Industria nemuririi: cum a ajuns obsesia pentru nemurire o afacere de trilioane de dolari și care sunt controversele

De la biohackeri și suplimente experimentale până la investiții de miliarde în Silicon Valley, longevitatea a devenit una dintre cele mai profitabile industrii, estimată să atingă cel puțin 8 trilioane de dolari până în 2030. Dacă promisiunea nemuririi se va concretiza vreodată, moartea ar putea deveni opțională. dar nu pentru toată lumea.

„Fugazi. Fugayzi. Its a wazi, its a woozy. Its fairy dust. It doesn‘‘t exist”. Replica lui Matthew McConaughey din The Wolf of Wall Street îmi sună în cap atunci când mă gândesc la ideea de a trăi veșnic. Toți ne-am familiarizat cu ea de mici, fie din basmele lui Ispirescu și Epopeea lui Ghilgameș, fie din poveștile despre Qin Shi Huang sau Alexandru cel Mare, care căuta fântâna tinereții. Fascinația pentru nemurire a traversat epoci și civilizații, însă a rămas exact atât: „fugazi, fugayzi”.

În ultimii ani, ideea a început să iasă din zona legendelor și să intre în cea a startup-urilor din Silicon Valley, a liderilor politici și a laboratoarelor de biotehnologie. Mai știi întâlnirea de anul trecut dintre Vladimir Putin și Xi Jinping, cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la sfârșitul celui de-al doilea război mondial? Când cei doi se apropiau de tribuna din Piața Tiananmen, interpretul lui Putin a fost auzit spunând: „Biotehnologia se dezvoltă continuu. Organele umane pot fi transplantate repetat. Cu cât trăiești mai mult, cu atât devii mai tânăr și se poate ajunge chiar la nemurire”. „Unii prezic că în acest secol oamenii ar putea trăi până la 150 de ani”, i-a răspuns Xi.

Dar să nu crezi că genul acesta de discuții se rezumă doar la figuri precum cei doi lideri. Poate că ei au mijloacele să le pună în practică, dar cultura longevității e noua obsesie a oamenilor cu venituri medii spre mari, a miliardarilor, celebrităților și a unei întregi industrii. Adăpostită sub umbrela self-care-ului, longevitatea a devenit una dintre cele mai complexe și costisitoare tendințe ale momentului. Dacă credeam că trend-ul anti-aging, care se rezuma la câteva creme și proceduri estetice, este scump, sofisticat și chiar toxic, nu aveam încă idee cât de departe poate merge industria longevității.

Organismul ca software

Primul lucru pe care trebuie să-l știi dacă vrei să faci parte din acest „cult” este că propriul corp poate fi „optimizat”. Acesta e, de fapt, cuvântul preferat al influencerilor de wellness și longevitate, al biohackerilor, antreprenorilor și al clinicilor care promit să încetinească sau chiar să inverseze procesul de îmbătrânire. În această logică, corpul nu mai e un organism supus limitelor biologice, ci un software care poate fi ajustat, recalibrat și îmbunătățit constant.

Totul începe cu măsurarea. În universul longevității, aproape orice trebuie transformat într-un număr. Somnul e analizat în cicluri și minute de deep rest, mâncarea – triată în grame de fibre, grăsimi, carbohidrați și, mai ales, proteine; glicemia e monitorizată în timp real prin senzori purtați permanent; iar nivelul inflamației, hormonilor sau colesterolului – verificat prin analize repetate. Și nu vreau să insinuez că nu e important să ai grijă de sănătatea ta, ci să subliniez fanatismul spre care ne împinge industria.

Dacă nu ai mâncat 100 de grame de proteine într-o zi, adio viață lungă. Dacă smartwatch-ul îți spune că nu ai dormit prea bine, chiar dacă te-ai trezit odihnită, începi imediat să te stresezi și să cauți soluții. E cel puțin amuzant că am ajuns în punctul în care prima reacție este: „Stai să văd ce îmi arată ceasul, ca să aflu cum mă simt”. De parcă propriul corp nu ar mai fi o sursă credibilă de informații. Intuiția, energia, felul în care te simți, toate par să conteze mai puțin decât un scor generat de un algoritm.

