10 filme care îți vor schimba percepția asupra vieții

Atunci când alegem să vedem un film, așteptăm ca acesta să ne transmită o emoție, un sentiment, și să ne îndemne să ne punem câteva întrebări la finalul său.

Iată câteva dintre filmele care ne-au impresionat de-a lungul timpului, povești ce merită redescoperite cu fiecare ocazie:

The Shawshank Redemption

„The Shawshank Redemption” este o odă a speranței. Lider indiscutabil în topul 250 al IMDB, acest clasic urmărește cei 19 ani de închisoare ai lui Andy Dufresne, și cum perseverența lui îl ajută să scape din închisoarea Shawshank. Filmul este, într-adevăr, despre eliberare, iar odată ce Andy scapă, realizezi cât de important este să nu-ți pierzi speranța și ambiția.

Fight Club

Adaptarea impecabilă după romanul scris de Chuck Palahniuk, „Fight Club” este un film ce are la bază nebunia, într-un mod cât se poate de bun. Această comedie întunecată înoată în mintea protagonistului somnambul, care, în încercarea lui de a simți ceva, ajunge într-un univers al violenței, sub influența proiecției subconștientului său. „Fight Club” te obligă să-ți provoci status quo-ul și să devii conștient de efectele evidente ale consumerismului.

Eternal Sunshine of the Spotless Mind

Construit după citatul iconic al lui Alexander Pope, „Eternal Sunshine of the Spotless Mind” este o poveste de dragoste specială. Kate Winslet și Jim Carrey formează o pereche de îndrăgostiți care, odată despărțiți, încearcă să-și șteargă definitiv amintirile momentelor împreună. Acest film îți va frânge inima, evidențiind repercusiunile iubirii și încercarea de a o abandona.

Forrest Gump

„Forrest Gump” este povestea unui bărbat al cărui optimism te va inspira. Este o meditație asupra vremurilor noastre, văzută prin ochii unui bărbat care ia lucrurile exact așa cum sunt. Interpretarea lui Tom Hanks este un echilibru perfect și admirabil între comedie și tristețe, adunate într-o poveste bogată în zâmbete și adevăruri uneori dureroase.

Life of Pi

Această dramă-aventură are la bază romanul cu același nume al lui Yann Martel. Atât un succes critic, cât și comercial, acțiunea se învârte în jurul unui bărbat indian care locuiește în Canada și relatează povestea vieții lui despre cum la 16 ani, s-a trezit în mijlocul oceanului după ce vaporul pe care se afla alături de familia lui s-a scufundat. Așa ajunge naufragiat în Oceanul Pacific, alături de un tigru bengal. Acest film te pune față în față cu două alegeri: fie ești o persoană care preferă să creadă în lucruri așa cum ele apar, fie ești printre cei care cred în miracole. Nu există răspuns corect sau greșit – doar o oportunitate de introspecție.

The Kings of Summer

Unul dintre cele mai impresionante filme ale anului 2013, „The Kings of Summer” este o comedie-dramă care explorează teme precum prietenie, dragoste adolescentină și maturizare. Pregătește-te să te introducă într-o lume complet onestă.

Life Is Beautiful

„Life Is Beautiful” demonstrează că un părinte îi va asigura protecție copilului său de traumele și neplăcerile vieții, arătându-le că ceea ce experimentează pe Pământ este frumos, indiferent de lucrurile pe care le-ar auzi. Deși prima parte a filmului este cu adevărat amuzantă, în cea de-a doua vei observa că ți se inundă ochii de lacrimi.

Dead Poets Society

La puntea dintre realitate și romantism, evidențiind un conflict între valorile tradiționale și cele conservatoare, „Dead Poets Society” ni-l prezintă pe Robin Williams într-unul dintre cele mai memorabile roluri ale sale. O adevărată inspirație, acest film te va face să-ți pui niște întrebări despre normele politice și sociale care ne definesc viețile. „Dead Poets Society” ne încurajează să visăm și ne îndeamnă să muncim pentru a ne îndeplini aspirațiile.

Pay It Forward

„Pay It Forward” redă povestea unui băiat în vârstă de 11 ani care pornește un proiect prin care să împartă bunătate și compasiune celorlalți. Filmul te îndeamnă să îți dorești o lume mai bună, unde chiar există o astfel de inițiativă, care împrăștie bunătate peste tot și care te inspiră și pe tine să faci la fel.

Wild

Bazat pe memoriul lui Cheryl Strayed, „Wild” urmărește călătoria unui suflet pierdut pe drumul către recuperare. Ceea ce alimentează această călătorie este declarația misiunii: „Mă voi ghida înapoi către femeia care mama credea că sunt.” Filmul arată importanța perseverenței și este o celebrare a puterii spiritului uman.

Citește și:
15 dintre cele mai bune filme inspirate din evenimente reale

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Unica.ro
Trending news
Mai multe din lifestyle