Sportul in aer liber – un beneficiu pentru sanatate

Sporturile in aer liber sunt amuzante, incitante, elibe­reaza stresul si sint mai accesibile decit oricind. Atunci de ce unele dintre noi continuam sa avem un atasament exagerat pentru banda stationara?

Sportul in aer liber - un beneficiu pentru sanatate

Imi plac barbatii cu picioare frumoase. Uneori, in parc, ma surprind admirind formele bine conturate ale cvadricepsilor alergatorilor, gambele biciclistilor sau croitorul jucatorilor de fotbal. Duminica trecuta, insa, ca niciodata, am privit aproape o ora, absorbita si nemiscata, un grup de barbati care jucau volei. Si nici macar nu aratau bine! Nu m-au atras formele lor, ci harmalaia pe care o faceau. Parea ca se distreaza teribil – rideau, strigau, loveau mingea… Mai tirziu, in aceeasi zi, m-am intilnit cu doua dintre prietenele mele pentru antrenamentul nostru obisnuit, din fiecare duminica: o pizza cu multa brinza, cola (light) si discutii de fete. „De ce nu alergam si noi prin parc?”, am intrebat deodata… S-a lasat o liniste adinca (un pic cam lunga) si dupa o dezbatere cam lenesa am decis ca e cazul sa mai comandam o pizza.

Adevarul e ca, dupa facultate, nici una dintre noi nu s-a mai antrenat serios si constant mai mult de trei luni consecutiv. De ce? Raspunsul e simplu: nu e amuzant. Pentru adulti, fitness-ul nu mai are nimic in comun cu joaca, ci totul se rezuma la efort intens. Iar ideea de a alerga cu respiratia taiata catre nicaieri, sau de a ma cocosa de durere la o clasa „burn & tone”, mi se pare la fel de apetisanta ca a vedea pentru a zecea oara Rocky 1. In plus, ca ma­joritatea femeilor trecute de 30 de ani, m-am resemnat cu memorabilul statut de veterana a treadmil-ului, de care ma bucur cu pauze lungi si foarte dese. Pina acum nu mi-am pus problema ca l-as putea schimba in favoarea crosei de golf sau a rachetei de tenis.

Un studiu facut de Sporting Goods Manufacturer Association (SGMA) a aratat ca femeile intre 18 si 24 de ani se antreneaza mai mult in sala sau afara decit orice alt grup de virsta. Dar, dupa aceasta virsta, spune Center for Deases Control, femeile devin in mod sensibil mai putin active decit barbatii. Poate de aceea 51% dintre femeile trecute de 25 de ani sint obeze. In plus, spune SGMA, barbatii sint de doua ori mai deschisi ideii de a practica un sport decit femeile. Poate ca daca am reusi sa facem din antrenament un mijloc placut (nu doar sanatos) de a ne petrece timpul, daca am regasi bucuria miscarii, „bucuria de a ne intoarce la cele mai simple si mai elementare lucruri, la placerea pura de a le cere muschilor sa faca o anumita miscare, iar ei sa raspunda usor, fluid si imediat; daca am reusi sa redescope­rim acea vibratie si inocenta a copilariei, cind ne bucuram sa alergam, sa sarim, sa aruncam obiecte fara a ne gindi ca toate acestea fac parte din antrenament”, cum spune celebrul antrenor din New York, Radu Teodorescu, poate ca ne-am scoate nasul afara.

Chiar si „soarecii de gym” ar putea beneficia de pe urma antrenamentului in aer liber si a muncii in echipa, considerind ca, asa cum spun specialistii, acest tip de activitate aduce beneficii pentru trup, minte, dezvolta spiritul de competitie, indeminarea, solidaritatea intr-o masura in care cel ce se antreneaza solitar intr-o sala de fitness nici nu viseaza.

Sportul in natura, dar mai cu seama sportul in echipa, implica mobilizarea unui numar mai mare de grupe musculare decit antreneaza in mod normal un aparat de gimnastica, de genul benzii stationare sau stepper-ului”, spune Robert Robergs, co-fondator al American Society of Exercise Physiologists. „Cind practica un sport de echipa, participantii se antreneaza mai intens si pentru o perioada mai lunga decit in timpul antrenamentelor in sala. O partida de tenis, de volei pe plaja, o cursa cu bicicleta sau o competitie de orientare turistica dureaza mai mult decit sta, de obicei, o persoana in sala de fitness.”