Protocoale pentru „optimizarea” corpului

După ce ai colectat suficiente informații, e momentul să intervii. Cel mai comun pas îl reprezintă suplimentele. Dacă până acum câțiva ani ideea de a lua niște vitamina C sau magneziu era suficientă, acum ai nevoie de combinații elaborate de zeci de substanțe luate zilnic, fiecare cu rolul ei într-o schemă aproape matematică. Uită-te la Bryan Johnson, probabil cea mai faimoasă figură din domeniul longevității, care consumă peste o sută de suplimente zilnic.

Unul dintre suplimentele care apar constant în protocoalele de longevitate este resveratrolul, un compus care se găsește în coaja strugurilor roșii, foarte popular în ultimii ani, în parte datorită lui David Sinclair, un alt personaj central din industrie. El susținea că trans-resveratrolul ar activa anumite enzime (sirtuine, în special SIRT1), implicate în procesele de reparare celulară și asociate cu longevitatea. Entuziasmul a pornit după studii pe șoareci care sugerau că ar putea avea efecte asupra duratei de viață. Problema e că, atunci când vine vorba de oameni, lucrurile sunt mai puțin clare. Deocamdată, nu există dovezi clinice solide care să arate că resveratrolul prelungește semnificativ viața sau încetinește îmbătrânirea la oameni.

Protocolul continuă cu nicotinamida adenin dinucleotidă (NAD+), o coenzimă prezentă în fiecare celulă, implicată în producerea energiei, repararea ADN-ului și funcționarea normală a celulelor. Nivelurile sale scad cu vârsta, unele studii estimând o reducere între 10% și 80%. De aici și obsesia industriei longevității pentru suplimentele care promit să „refacă” această rezervă. Cele mai populare sunt precursorii nicotinamida ribozidă (NR) și nicotinamida mononucleotidă (NMN).

O analiză intitulată Dietary Supplementation With NAD+-Boosting Compounds in Humans: Current Knowledge and Future Directions, publicată în National Library of Medicine, arată că suplimentele pot crește nivelurile de NAD+ din organism, uneori semnificativ. Într-un studiu pe adulți cu vârste între 55 și 79 de ani, administrarea a 500 miligrame de NR de două ori pe zi, șase săptămâni, a crescut nivelul NAD+ cu aproximativ 60%. În alte studii, NMN administrat timp de 60 de zile a crescut concentrațiile de NAD+ din sânge de până la șase ori. Dar aceste creșteri biochimice nu se traduc automat în beneficii vizibile pentru sănătate. Multe dintre studiile analizate nu au găsit îmbunătățiri semnificative în metabolism, tensiune arterială, performanță fizică sau sensibilitatea la insulină. În plus, majoritatea cercetărilor au fost realizate pe grupuri mici de participanți și pe perioade relativ scurte. Concluzia autorilor este rezervată: suplimentele care cresc NAD+ par sigure și pot modifica anumite procese biologice, dar nu există dovezi solide că ele pot îmbunătăți semnificativ sănătatea sau încetini procesul de îmbătrânire.

Și peptidele apar des în conversațiile despre wellness și longevitate, însă și de data aceasta lucrurile sunt într-o zonă gri. Peptidele sunt lanțuri scurte de aminoacizi, versiuni mai mici ale proteinelor, care pot declanșa anumite reacții în organism. De fapt, medicamente cunoscute sunt peptide: insulina și tratamentele GLP-1 precum Ozempic sau Mounjaro. Dar ce stârnește entuziasm acum sunt peptidele sub formă injectabilă, care ar putea accelera regenerarea țesuturilor, grăbi recuperarea după accidentări, contribui la un somn mai bun, o imunitate crescută sau o piele mai fermă. În comunitățile de biohacking se discută despre formule precum BPC-157, CJC-1295, GHK-Cu sau SS-31, fiecare asociată cu un tip de efect biologic. Unele ar stimula secreția de hormoni de creștere, altele ar accelera recuperarea musculară sau ar susține regenerarea celulară.

