De ce merită să mergi la AWAKE 2019

Netsky, Pussy Riot, Dirtyphonics, Lady Leshurr, De Staat, Triggerfinger, AJ Tracey și mulți alții vin la cel mai important festival boutique de muzică și arte contemporane conexe din România: Festivalul AWAKE 2019.

De ce merită să mergi la AWAKE 2019

Festivalul AWAKE 2019 se extinde pe 4 zile și va avea loc între 15 și 18 august 2019. AWAKE va avea astfel o zi în plus de muzică, artă, inspirație în același cadru experiențial al domeniului Teleki din Gornești, Mureș.

Netsky este unul dintre cei mai populari DJ din lume, recunoscut pentru explorarea stilului liquid drum & bass, remixurile și colaborările cu artiști celebri ca Lost Frequencies, David Guetta sau Emeli Sande. Nelipsit de pe scenele celor mai importante festivaluri internaționale, Netsky ajunge pentru prima dată la AWAKE cu hit-uri ca Rio, Thunder sau Memory Lane.

Porția de rock este asigurată de trupa De Staat, un mix de rock alternativ, electronic și experimental. Cu show-uri live incendiare, De Staat a cântat în deschiderea unor trupe mari precum Muse sau la festivaluri internaționale de top ca Glastonbury, Sziget și Lowlands.

Despre AJ Tracey, și el pentru prima dată în România, The Guardian a scris că face parte din valul de artiști noi de la festivaluri. Combinând muzică rap cu grime-ul, AJ Tracey și-a lansat albumul de debut pe 8 februarie 2019.

Triggerfinger este o trupa de rock care este adesea comparată cu trupe precum Queens of the Stone Age și Led Zeppelin. Trupa a cântat în deschiderea legendarei formații The Rolling Stones, iar coverul acustic al celebrei melodii pop I Follow Rivers s-a bucurat de succes internațional.

Lady Leshurr va captiva publicul festivalului cu note de grime și rap. Leshurr s-a făcut remarcată cu viralul Queen’s Speech. Seria a ajuns deja la cea de-a 7-a parte, în timp ce Leshurr a lucrat în paralel piese noi: Black Panther și R.I.P. și a avut concerte sold-out în cele mai mari orașe ale lumii.

Dirtyphonics vin la AWAKE 2019 cu show-ul lor live de drum and bass, dubstep și drumstep. Trupa franceză a colaborat de-a lungul timpului cu nume recunoscute mondial (Linkin Park, Skrillex, Kaskade, Modestep, Marilyn Manson) și a energizat publicul unora dintre cele mai importante festivaluri internaționale.

Trupe românești cunoscute precum Moonlight Breakfast, The Mono Jacks și Grimus vor împărți scena de la AWAKE în 2019. Moonlight Breakfast va aduce un mix urban de Soul, Electro, Beat, Nu-Jazz și Swing, în timp ce The Mono Jacks și Grimus vor contrabalansa domeniul Teleki, cu rock alternativ .

Experiența muzicală a festivalului va fi completată de Blahalouisiana (indie-pop/ beat-rock/pop-rock) și Mörk (soul și funk) din Ungaria, de Michael Schack (show de tobe) și Thomas Pcz & C.A Strings (show de vioară). DJ Ethylen, DJ Sauce, Bad And Boujee Party by Dj Oldsjull & Dj Lexi, Manuel Riva, Andrew Dum și Dj Antenna vor transforma parcul castelului într-un ring de beats și dans.

În plus, sâmbăta și duminica vin la pachet cu surprize:

Sâmbătă, 17 august, show-ul exclusiv AWAKE THE PRODIGY – TRIBUTE TO KEITH (#AWAKEF1RST) va completa scena mare a festivalului, alături de Netsky și De Staat. AWAKE F1rst este o serie de spectacole unice și memorabile create de organizatori, care a debutat anul trecut cu show-ul VIȚA DE VIE – ÎN CORZI.

Duminică, 18 august, programul muzical al festivalului va fi închis de un performance intitulat BOHEMIAN SYMPHONY by Bohemia Symphonic Orchestra.

AWAKE 2019 are loc între 15 și 18 august pe domeniul Teleki din Gornești, Mureș, unde muzica se va îmbină alchimic cu alte forme de artă contemporană. Biletele de o zi și abonamentele sunt disponibile pe tickets.awakefestival.ro, iabilet.ro și  eventim.ro.

Inovator și multidisciplinar, AWAKE este construit pe alchimia dintre muzică, arte vizuale, workshop-uri și speakeri inspirationali, cinema și teatru în aer liber, biblioteca de la umbra platanilor seculari. Un fenomen cultural într-un spațiu artistic complet, o experiență intensă, vibrantă și contemporană.

#AWAKE3 propune o experiență muzicală atent curatoriată pe cele 3 scene principale ale festivalului: The Cube Main Stage, River Stage și Castle Lounge. Mixul eclectic de genuri muzicale (drum & bass și electro, punk, indie, rock) și blend-ul de artiști internaționali și locali va asigura experiențe muzicale pentru toate gusturile și toate stările.

Tema festivalului #AWAKE3 este #BohemianBlast, un manifesto dedicat minților libere, creative și boeme.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Unica.ro
Trending news
Mai multe din lifestyle