Super la 10 ani

Între 29 august și 4 septembrie are loc ediția care aniversează zece ani de Super, festivalul de artă făcută de adolescenți. Am stat de vorbă cu doi dintre organizatori (și foști participanți), Alexandra Apețean și Paul Dogioiu, despre ce a însemnat Super în această decadă și ce plănuiește să devină.

Super la 10 ani

Paul Dogioiu a ajuns pentru prima dată la Super în 2016, în public. Era la finalul clasei a X-a și-și amintește de expoziția găzduită de o casă dărăpănată din centrul Bucureștiului, „ca o enclavă de artă și boemie cu oameni de vârsta mea. Asta m-a convins să particip în anul următor cu un film. Festivalul așa a funcționat dintotdeauna, prin word of mouth.” Ca el, spune, își aleg adolescenții activitățile la care vor să participe, pentru că oferta este foarte largă. A făcut un film: „Oamenii care vin la Super fac filme special pentru asta și cei care au fost public în anul anterior sunt posibilii regizori, artiști, poeți, oameni din trupe în anul următor. Pentru că îi convinge proiectul.” La următoarea ediție a devenit selecționer și a și creat o proiecție specială, un proiect care a continuat doi ani, numit Incidental politics. „Era filme care atingeau subiecte politice. Ideea era că la final ne întâlnim niște activiști, jurnaliști și oameni din ONG-uri, și înțelegem aceste subiecte, într-un sens un pic mai complicat.”

Alexandra Apețean, în schimb, a fost pentru prima dată în public în 2017, iar în anul următor s-a înscris la atelierul de creative writing. A ajuns apoi în programul de voluntari, făcând fotografii. „Pentru mine a funcționat foarte bine, pentru că m-am integrat în comunitate. Fiind mai mică, aveam mai puțin curaj să trimit lucruri artistice. Și era un mod de a face parte din festival pentru adolescenții care poate nu au cunoscut încă pe cineva cu care să facă un film. Astfel, pot să îi cunoască pe acești oameni, și ulterior să facă împreună lucruri, ceea ce s-a și întâmplat.” Apoi a devenit internă și în cele din urmă a preluat coordonarea voluntarilor. Acum, face mai degrabă project management, în vreme ce Paul se ocupă mai mult de producție.

Super10, ediția aniversară

După 10 ani, Super se desfășoară, zice Alexandra, în cele mai tari spații de până acum: „Filmele sunt la cinematograful de la Muzeul Țăranului Român. O să avem concertul cu trupe de adolescenți la Expirat, ceea ce mă entuziasmează. Și expoziția va fi la Combinatul Fondului Plastic, la galeria Senat, o oportunitate foarte bună pentru ei. O să avem și lansarea de antologiei de poezie, în urma atelierului, și lansarea ziarului de fotojurnalism, amândouă la Grădina cu filme. Și după ele va fi proiecția de video-poeme.” În plus, spune Paul, festivalul începe chiar dinainte, cu două ateliere, unul de poezie, coordonat de Teona Galgoțiu, și Atelierul de relații sănătoase, de care s-a ocupat Alexandra. „Își propune să adune adolescenți și să discute cu ei despre consimțământ, despre cum arată o relație etică, despre ce înseamnă abuz și forme de micro-abuz. Anul ăsta va fi un parteneriat cu Girl Up (n.red. organizație care face girl empowerment, sub tutela Națiunilor Unite), fetele vor face un soi de seminar după un lecture cu Catherine Rhea, care este educator pe partea de educație sexuală. Fetelor de la Girl Up le-am amintit într-o discuție despre atelier și ne am gândit c-ar fi tare, mai ales că ele sunt adolescente informate și care pot să discute mai sincer, mai deschis cu ei.”