Fenomenul nu se limitează la clinici sau cercetători. Potrivit unui articol din The Guardian, peptidele injectabile au devenit extrem de populare în rândul biohackerilor și al adepților „optimizării” organismului. Pe platforme precum Discord sau Telegram, utilizatorii discută protocoale și doze, iar în Silicon Valley au devenit aproape un simbol de statut pentru pasionații de tehnologie și wellness. Există chiar povești despre startup-uri care păstrează fiole de peptide în frigiderul biroului pentru injecții rapide la prânz.

Însă multe dintre peptidele despre care se vorbește azi circulă pe o piață gri. Deși unele sunt versiuni sintetice ale proteinelor pe care corpul le produce în mod natural, ele nu sunt aprobate de autorități. În plus, studiile existente sunt limitate, iar rezultatele obținute pe animale nu se traduc întotdeauna în beneficii pentru oameni.

Iar lipsa reglementării ridică probleme serioase de siguranță. În vara lui 2025, la RAADFest, un festival dedicat longevității din Las Vegas, două participante au ajuns în stare critică la spital după injecții cu peptide la unul dintre standurile conferinței. Cele două, în vârstă de 38 și 51 de ani, au început să prezinte simptome severe: dificultăți de respirație, umflarea limbii și creșterea ritmului cardiac. Autoritățile din Nevada au deschis o investigație pentru a stabili dacă reacțiile au fost provocate de contaminarea substanței, de o reacție alergică sau de compoziția injecțiilor. Cazul a atras atenția asupra unor probleme fundamentele ale industriei: multe dintre aceste terapii sunt administrate în afara cadrului medical tradițional, uneori cu substanțe compuse în farmacii sau utilizate off-label, fără studii clinice solide.

O altă dimensiune importantă a biohacking-ului este reprezentată de gadget-urile care monitorizează funcțiile biologice. Inelele inteligente, precum Oura Ring, urmăresc somnul, temperatura corporală, variabilitatea ritmului cardiac și nivelul de recuperare a organismului. Datele sunt apoi transformate într-un scor zilnic care îți arată cât de bine te-ai odihnit sau cât de pregătit e corpul pentru activitate fizică.

Un alt dispozitiv popular în ultimii ani este CGM, un sistem de monitorizare continuă a glicemiei, dezvoltat pentru persoanele cu diabet, dar purtat și de oameni sănătoși, care vor să vadă cum reacționează corpul lor la diferite alimente pentru a-și „optimiza” dieta și metabolismul în timp real. La târgul anual Consumer Electronics Show din Las Vegas, în ianuarie, tehnologia dedicată longevității a fost „the hype vertical du jour”, conform Financial Times. Iar potrivit The Week, printre produsele care au atras atenția s-au numărat o „oglindă a longevității”, în valoare de 899 de dolari, care îți spune cât de bine îmbătrânești, și o „stație a longevității” de 600 de dolari, capabilă să-ți măsoare compoziția corporală și să-ți evalueze starea de sănătate pe baza a peste 60 de biomarkeri.

Pe lângă aceste tehnologii de monitorizare, există și dispozitive care promit efecte directe asupra organismului. Panourile cu lumină roșie sunt promovate pentru capacitatea de a stimula mitocondriile și de a îmbunătăți regenerarea celulară. Saunele cu infraroșu sunt asociate cu detoxifierea și recuperarea musculară, iar camerele de crioterapie, în care corpul este expus la temperaturi foarte scăzute, sunt prezentate drept metode de reducere a inflamației și de stimulare a metabolismului.

