Cum să ai o viață mai bună: lecții de înțelepciune de la un psiholog atipic

Te întrebi cum poți avea o viață mai bună? Urmărește o pisică! Are un egoism sănătos, tocmai bun de luat ca model.

Cum să ai o viață mai bună: lecții de înțelepciune de la un psiholog atipic

De câte ori nu ți s-a întâmplat să-i imiți pe cei din jur? Te ajută să ai o viață mai bună, să evoluezi, să-ți atingi obiectivele, să relaționezi mai bine cu prietenii sau colegii. Oamenii de știință chiar recomandă să avem modele sănătoase în copilărie, adolescență, inclusiv la maturitate. Persoanele care ne inspiră sunt o adevărată comoară, mai ales dacă ne uităm unde trebuie.

Dar cum ar fi să extindem această zonă de inspirație la… regnul animal?! Disputele între iubitorii de câini și pisici sunt deja clasice: câinii sunt loiali, iubitori, pisicile egoiste și independente. Ei bine, tocmai de la pisici e indicat să luăm câteva lecții de grijă de sine pe care, desigur, le adaptăm.

1. Dormi mai mult

Care este primul lucru pe care îl poți spune despre o pisică? Doarme aproape toată ziua! Evident tu nu poți face asta, dar câtă grijă ai de somnul tău? Dormi 8 ore pe noapte sau mai puțin? Ești insomniacă, adormi greu și te trezești de multe ori pe timpul nopții? Somnul este acel repaus aparent pentru organism când celulele din corp se refac, creierul elimină toxine, iar anumite procese psihice precum memoria sunt consolidate.

2. Pentru o viață mai bună învață să te relaxezi

Nu putem elimina stresul din viața noastră, dar putem schimba felul în care ne raportăm la acesta și modul în care ne încărcăm emoțional. Pisicile se joacă, socializează cu membrii familiei în care trăiesc, stau pe geam și urmăresc mașinile sau păsările, cele care ies afară petrec mult timp plimbându-se. Tu când ai mers ultima oară în parc sau undeva în natură? Cât de des te vezi cu prietenii sau familia? Ce hobby-uri ai? Cât de des faci sport? Când ai admirat ultima dată un apus de soare, un copac înflorit sau un peisaj oarecare, inclusiv urban?

3. Fii atentă la nevoile tale

Când vrea iubire pisica vine să o mângâi, dacă îi este foame miorlăie, îi este somn s-a dus la culcare, se spală, etc. Practic acest animal pufos este foarte în contact cu nevoile sale și face totul pentru a și le satisface și a avea o viață mai bună. Dacă la prânz mănânci la birou, pe tastatură, dă-ți voie totuși să consumi ceva sănătos luându-ți pauza de masă de o oră când poți și să socializezi cu colegii.

Simți nevoia de conectare emoțională? Sună-ți părinții sau o prietenă, stabiliți o întâlnire. Ai un moment de vulnerabilitate și ți-ar prinde bine o îmbrățișare? Cere-o! Nevoile umane sunt foarte variate, de la cele de bază – de somn, hrană, emoționale – securitate, iubire, atenție, importanță, autonomie, până la unele mai complexe precum nevoia de sens sau identitate.

4. Cultivă-ți viața personală

Fiecare dintre noi are trei vieți: viața profesională, familială și cea personală. Problemele apar când există un dezechilibru între aceste vieți și una le cotropește pe celelalte. Ca și tine, pisica are un job – vânează insecte, păsări mici, petrece timp cu familia umană, dar se ocupă și de viața ei personală făcând ce-i place. Mulți oameni sunt atât de concentrați pe serviciu, dezvoltarea profesională, pe familie, creșterea copiilor, îngrijirea părinților, încât uită de viața personală, cea care le dă capitalul identitar. Tu nu ești contabilă, avocată, mamă, soție, soră, fiică, etc, acestea sunt doar niște roluri care se pot schimba.

În plus, de multe ori în relațiile de cuplu avem tendința de a fuziona, de a petrece absolut tot timpul liber împreună, fără a avea activități singuri și a ne cultiva și celelalte relații precum cea cu prietenii. Este util să ai o independență a ta, să te întâlnești cu prietenele, să mergi la masaj, să faci lucrurile care îți aduc ție bucurie, să îți conturezi activ o viață mai bună.

5. Vrei o viață mai bună? Nu lăsa pe nimeni să decidă pentru tine

Era o glumă care spunea că oricând poți învăța o pisică să facă ce vrea ea. Fă un pas în spate și evaluează-ți cu o privire clară traseul de-a lungul anilor. Ai făcut facultatea pe care ai vrut-o tu sau pe care ți-au impus-o părinții? Ai o meserie care îți place, ori a trebuit să continui tradiția familiei la nivel profesional? Ești cu bărbatul pe care l-ai vrut tu sau pe care l-au considerat potrivit părinții tăi? Amâni acele cursuri pentru că nu ai timp ori soțul îți impune anumite restricții financiare? Există și o veste bună: niciodată nu e prea târziu să faci acele lucruri care te împlinesc!

Citește și:
Vrei să fii cu adevărat fericită? 7 lucruri la care să renunți în 2020

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din lifestyle