Grupul țintă

Cei care participă la Super au între 14 și 19 ani și sunt din toată România, dar și Republica Moldova. Și, culmea, anul trecut au avut și un participant din Canada. „Sunt copii care ajung la noi prin social media sau prin cineva din jurul lor, dacă nu sunt din liceele în care ajungem noi sau din orașele în care avem ambasadori. Ne-ar plăcea să mergem noi mai mult spre ei, spre zona rurală, dar este complicat de făcut.”, spune Alexandra.
Dintre ei provin ambasadorii, despre care Paul spune că „replică la o scară mai mică evenimentul în orașele lor. Fac replici ale expoziției, proiecții de filme, retrospectivă, chiar și mini call-uri, unii fac ateliere. Sunt adolescenți descurcăreți, care reușesc să facă aceste lucruri prin propriile lor forțe. De multe ori nu au nevoie de ajutor din partea noastră. E inevitabil, când o faci la firul ierbii, la scară mică, totul merge strună atâta timp cât nu ai nevoie de resurse.” O parte dintre resurse vin de la ei, dar ghidajul e mai complex de atât. „Încercăm să-l transformăm într-un program educațional despre cum faci un eveniment. Iar pentru selecție (…) de fiecare dată avem o întrebare despre ce eveniment le-ar plăcea să facă și cum s-ar gândi să îl pună în aplicare. Vrem să simțim că au tragerea de inimă să facă ce își doresc și că au o înțelegere de bază despre ce ar presupune, dacă știu la ce se înhamă.”

Impactul unui festival pentru adolescenți

Alexandra spune: „Super e o comunitatea în sine, sunt oameni care au trecut de vârsta adolescenței și se întorc la festival. Dacă avem nevoie de ceva, apelam la foști participanți. La atelierul de poezie de anul ăsta avem un trainer care a fost participant, Tudor Pop.” Dar nu e doar asta, subliniază Paul: „Super e ceva care a format oameni care au terminat medicină, IT și psihologie, nu sunt numai oameni cu filmul, cu literatura, cu muzica. Și la workshop-ul de fotografie de anul ăsta trainer-ul principal este un fost absolvent al atelierului, Toma Hurduc. Festivalul se extinde și în formarea unor oameni cu un set de valori care trec de zona asta artistic-umanistă.” Este, adaugă Paul, un tip de educație care „nu se face cu proful de la școală, se face cu cineva care poate să fie mentor pe bune”, un lucru care „nu este foarte dorit în sistemul de învățământ”. Și asta, zice Alexandra, pentru că nu e un model formal de educație, „de tipul cum faci artă, ci că poți să afli și despre tine, despre lume.” Poate de-asta nu au avut colaborări constitente cu școlile, deși au avut în fiecare an parteneriate cu Inspectoratul Școlar al Municipiului București, iar anul ăsta, pentru atelierul de film, s-au parteneriat cu UNATC, care le oferă cazare pentru participanți și echipamente.

Un Super ONG

Anul acesta, Super devine ONG, îmi explică Paul, adică își asumă o ștampilă pentru felul în care funcționa de mult. „E un ONG care funcționează pe tot parcursul anului și care se împarte direcții clare. Festivalul este activitatea majoră, dar nu singura. Facem și ateliere, care au devenit o parte mare din activitatea noastră, care durează aproximativ o săptămână. Se întâmplă online, variantă apărută în timpul primului lockdown, și continuată pentru că oferă oportunitatea mai multor oameni să poată participa ușor. Sau pentru o săptămână în București, în special în preajma festivalului. Anul ăsta atelierul de poezie și cel de film vor fi relativ simultan cu festivalul. Deci avem un timeline care mereu începe în luna septembrie, când se termină festivalul.”. Alexandra adaugă: „Și cu programul de ambasadori încercăm să ne răspândim în țară și să ajungem în cât mai multe locuri și să ducem resursele noastre și acolo. Sunt lucruri care se întâmplă separat de luna septembrie și vrem să ne direcționăm activitatea și eforturile spre zona asta. Pentru că festivalul îl avem destul de bine stabilit, dar ne-am dori să ajungem în cât mai multe spații, la cât mai mulți adolescenți, mai ales din zone mai îndepărtate de București și Cluj, unde au deja acces. Și mai avem programul educațional Zero la purtare, care durează șase luni, un program de educație cinematografică care presupune efort. E o activitate foarte specifică unui ONG. Și pentru noi este important să facem acest switch mental și să înțelegem că activitatea noastră nu-i doar festivalul, ci să ajungem la adolescenți în diverse feluri, tocmai cu această educație prin artă pe care încercăm s-o facem.”