La fel de populare sunt și camerele hiperbarice, care presupun expunerea la oxigen pur într-un spațiu în care presiunea este mai mare decât cea atmosferică. Potrivit Mayo Clinic, terapia a fost folosită pentru tratarea bolii de decompresie la scafandri, dar și pentru intoxicația cu monoxid de carbon, bulele de aer din vasele de sânge, infecții grave ale țesuturilor, răni care se vindecă greu sau leziuni provocate de radioterapie. De asemenea, poate fi utilă în tratamentul grefelor de piele, al unor arsuri sau al pierderii bruște a auzului sau vederii.

În ultimii ani, camerele hiperbarice au fost adoptate și de industria longevității, și promovate ca instrumente de regenerare și optimizare. În clinicile de longevitate și în centrele de biohacking, ședințele sunt prezentate ca metode prin care corpul ar primi mai mult oxigen, ceea ce ar stimula procesele de reparare celulară și recuperarea organismului. Problema e că majoritatea aplicațiilor anti-aging ale terapiei hiperbare nu sunt susținute de dovezi clinice. În timp ce medicina tradițională folosește tehnologia pentru afecțiuni clar definite, promisiunile legate de longevitate rămân, cel puțin deocamdată, speculații.

Un lucru de subliniat este că terapiile nu sunt pentru buzunarul oricui. Costurile depășesc mult veniturile unui angajat obișnuit. Potrivit unui raport Business Insider, un protocol de longevitate care include terapii cu celule stem și ozon la Four Seasons Maui costă aproximativ 44.000 de dolari de persoană. La Canyon Ranch, un program de patru zile ajunge la aproximativ 20.000 de dolari.

Longevity Fixation Syndrome

Dacă toate aceste protocoale au într-adevăr beneficii reale rămâne încă neclar. Ceea ce este cât se poate de real este degradarea sănătății mintale în încercarea constantă de a ne „optimiza” corpul.

Conform The Guardian, Longevity Fixation Syndrome e un termen neoficial introdus de Jan Gerber, CEO și fondator al clinicii elvețiene de recuperare psihologică Paracelsus Recovery, care descrie obsesia tot mai frecventă pentru ideea de a trăi cât mai mult și de a amâna, pe cât posibil, îmbătrânirea.

Simptomele includ monitorizarea obsesivă a parametrilor biologici, diete rigide, programe intense de exerciții fizice, protocoale complexe de suplimente sau terapii controversate, dar și o anxietate constantă legată de îmbătrânire. Potrivit lui Gerber, comportamentul seamănă în multe privințe cu ortorexia, o tulburare alimentară caracterizată prin obsesia pentru alimentație clean și exercițiu fizic dus la extrem.

Ironia e că această mentalitate poate avea efectul opus celui dorit. Stresul generat de încercarea constantă de a controla fiecare parametru al corpului poate deveni atât de intens încât să scurteze durata de viață. În plus, comportamentele extreme, precum perioadele îndelungate de fasting, restricțiile calorice sau regimurile foarte restrictive pot afecta nu doar nivelul de stres, ci și echilibrul hormonal.

De multe ori, aceste rutine vin la pachet și cu o formă de alienare. Cinele cu prietenii sau ieșirile devin tot mai rare, pentru că, realist vorbind, nu mai ai timp pentru ele. Iar când ajungi la o masă, stresul că restaurantul nu folosește ingrediente curate, că nu-ți poți cântări proteinele sau că uleiul nu e cel „corect” ajunge să anuleze bucuria momentului. Astfel, cina se transformă într-un exercițiu de control.

Și poate aici stă cheia succesului acestor protocoale: oferă iluzia controlului. Într-o lume imprevizibilă, rutinele devin o formă de siguranță. Dacă-ți măsori fiecare biomarker, îți calculezi fiecare masă și-ți planifici fiecare oră de somn, crezi că ai pus ordine într-un sistem care, de fapt, nu poate fi controlat. Iar capitalismul știe să profite de pe urma acestor frici; acesta este unul dintre mecanismele lui cele mai eficiente: creează o nesiguranță, apoi vinde soluții pentru a o gestiona.

