Educatie, nu lege anti-avort! (de Marius Chivu)

Interzicerea prin lege a avortului si definirea prin constitutie a „familiei traditionale” alcatuite exclusiv dintr-un barbat si o femeie nu sunt decat forme de terorism moral ale unor institutii retrograde avide dupa orice forma de control, este de parere Marius Chivu.

Educatie, nu lege anti-avort! (de Marius Chivu)

Imaginati-va un tanar de 25 de ani, inalt si frumos, imbracat in costum national, cu suman lung de postav cu gaitane si chimir la brau, care asteapta tacut in holul unei cladiri impunatoare. Cladirea este o judecatorie, iar unul dintre procesele desfasurate inauntru tocmai s-a incheiat. Printre oamenii care ies pe usile largi se numara si prefectul politiei Capitalei. Tanarul se apropie de el, scoate din suman un revolver si-l impusca in cap. Este amiaza zilei de 25 octombrie 1924, iar tanarul se numeste Corneliu Zelea Codreanu, cunoscut astazi drept fondatorul Miscarii Legionare. Dupa o scurta perioada petrecuta in arest, C.Z. Codreanu a fost achitat sub presiunea populara, miscarea lui a participat la alegerile din 1937 si a castigat 15,58% din voturi.

C.Z. Codreanu a fost, de fapt, un fanatic religios cu pregatire militara, un profet terorist al unei religii crestine amestecate cu spiritualism si folclor, care-si dorea purificarea morala a romanilor si o tara romanizata, fara straini (in special, fara evrei). Garda de Fier era o organizatie paramilitara alcatuita din fosti soldati si studenti la Teologie, instruiti si inarmati, organizati in „echipe ale mortii“, un mix de comando si atentatori sinucigasi, care puneau la cale ambuscade si asasinate politice, incendiau case si chiar sate intregi, bateau si omorau evrei, totul in numele reinnoirii spirituale si a purificarii poporului roman. (Va recomand cartea Tatianei Niculescu, Mistica rugaciunii si a revolverului. Viata lui Corneliu Zelea Codreanu, aparuta recent la Editura Humanitas.)

Marsul desfasurat in Bucuresti la sfarsitul lunii martie, cand cateva sute de credinciosi, preoti si ong-isti din zona crestina, printre care si Gigi Becali, au marsaluit impotriva avortului, imbracati in ii si in cojoace populare, purtand chimire la brau, drapele si icoane in maini – ei bine, marsul acela pentru sustinerea ideii de „familie traditionala“ mie mi-a amintit de paradele legionarilor teroristului crestin C.Z. Codreanu, care mergea prin sate, calare pe un cal alb si imbracat in costum popular, tinand predici despre primenirea morala, inaltarea religioasa si renasterea nationala.

„Avortul este un pacat strigator la cer. Daca isi pune problema spirituala si femeia vine la Hristos, exista tamaduire. Iar tara noastra nu s-ar mai prabusi daca toate tinerele familii din Romania ar avea macar cate trei copii: unul pentru tata, unul pentru mama si unul pentru tara si biserica“, a spus Andrei Andreicut, mitropolitul Clujului, in timpul marsului. Ca si cum femeia ar fi un fel de producatoare privata de copii pentru armata si biserici! Ca si cum sexul ar trebui pus in slujba institutiilor statului! Ca si cum dragostea si placerea sexuala ar trebui reglementate politic si religios!

Fireste ca avortul este un act nedorit si traumatizant, iar din punct de vedere religios, un pacat; dar le pasa acestor apostoli ai puritatii morale cu adevarat de femei sau de copiii orfani?

Pentru ca Biserica Ortodoxa si organizatiile religioase care vor interzicerea avortului se opun inclusiv predarii educatiei sexuale in scoli si nu agreeaza facilitarea accesului la metode de contraceptie. Or tocmai prin educatia in scoli poate fi rezolvata problema, caci, la nivel european, Romania are cel mai mare numar de fete sub 15 ani care devin accidental mame, al doilea cel mai mare numar de sarcini in randul adolescentelor (conform data.worldbank.org) si al doilea cel mai mare numar de diagnosticari cu HIV in randul tinerilor cu varsta de pana la 24 de ani. Tot in Romania exista nu mai putin de 57.000 de copii abandonati (conform www.copii.ro/statistici), de care nu Biserica are grija si pe care nu-i infiaza cele 50.000 de „familiile traditionale“ crestine care au semnat petitia Coalitiei pentru familie.

Lipsa educatiei sexuale conduce la boli, sarcini nedorite, avorturi si copii abandonati. Tinerii din familiile sarace stiu prea putine despre contraceptie si boli cu transmitere sexuala, inteleg prea putin ce inseamna consimtamantul, nu recunosc abuzul sexual si nu sunt incurajati sa-l raporteze atunci cand acesta are loc. Aceasta stare nationala de ignoranta si iresponsabilitate, deopotriva din partea statului si a Bisericii, condamna anual sute de mii de femei tinere la abuz sexual, abandon scolar, suferinta fizica, trauma psihica, boala si moarte. Situatia n-are nimic de-a face cu religia, traditia si costumul popular.

Interzicerea prin lege a avortului si definirea prin constitutie a „familiei traditionale“ alcatuite exclusiv dintr-un barbat si o femeie (ca si cum n-ar exista cateva sute de mii de copii crescuti de cupluri necasatorite sau de parinti singuri) nu sunt decat forme de terorism moral ale unor institutii retrograde avide dupa orice forma de control, inclusiv controlul corpului femeilor. „BOR, mars afara din pizda mea!“ a fost anti-sloganul feminist impotriva marsului.

Fiecare femeie e libera (si asa trebuie sa ramana) sa decida singura ce face cu propriul corp in cazul unei sarcini; iar fiecare cuplu, casatorit sau nu, e liber sa faca atatia copii cati doreste si sa-i creasca pentru ei, nu pentru Biserica, ca nu mai suntem in Evul Mediu, si nici pentru tara, ca nu mai suntem in comunism. Adica atunci cand politica lui Ceausescu de interzicere a avortului a condus, intre anii 1966 si 1989, la moartea a 10.000 de femei care au apelat, din disperare, la forme de avort improvizate si barbare. Chiar vrem sa repetam acea tragedie!?

Marius Chivu poate fi urmarit si pe pagina de autor de pe Facebook.

Citeste si:
Vesti bune de pe planeta (De Marius Chivu)

Recomandari
Noizz
Psychologies
Mai multe din lifestyle