Cele mai bune comedii din 2020, pe care trebuie să le urmărești

Nu ar trebui să ne pierdem niciodată simțul umorului, chiar dacă trecem și prin situații grele, iar aceste comedii îți vor schimba starea de spirit.

Chiar dacă anul 2020 nu decurge așa cum ne așteptam, asta nu înseamnă că nu trebuie să ne adaptăm la această nouă normalitate și să uităm de simțul umorului, iar cele mai bune comedii din 2020 merotă vizionate. 

Dacă ți-ai propus să faci o pauză de la filmele de acțiune ori dramele psihologice, îți spunem că în 2020 am avut și vom avea parte de o serie de comedii perfecte pe care nu ar trebui să le ratezi:

1. Palm Springs

Nyles, interpretat de actorul Andy Samberg, și Sarah, interpretată de Cristin Milioti, participă la o nuntă în Palm Springs, iar de la o simplă privire până la a se îndrăgosti unul de celălalt mai este un pas. Criticii de film au spus la Sundance Film Festival, acolo unde filmul a avut debutul, că poate fi o inspirație pentru viitoarele comedii romantice.

2. The Personal History Of David Copperfield

Așa cum probabil ți-ai dat seama, filmul are ca sursă de inspirație celebrul roman al lui Charles Dickens. De fapt, este o adaptare modernă a poveștii unui tânăr orfan care e capabil să treacă peste orice obstacol și să își păstreze optimismul, indiferent că are parte și de experiențe mai puțin plăcute. 

3. Cele mai bune comedii din 2020: Like a Boss

Oare ce se întâmplă atunci când două prietene pun bazele unui business? Așa este, va ieși cu scântei, lucru care se întâmplă și în Like a Boss. Rose și Tiffany sunt prietene de mulți ani, iar ele au și un business. Însă, dacă ne-am fi așteptat ca ele să se înțeleagă de minune, iată că nu este așa deoarece atunci când firma lor de cosmetice nu mai produce atât de mulți bani, ele caută o soluție și apelează la Claire Luna să le ajute.

4. The Gentlemen

Comedia The Gentlemen îl prezintă pe Matthew McConaughey, care îl interpretează pe Mickey Pearson, un american care își construiește un adevărat imperiu în urma traficului de droguri. Decizia lui de a renunța la această îndeletnicire declanșează și o serie de comploturi, dar și înșelăciuni.

5. Birds of Prey: And the Fantabulous Emancipation of One Harley Quinn

Dacă ești o fană a filmelor cu supereroi și eventual și a lui Margot Robbie, atunci Birds of Prey: And the Fantabulous Emancipation of One Harley Quinn este pentru tine. După ce Harley Quinn și Joker nu mai fac echipă, alături de Harley vor veni alți supereroi, precum Black Canary, Huntress și Renee Montoya. Filmul îmbină cu ușurință umorul, acțiunea și autoironia.

6. The Lovebirds

În filmul The Lovebirds, Leilani și Jibran par să aibă o relație solidă și că nimic nu le-ar destrăma echilibrul. Însă, într-o zi, printr-o conjunctură, ei ajung să fie implicați într-o crimă. Această situație și încercarea lor de a scăpa de complot reprezintă pentru relația lor un moment cu adevărat definitoriu.

7. Irresistible

Ai ocazia să îl vezi pe celebrul actor Steve Carell în filmul Irresistible. El îl joacă pe Gary Zimmer, cel care se ocupă de strategia Comitetului Național Democrat și îl ajută pe un fost pușcaș marin să candideze pentru funcția de primar. 

8. Cele mai bune comedii din 2020: Free Guy

Comedia de acțiune Free Guy îl are în prim-plan pe celebrul actor Ryan Reynolds, care interpretează rolul unui casier de la o bancă. Însă, el află că e un personaj într-un joc video și decide astfel să salveze lumea. Dacă ți-a atras atenția, filmul va apărea pe 11 decembrie 2020. 

9. The French Dispatch

Această nouă comedie, care va avea premiera pe 16 octombrie, se mândrește cu o distribuție remarcabilă care include actori precum Frances McDormand, Bill Murray, Timothée Chalamet, Léa Seydoux, Saoirse Ronan și Owen Wilson. Regizată de Wes Anderson, comedia urmărește povestea unor angajați a unei publicații europene care decid să lanseze o ediție memorială cu trei dintre cele mai bune povești din ultimul deceniu: un artist condamnat la închisoare pe viață, revolte studențești și o răpire rezolvată de un bucătar.

10. Cele mai bune comedii din 2020: Bill & Ted Face the Music

După ce li s-a spus că vor salva Universul călătorind în timp, Bill și Ted pornesc în această aventură fără să stea pe gânduri. Ei trebuie să compună o melodie în 78 de minute, așa că lucrează alături de familiile lor și vechii prieteni, dar și cu muzicieni celebri pentru a-și îndeplini misiunea. Filmul va avea premiera pe 1 septembrie 2020.

Citește și:
Seriale care i-au făcut bogați pe cei mai cunoscuți actori de la Hollywood

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din video