Paradoxul e că locurile în care oamenii trăiesc cel mai mult nu funcționează deloc după această logică a optimizării. Comunitățile din Blue Zones (Sardinia, Okinawa, Ikaria, Nicoya și Loma Linda), studiate de cercetătorul Dan Buettner, nu-și monitorizează glicemia, nu-și calculează biomarkerii și nu urmează protocoale elaborate de suplimente. În schimb, au mese cu familia, mișcare integrată natural în viața de zi cu zi și fac parte din comunități bine închegate. Cercetările publicate în American Journal of Lifestyle Medicine arată constant că integrarea socială și sentimentul de apartenență sunt factori mult mai importanți pentru o viață lungă decât orice dietă sau program de exerciții fizice luat separat. Fiindcă, așa cum spunea și Jan Gerber într-un articol pentru The Mirror, „nu poate exista longevitate fără sănătate mintală”.

Promotorii longevității

Cel mai radical exemplu al obsesiei pentru longevitate este Bryan Johnson, antreprenorul care și-a vândut compania către PayPal pentru vreo 800 de milioane de dolari. În ultimii șase ani, și-a transformat propriul corp într-un experiment, pentru că-și dorește, cum spunea chiar el într-o postare, să „ating nemurirea până în 2039”.

Johnson afirmă că investește aproximativ două milioane de dolari pe an în acest proiect, încercând să încetinească procesul de îmbătrânire și să își „reprogrameze” organismul. Inițiativa sa, cunoscută ca Blueprint, presupune o rutină strictă: sute de analize, monitorizarea constantă a funcțiilor organelor, peste o sută de suplimente zilnic, o dietă calculată minuțios și un program de somn și activitate stabilit aproape complet de algoritmi.

Narcissus, Michelangelo Merisi da Caravaggio

Experimentul a atras atenția publicului în 2023, când a anunțat „primul schimb de plasmă multigenerațional din lume”, o procedură în care el, fiul adolescent și tatăl său au făcut transfuzii între ei, sperând că vor încetini îmbătrânirea. Recent, antreprenorul scria: „creez în laborator mii de clone ale organelor mele într-un vas de cultură. Acest lucru îmi va permite să testez medicamente și alte molecule pe biologia mea pentru a accelera procesul de învățare și pentru a-mi proteja corpul de eventuale accidente. Da, vom face greșeli. Sperăm că nu vor fi fatale. Și, desigur, există întotdeauna ghinionul. Dar am încredere în destin și cred că acesta va oferi rasei umane plăcerea de a atinge obiectivul suprem: nemurirea”. Recunoaște însă, în aceeași postare, că obiectivul e departe de a fi realizat: „Nu știm cum va fi obținută nemurirea până în 2039. Există terapii noi, promițătoare, care pot întoarce ceasul cu zeci de ani, dar sunt încă defectuoase. Uneori provoacă, din greșeală, cancer. Trebuie să rezolvăm asta”.

Johnson admite și limitele experimentului: „Nu totul este bine. Am o pierdere ușoară până la moderată a auzului în urechea stângă pe care nu o putem repara, iar creierul meu are, din punct de vedere anatomic, 42 de ani, eu am 48”.

Dar Bryan Johnson este răul cel mai mic din această ecuație a longevității. Este atât de excentric, iar aparițiile și declarațiile lui sunt atât de colorate, încât nu cred că are priză reală la adepții acestui trend. Pentru majoritatea, rămâne mai degrabă o curiozitate, un amuzament, decât un model. Mult mai problematice sunt figurile din lumea medicală sau academică care predică în aproape toate podcast-urile populare, de la Joe Rogan și până la Andrew Huberman, despre efectele unor suplimente insuficient studiate și despre protocoale care ar promite o viață mai lungă. Discursul lor e seducător tocmai pentru că pare riguros. Presară constant termeni medicali, fac referire la studii, explică mecanisme biologice complexe și creează impresia unei argumentații solide. Pentru cineva care nu are pregătire în domeniu, e foarte greu să le pună la îndoială spusele. Sunt invocate rezultate din studii disparate, concepte biochimice sau date din cercetări pe animale, toate într-un discurs care sună științific și convingător.

