prietene care s-a impiedicat grav pe scarile de la Primarie, cind era la brat cu cel care urma sa-i devina sot peste 10 minute. Impulsiv si mal élevé ca niciodata, el i-a spus: „Ridica-te, fa, proasto!”. Evident, l-a parasit pe loc.

Despina Badescu

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Antena 1
Publicitate
substantial.ro
Unica.ro
Mai multe din lifestyle