Alături de Super

Super a funcționat dintotdeauna lucrând cu inițiative cu scopuri similare sau care se adresau unui public similar. De aceea a fost firesc un parteneriat cu Festivalul de teatru tânăr Ideo Ideis, alături de care au făcut, anul trecut, un atelier de teatru și unul de respirație, mișcare și dans. Dar sunt parteneri și cu Festivalul de film documentar și drepturile omului One World, alături de care au dezvoltat programul Zero la purtare. „Din experiența de selecționer la Super”, spune Paul, „mi-am dat seama că un adolescent nu are nici o șansă, dacă nu este învățat de cineva, să facă selecția unui festival și să înțeleagă ce e munca curatorială, măcar minimal. Și despre asta este Zero la purtare, te învață să faci alegeri și să înțelegi măcar un pic cum funcționează.” Ideea, spune el, este „să învețe ce înseamnă să alegi cui îi dai un premiu, cine dobândește vizibilitate.”
Pe lângă acest tip de parteneri, mai sunt și cei care contribuie financiar la existența Super. „Finanțatorii au fost deschiși de la început, dar au crescut pe măsură ce au trecut edițiile. Acum avem doi sponsori principali, Kaufland și Raiffeisen.”, spune Paul.

Copiii și adulții Super

Pentru că cei doi sunt acum parte din echipa festivalului, și nu din comunitatea celor care beneficiază de el, îmi spun că sunt nevoiți să-și conștientizeze rolurile și să traseze limite. „Asta e criza noastră de 20 de ani, atunci ne-am dat seama că nu mai suntem oamenii care vin la festival.”, zice Paul. Alexandra continuă: „E un lucru complicat de gestionat. Am învățat să-l abordăm, pentru că inițial participanții erau prietenii noștri. Eu le zic copii pentru că, fiind coordonator de voluntari, mental e foarte bine să păstrezi distanța, ca să fie sănătos. Și eu mă uitam la oamenii care organizau Super când aveam 16 ani și înțeleg că avem o putere asupra lor. Este un fel de statut pe care-l percep mai ales cei mai mici dintre ei, și trebuie gestionat delicat, pentru că ei vor să fim și prieteni, dar ne privesc și cu admirație. Încercăm să ne păstrăm constant în minte poziția de facilitatori pentru prieteniile între ei, pentru comunitatea lor. Evident că ne-a fost greu să ne rupem de faptul că noi eram comunitatea la un moment dat, dar acum încercăm să creeam ideea de alumni Super, un fel de super-prieteni mai mari. Să există comunitatea de adolescenți, dar noi să rămânem în spațiul de oameni mai mari.”

Super la viitor

Despre ediția de anul ăsta, Paul Dogioiu spune că „e un moment foarte important, o ștampilă a faptului că Super trece testul timpului, a necesității acestui proiect. Ce mă entuziasmează cel mai tare este recunoașterea existenței, a validității, a vizibilității acestui proiect.”
„E foarte tare să ne uităm în urmă, să vedem ce s-a-ntâmplat, unde au ajuns oamenii care au fost aici. Și să ne dăm seama că ce facem chiar duce undeva și are un sens mai departe de festival.”, completează Alexandra
Ca absolvenți Super, spune Paul, se gândesc să dezvolte partea care se ocupă de alumni, „un proiect gândit pentru cei care își doresc să aibă, la vârsta de peste 25 de ani, acces la un proiect cool. Încercăm să mergem și în direcția aia cu niște activități, care, altfel, lipsesc total. Dacă la adolescenți este o infuzie pe piață, pentru oamenii de peste 25 care își doresc să facă ceva alternativ profesiei, să încerce să facă artă, să scrie poezii, să se plimbe în natură și să aibă niște discuții cu niște oameni din zona umanistă, nu e nimic. Dacă e un loc în care mi se pare că Super, de-acum încolo, ar și trebui să meargă, și ar fi și nevoie de el, ăsta este locul.”

Citește și:
3 alumni Ideo Ideis despre ce a făcut festivalul pentru ei (și pentru alți adolescenți pasionați de teatru)

Foto: SUPER, prin amabilitatea participanților

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Antena 1
Publicitate
substantial.ro
Unica.ro
Mai multe din lifestyle