Iar ce face lucrurile și mai interesante este că, în multe cazuri, aceștia au interese comerciale directe în ecosistemul longevității: parteneriate cu brand-uri de suplimente, colaborări cu companii care oferă teste de monitorizare biologică sau chiar dețin propriile clinici de medicină preventivă și longevitate. Unul dintre cele mai cunoscute exemple este David Sinclair, profesor la Harvard și un promotor vocal al ideii că îmbătrânirea nu e un proces natural inevitabil, ci o boală care poate fi tratată. Controversele din jurul lui sunt numeroase, și a fost contestat de colegi din comunitatea științifică. Pe YouTube, medicul Brad Stanfield analizează cazul companiei Sirtris, fondată de Sinclair și vândută în 2008 către GlaxoSmithKline pentru aproximativ 720 de milioane de dolari, într-un moment de entuziasm în jurul resveratrolului. Ulterior, o parte dintre rezultatele inițiale legate de moleculă au fost contestate sau nu au putut fi replicate.

Într-un articol pe platforma Cultural Health Solutions, medicul Ronesh Sinha îl acuză pe Sinclair că a contribuit la transformarea cercetării despre îmbătrânire într-un ecosistem comercial bazat pe suplimente, protocoale și promisiuni insuficient demonstrate științific. Criticile la adresa lui vin din interiorul comunității științifice. În 2024, cercetătorul a demisionat din funcția de președinte al organizației Academy for Health and Lifespan Research, o rețea internațională de oameni de știință dedicată studiului îmbătrânirii, după ce mai mulți cercetători au contestat unele dintre afirmațiile sale despre „reversarea îmbătrânirii”. Controversa a izbucnit după ce o companie pe care a co-fondat-o, Animal Bioscience, a afirmat că a dezvoltat un supliment care ar fi „reversat îmbătrânirea” la câini.

Afirmațiile au stârnit reacții rapide din partea altor specialiști, care au subliniat că nici măcar nu există consens asupra modului în care ar trebui definită sau măsurată „reversarea îmbătrânirii”. Unii membri ai academiei au demisionat în semn de protest, iar alții l-au acuzat pe Sinclair că exagerează rezultatele unor studii preliminare și că folosește un limbaj prea spectaculos pentru a descrie experimente în fază incipientă. „Datele nu sunt bune, folosești termenul greșit și apoi îl vinzi”, a declarat dr. Nir Barzilai pentru The Wall Street Journal. Dr. Matt Kaeberlein, biolog și unul dintre demisionari, l-a descris pe Sinclair pe platforma X drept definiția unui „vânzător de ulei de șarpe”.

Un alt nume central este Peter Attia. El a popularizat conceptul de healthspan, anii în care rămânem sănătoși fizic și mintal, înainte de apariția bolilor cronice. Cartea sa, Outlive: The Science and Art of Longevity, scrisă împreună cu jurnalistul Bill Gifford, s-a vândut în peste trei milioane de exemplare și a contribuit decisiv la transformarea autorului într-un guru al optimizării sănătății. Attia a absolvit Stanford University School of Medicine și a început un rezidențiat în chirurgie generală la Johns Hopkins Hospital, însă a renunțat înainte de finalizarea programului. Ulterior, a părăsit domeniul și a lucrat ca consultant în risc de credit pentru McKinsey & Company, apoi într-o companie din energie, înainte de a reveni în medicină și de a-și deschide propria clinică de medicină preventivă.

