​INNA a lansat oficial albumul ​”YO”, primul album compus de artistă în limba spaniolă, în sala Epika de la Grand Cinema & More

INNA a lansat oficial albumul ”YO”, primul album compus integral de artistă în limba spaniolă printr-un eveniment la sala Epika din Grand Cinema & More, unde a prezentat celor invitați un video cu reușitele ei de până acum, dar și noua etapă din călătoria ei: videoclipurile celor 11 piese.

​INNA a lansat oficial albumul ​”YO”, primul album compus de artistă în limba spaniolă, în sala Epika de la Grand Cinema & More

Artista, vizibil emoționată, a urcat pe scenă, în aplauzele celor prezenți, să le spună câteva cuvinte și să se bucure împreună de acest moment important din cariera ei.

'Trăiesc cel mai frumos moment din viața mea, mă bucur de tot ce mi se întâmplă și sunt fericită! Am muncit mult pentru acest album cu David Ciente, producătorul cu care am lucrat toate aceste piese, cu NGM Creative pentru videoclipuri și cu un nou partener de drum – ROC Nation, pe lângă Global Records, casa mea de discuri', a spus INNA.

La eveniment, au participat printre sutele de invitați: Mark Stam, Nicoleta Nucă, Alexandru Ciucu, Amalia Năstase, Corina Caragea, Shurubel, Andrei Niculae și Ionuț Bodonea (Virgin Radio), Giulia Huidu, Monica Munteanu, Denis Radu, Roxana Voloșeniuc (ELLE), Edward Aninaru, Alina Eremia, Corina Bud, George Piștereanu, Dara, Irina Rimes, Andrei Nourescu, Sandra Izbașa, Larisa Iordache, Ame Călin, Minelli, Deliric, Dana Războiu și influenceri precum Oana Cosânzeana, Gabriela Atanasov (Sweet Paprika), Claudia Predoană, Cristina Belciu, Ioana Vișănescu, Deea Codrea, Andrei Grigorie, IrinaSsw, copii din echipa INNEI de la Vocea României Junior .

Atmosfera generală a fost de petrecere latino cu costume flamenco, margarita, tequila, paella și multă veselie.

INNA lansează albumul 'YO', un album sincer, intens, scris cu multă iubire și sinceritate, din suflet, chiar de artistă și produs de David Ciente, alături de care a mai colaborat pentru 'Ruleta', 'Gimme Gimme' și 'Nirvana'.

'YO' include 11 piese, iar artista prezintă fanilor astăzi 'Te Vas', 'Fuego' și 'Gitana'.

Te Vas' a fost lansat în exclusivitate pe billboard.com (https://www.billboard.com/articles/columns/latin/8513727/inna-te-vas-video)

Și pentru că a vrut să își surprindă fanii, artista a mai lansat încă două videoclipuri de pe album, în aceeași zi. 'Fuego' și 'Gitana' au fost lansate întâi pe www.yosoyinna.com, acolo unde fanii pot descoperi conțiut exclusiv despre artistă.

Toate cele 11 videoclipuri de pe album au fost filmate și regizate de Alexandru Mureșan și Bogdan Păun de la NGM Creative, iar producția video Loops Production.

De echipa de beauty a INNEI s-au ocupat Andra Manea și Anca Buldur (make-up), Sorin Stratulat și Adonis Enache (hair), RDStyling (ținute).

Pentru videoclipul 'Te Vas', INNA și-a dorit să danseze, iar rezultatul sunt niște imagini puternice care susțin melodia și mesajul piesei prin mișcări de dans contemporan împreună cu Dragoș Istvan, dansatorl și coregraf.

'Este una dintre piesele mele de suflet (deși îmi plac toate de pe acest album), o poveste pasională de dragoste. Mi-am dorit ca videoclipul să fie diferit față de altele de pe albumul 'YO'. Sunt foarte bucuroasă de cum a ieșit și le mulțumesc celor de la NGM Creative, dar și lui Istvan', a spus INNA.

În videoclipul 'Fuego', INNA poartă o rochie superbă de la Dolce & Gabbana, de inspirație latină, iar în videoclipul 'Gitana', are o ținută gipsy full Gucci.

INNA a lansat până acum 4 piese de pe albumul 'YO': 'RA', 'Iguana', 'Sin Ti' și 'Tu Manera'.

Single-ul anterior Tu Manera' este inclus pe coloana sonoră a serialului 'Grand Hotel' de la ABC, produs de Eva Longoria.

'Nu m-am așteptat ca una dintre piesele de pe noul meu album 'YO' să fie apreciată într-un timp atât de scurt și deja să fie inclusă pe coloana sonoră a unui serial. Când m-au anunțat cei din echipa mea de la Global Records și Roc Nation despre această reușită, am fost extrem de entuziasmată. 'Tu Manera' este una dintre cele mai energice piese pe care le-am compus și se pare că va bucura și mai mulți oameni și cu ajutorul unui serial TV. Sky is the limit', a declarat INNA.

Albumul 'YO' este în limba spaniolă, este compus integral de artistă și produs de David Ciente și lansează cu Global Records și ROC Nation, labelul lui Jay-Z, care reprezintă artiști de top precum Rihanna, Shakira, Mariah Carey, Damien Marley, Miguel, Willow Smith.

Sunt INNA și marea mea pasiune este să fac oameni fericiți. Chiar dacă sunt multe forme prin care poți să aduci fericire în viețile lor, eu am ales muzica. De fapt, muzica m-a ales pe mine.

Ca să spun și mai sincer, nu îmi amintesc să mă fi gândit la ceva anume atunci când am început să compun acest album. Dar fiecare lucru, sentiment, gând părea că este deja acolo, în mintea mea, din altă viață, din altă lume.

Cunosc fiecare personaj din poveștile mele. Fiecare sunet îmi amintește de un moment. Vocea mea vorbește despre emoții ascunse.

Chiar acum, sunt gata să îmi dezvălui secretul, la un moment distanță de a-mi îndeplini visul.

YO' este următorul pas în călătoria mea. Un moment atât de important pentru mine, de special. Sunt fericită să îl împărtășesc cu voi', a spus INNA.

Anul trecut, INNA a lansat RA' (cu aproape 10 milioane de vizualizări) și Iguana' (peste 15 milioane de vizualizări), două piese cu un sound complet nou față de cel cu care erau obișnuiți fanii artistei.

INNA a performat în peste 800 de concerte, are peste 11 milioane de fani pe Facebook, 1.5 milioane de fani pe Twitter și 2.6 milioane de fani pe Instagram. De curând, INNA a atins un nou record pe YouTube: are 3 miliarde de vizualizări pe propriul canal de YouTube și peste 5 milioane de abonați.

De asemenea, pe YouTube în general, are peste 4 miliarde de vizualizări, poziționându-se pe locul 91. Artista devansează nume mari precum Justin Timberlake, Thalia, Jessie J, Avril Lavigne, Lana del Rey, Red Hot Chili Peppers, Kygo, Sean Paul sau Kanye West.

Albumul 'YO' va fi disponibil pe www.innaofficial.com, pe magazinele digitale și în rețeaua Cărturești. Fanii pot fi aproape de INNA și pe platforma www.yosoyinna.com unde vor primi content exclusiv despre albumul 'YO' și despre cele mai recente lansări ale artistei.

Evenimentul de lansare a albumului 'YO' al INNEI a fost organizat de Global Records și susținut de Grand Cinema & More din Băneasa Shopping City, Valmand, La Finca Alioli, Coca-Cola.

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Unica.ro
Trending news
Mai multe din lifestyle