Dezvaluiri socante despre abuzurile sexuale asupra minorilor din lumea sportului

In lumina scandalului de la Hollywood in care este implicat cunoscut producator de filme Harvey Weinstein, apar dezvaluiri socante si din alte domenii, cele mai recente fiind din lumea sportului.

McKayla Maroney si Tatiana Toropova sunt doua campioane la gimnastica ce au vorbit despre abuzurile sexuale la care au fost supuse inca de cand erau minore.

Gimnasta americana McKayla Maroney, campioana olimpica la Londra in 2012, a marturisit ca a fost abuzata sexual de Larry Nassar, fostul medic al echipei de gimnastica a Statelor Unite ale Americii, de la varsta de 13 ani pana in 2016 cand si-a incheiat cariera.

Acum in varsta de 21 de ani, McKayla Maroney a povestit prin intermediul unei postari pe Twitter ca a fost abuzata sexual chiar de la primele sale antrenamente, dar si inainte de Jocurile Olimpice de la Londra din 2012, unde a castigat medalia de aur pe echipe si argintul la individual.

„Cuvintele tuturor din ultimele zile au fost o inspiratie pentru mine. Stiu cat este de greu sa vorbesti in public despre ceva asa oribil si personal, pentru ca mi s-a intamplat si mie. Oamenii ar trebui sa stie ca nu se intampla doar la Hollywood. Se intampla peste tot. Oriunde este o pozitie de putere, pare ca exista posibilitatea unui abuz. Am visat sa merg la Jocurile Olimpice, iar lucrurile pe care le-am indurat au fost inutile si dezgustatoare.

Am fost molestata de doctorul Larry Nassar, doctorul echipe de gimnastica a Statelor Unite. Doctorul Nassar mi-a zis ca primeam «tratament medical necesar, care a fost oferit tuturor, de mai bine de 30 de ani». A inceput cand aveam 13 ani, la unul dintre primele mele cantonamentele cu echipa nationala, in Texas, si nu s-a terminat pana cand am renuntat la sport. Parea ca sunt sub amenintare oricand omul aceasta avea o sansa. S-a intamplat si la Londra, chiar inainte ca eu si echipa mea sa castigam medalia de aur, s-a intamplat chiar si inainte ca eu sa castig medalia de argint.

Pentru mine, cea mai infricosatoare noapte a fost cand aveam 15 ani. Am zburat toata ziua si toata noaptea ca sa ajung cu echipa la Tokyo. Mi-a dat o pastila pentru a dormi in timpul zborului. Urmatorul lucru pe care il stiu e ca m-am trezit cu el, intr-o camera de hotel, priminind «tratament». Am crezut ca in acea noapte voi muri.

Jocurile Olimpice trebuie sa aduca bucurie si speranta oamenilor. Inspira lumea sa lupte pentru visuri, sa creada ca totul este posibil prin munca si dedicare. Imi aduc aminte ca ma uitam la Jocurile Olimpice din 2004, aveam opt ani, si imi spuneam ca intr-o zi voi fi si eu acolo, purtand rosu, alb si albastru si concurand pentru tara mea. Am reusit, dar nu am ajuns acolo fara sa platesc.
Lucrurile trebuie sa se schimbe… Dar cum incepem? Nu sunt un expert, dar iata gandurile mele.

Unu: Vorbind si constientizand lumea despre abuzurile care se petrec;
Doi: Oamenii, institutiile, organizatiile si cei care au pozitii de putere, trebuie sa raspunda pentru actiunile deplasate si pentru comportamentul lor;
Trei: Educare si prevenire, cu orice cost;
Patru: Sa avem zero toleranta pentru cei care fac abuzuri si pentru cei care ii protejeaza.

Este posibil sa stopam acest tip de abuz? Este posibil ca supravietuitorii sa vorbeasca fara sa isi puna cariera si visurile in pericol? Sper ca da. Tacerea noastra le-a persoanelor gresite putere pentru prea mult timp. E timpul sa ne luam puterea inapoi. Si nu uita, niciodata nu e prea tarziu ca sa vorbim”, a scris McKayla pe Twitter.

Tatiana Toropova Gutu, fosta campioana olimpica la gimnastica, a publicat pe contul sau de Facebook un mesaj in care a declarat ca a fost violata de Vitali Serbo, castigator a sase titluri olimpice la gimnastica.

”Aceasta sunt eu, curajoasa dupa 27 de ani. Tatiana Toropova, care am crezut ca imi este prietena si coechipiera in echipa nationala a URSS, iti multumesc ca n-ai fost curajoasa pentru mine cand aveam cea mai mare nevoie, sa ma sustii si sa lupti pentru drepturile femeii intr-o situatie atat de oribila, unde ”nu inseamna nu”. Ai fost acolo, ai auzit tot si niciodata nu m-ai sustinut si nu m-ai aparat.
Rustam Saripov, iti multumesc ca ai fost un prieten bun pentru amicul tau si nu m-ai aparat pe mine, o fetita de 15 ani. El m-a violat la Stuttgart, Germania, 1991.

Vitali Serbo. Monstrul care m-a tinut in propria mea inchisoare, care m-a facut sa-mi fie frica pentru multi ani. Stiu ca o sa incerci sa te aperi. Dar detaliile mele sunt mult mai puternice decat cuvintele tale. Acum sunt mai puternica decat oricand. Nu ma mai poti dobori.

Aceasta este povestea mea de Cenusareasa.

Supravietuiesc si dupa tine si o sa sprijin pe oricine caruia ii este teama sa vorbeasca. O sa incerc sa-mi recastig increderea si puterea pentru a-i ajuta pe altii”, este mesajul postat de Tatiana pe contul sau de Facebook.

Recomandari
Noizz
Psychologies
Mai multe din lifestyle