Sporturile in aer liber, pre­cum voleiul, baschetul, fotbalul, tenisul, ciclismul, orientarea turistica, golful, rugbyul, te mentin in miscare, deoarece te obliga sa alergi, sa sari si sa te apleci, a­proape non-stop. Atentie, insa, sa nu cazi in extrema cealal­ta si sa-ti imaginezi ca, daca iti plimbi cii­nele in parc, oricit de jucaus ar fi el si oricit de lung traseul, inseamna ca faci un sport. „Sporturile in aer liber, cele in echipa in special, pun mai mult accent pe coordonare, echilibru, forta si rezistenta decit antrenamentele individuale, precum antrenamentul cu greutati”, spune Dr. Brad Hatfield, presedintele North American Society of Psychology of Sports and Physical Activity.

Iar dupa cum spune Radu Teodorescu, „ruperile permanente de ritm din sporturile de echipa, schimbarea de teren si de conditii climatice din jogging sau ciclism provoaca organismul si dezvolta conditia fizica. Socul pe care il suporta musculatura in timpul antrenamentulu in aer liber e greu de imitat in conditii de interior. Or tocmai aceasta provocare dezvolta rezistenta si modeleaza corpul.” „In natura, nici un antrenament nu se aseamana cu celalalt. Nici un joc nu e la fel cu cel de dinainte”, spune si Dr. C.C. Cunningham, neurocercetator in domeniul sportului, la University of Illinois, Chicago. „Deci vei avea un program de antrenament foarte variat, cu beneficii fizice maxime.”

In plus, e deja bine cunoscut faptul ca „exercitiul fizic, in orice forma ar fi facut, este un excelent antidot pentru depresiile moderate”, dupa cum sustine si Dr. John Greist, un respectat „senior scientist” de la Madison Institute of Me­dicine. Iar acesta ar trebui sa fie un argument puternic pentru noi, femeile, daca ne gindim ca toate studiile au dove­dit ca avem o predispozitie de doua ori mai mare pentru depresii decit barbatii.

„De obicei, oamenii sint mai dispusi sa se antreneze daca fac parte dintr-o echipa”, adauga Greist. „In felul acesta socializeaza, sint constienti ca fac parte dintr-un ansamblu, actioneaza in consecinta si invata mereu cite ceva. Efectul pe care sportul in echipa il are asupra creierului se manifesta in cele mai multe cazuri printr-o gindire pozitiva, evident imbunatatita.” E nevoie de alte argumente? „Natura dinamica a sportului si nevoia de a observa si monitoriza actiunile ce au loc in jurul tau constituie o provocare pentru sistemul nervos central si creier”, spune Hartfield, ceea ce duce in mod cert la reducerea starilor de anxietate.

Dar in ciuda numarului impresionant de beneficii pe care sportul in aer liber le are asupra starii noastre de sanatate (asigura un bun control al greutatii corporale, intareste sistemul osos si muscular, intareste sanatatea sistemului cardiovascular, mentine echilibrul psihic si, dupa ultimele studii, se pare ca are un puternic efect anti-aging), ma intreb de ce vad atit de rar femei care se joaca in parc, care alearga sau merg pe bicicleta, dar, mai ales, ma intreb de ce nu fac nici eu acest lucru.

„E o problema de prioritati”, crede Karla Hederson, profesor, presedintele Department of Recreation and Leisure Studies, de la University of North Carolina, Chapel Hill. „Placerea este primul lucru la care renunta femeile cind sint presate de timp. Familia, prietenii si cariera au intotdeauna prioritate, nu neaparat in aceasta ordine.“ Autocontrolul, constiinta de sine si simtul ridicolului formeaza impreuna al doilea motiv, in opinia lui Cunningham. Alteori totul se reduce la simple aspecte socio-culturale.

„Am citeva prietene care joaca volei de performanta, dar in timpul liber stau pe margine sau joaca la jumatate din capacitatea lor obisnuita, pentru ca nu vor sa-i umileasca pe baieti.” O.K., trebuie sa admitem ca sporturile de echipa au o anumita doza de agresivitate, inca rezervata barbatilor. Din aceasta cauza unii specialisti considera ca teoria sexelor si homofobia sint factori importanti, care le retin pe femei sa participe la acest tip de jocuri.

„Femeile sint ingrijorate de felul in care vor fi percepute sau judecate de cei din jur daca fac sport: daca joaca fotbal, de exemplu“, spune Liz Ellsworth, antrenoarea echipei de fotbal de la un colegiu american.„Sint casatorita, am un copil si altul e pe drum. Totusi, numai pentru ca sint antrenoare de fotbal, unii oameni inca au semne de intrebare in ceea ce priveste se­xualitatea mea.” Personal, gasesc problema demodata. Dumnezeule, sintem in secolul XXI. Lucrurile astea n-ar trebui sa fie altfel? „Ba da, si incep sa se schimbe”, crede prie­tena mea Cristina, care joaca rugby la colegiul la care studiaza medicina, in Statele Unite. „Credinta generala sau traditionala, cum vrei s-o numesti, este ca numai barbatii pot juca rugby, nu? Dar majoritatea celor care stiu ca fac parte dintr-o astfel de echipa, dupa un moment de soc, au aceeasi reactie: «Uau! Trebuie sa fie tare amuzant.» Si este”, incheie ea.

Alti specialisti cred ca frica are rolul esential in faptul ca numai un procent scazut de femei practica sport in aer li­ber, in special sporturi de echipa. Adevarul e ca, daca stau sa ma gindesc mai bine, frica e mare: frica de a nu cunoaste sau a nu respecta regulile jocului, frica de a rata o minge, fri­ca de a nu-ti dezamagi coechipierii sau frica de a nu ca­dea in ridicol, de a nu parea o impiedicata, frica de a nu avea fundul prea mare… „Singura modalitate de a trece peste aceste bariere este sa joci de placere“, spune Radu Teodorescu. „Trebuie sa intelegi ca, de fapt, nu e nici o presiune care sa te apese. In sala mea din New York vin mereu oameni care nu au facut niciodata nici un fel de sport si trebuie sa-i invatam regulile de baza, miscarile, inclusiv greselile. Si nimeni (nici macar ei insisi) nu vede nimic ridicol in toate astea.”

Din fericire, nici unul dintre acesti factori (lipsa de timp, teama, homofobie etc.) nu are viata lunga si nu constituie o bariera eterna. Dovada: numarul de echipe formate din femei a crescut enorm in ultimii ani, chiar in sporturi re­zervate exclusiv barbatilor: fotbal, rugby, hochei, ciclism, motociclism. Iar interesul este in continua crestere. Ar trebui sa le multumim fetelor de liceu pentru asta. Numarul fetelor participante la activitatile sportive este acum mai mare decit oricind in ultimii zece ani, spun profesorii de sport. In plus, fetele pe care le-am intervievat pentru acest articol, care fac parte din echipele liceului, spun ca sint mindre de vinataile lor, ca au o imagine pozitiva asupra corpului si personalitatii lor si ca sint foarte increzatoare in capacitatile lor fi­zice. Dar partea cea mai buna, spun ele, este aceea ca in timpul petrecut la antrenament pot sa se joace. „Si ce daca am trecut de 10 ani? Ador sa a­lerg, sa sar, chiar sa cad, din cind in cind. E tare amu­zant”, spune Maria, o membra a echipei de baschet, de la un liceu din Bucuresti. „De cind sint in echipa mi-am facut o multime de prieteni“, adauga Elena, jucatoare de tenis. Lovim mingea impreuna, ne antrenam la perete ore intregi, alergam si apoi raminem sa comentam jocul fiecaruia, la un pahar de suc, pe terasa. E o regula.” Ar trebui sa in­va­tam ceva din toate astea. Si daca tot a venit vorba de prieteni… Fetele mele vor fi surprinse cind, duminica viitoare, le voi provoca la un campionat de sarit coarda, in parc, inainte de a lua prinzul la Marriott. Si, stii ceva, tocmai sovaiala, teama si sfiala le fac pe dragele mele prietene niste mimoze atit de dulci. Si de feminine.

Arhiva revistei ELLE

Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Antena 1
Publicitate
substantial.ro
Unica.ro
Mai multe din health & diet