Recent, numele său a ajuns în atenția publicului după ce documente din dosarul Epstein au arătat că Attia a avut ani la rând contacte cu acesta, inclusiv vizite și corespondență. Printre mesajele citate se află unul în care îi scria lui Epstein că „pussy is, indeed, low carb”. În urma dezvăluirilor, Attia a renunțat la o colaborare recent anunțată cu CBS News. Mai mulți medici pun sub semnul întrebării nu doar relația sa cu Epstein, ci și modelul de medicină pe care-l promovează. Practica sa funcționează pe un sistem concierge exclusivist. Potrivit unui interviu acordat emisiunii 60 Minutes, anul trecut Attia percepea peste 100.000 de dolari pentru programul său anual.

Silicon Valley și obsesia pentru nemurire

Dacă suma ți se pare mare, stai să afli cât sunt dispuși miliardarii tech să investească pentru a-și prelungi viața. Potrivit unei analize The Wall Street Journal în articolul „The Billionaires Fueling the Quest for Longer Life”, miliardari precum Peter Thiel, Sam Altman, Yuri Milner și Marc Andreessen se numără printre numele importante din spatele valului de investiții în industria longevității. Conform analizei, interesul lui Thiel se reflectă într-un ecosistem de companii, unele finanțate prin fondul său de venture capital și altele prin fundații pe care le susține, care au atras împreună peste 700 de milioane de dolari.

Sam Altman, CEO-ul OpenAI, a investit 180 de milioane de dolari în Retro Biosciences, o companie care-și propune să dezvolte medicamente capabile să rejuveneze și să reprogrameze celulele îmbătrânite. O altă companie care a atras capital din Silicon Valley este NewLimit, co-fondată de CEO-ul Coinbase, Brian Armstrong. Startup-ul, axat pe inversarea îmbătrânirii celulare, a atras peste 200 de milioane de dolari de la investitori precum co-fondatorul Palantir Joe Lonsdale, fostul CEO Google Eric Schmidt, co-fondatorul Sun Microsystems Vinod Khosla și antreprenorul Peter Diamandis.
Un exemplu e Altos Labs, lansată în 2022, care a atras aproximativ 3 miliarde de dolari pentru dezvoltarea unor tehnologii de rejuvenare celulară, cea mai mare investiție pentru o companie din domeniu.

Obsesia longevității nu se manifestă doar prin investiții, ci și prin experimente personale. Peter Thiel urmează un protocol de optimizare. Potrivit unui articol publicat de Business Insider, Thiel are o dietă paleo, utilizează un antrenor personal și ia hormoni de creștere și metformin, un tratament pentru diabet devenit popular printre biohackeri pentru presupusele efecte asupra longevității. Un program similar urmează și Sam Altman, care a declarat că ia metformin ca parte a rutinei anti-aging, iar regimul său include o alimentație atent controlată, exerciții regulate și o disciplină strictă a somnului.

Dacă te uiți la aceste investiții, experimente și protocoale personale, devine clar că pentru o parte dintre miliardarii din tech îmbătrânirea nu mai e o limită naturală, ci o problemă tehnologică care, cu suficienți bani și suficientă cercetare, ar putea fi ocolită. Chiar dacă probabil mai e mult până acolo, îmi e cert că, în momentul în care astfel de terapii vor funcționa, ele nu vor deveni accesibile tuturor. De fapt, chiar și azi prețurile terapiilor ajung la zeci de mii de dolari.

Asta în condițiile în care majoritatea oamenilor nu își permit nici măcar analizele medicale de bază, iar comunități întregi nu au acces la servicii de sănătate esențiale. Pentru că sănătatea nu este doar rezultatul unor alegeri personale, ci și al contextului în care trăim. Accesul la servicii medicale, condițiile de muncă sau mediul în care locuim influențează durata și calitatea vieții mult mai mult decât orice protocol de biohacking. În timp ce industria longevității promite soluții personalizate pentru a trăi mai mult, problemele reale ale sănătății publice rămân, în mare parte, colective.

Ideea că am putea atinge „nemurirea” sau măcar că am putea trăi până la 150 de ani nu mai apare doar ca o posibilă descoperire medicală, ci și ca o nouă formă de privilegiu economic. Dacă lucrurile astea se vor întampla, inegalitatea nu va mai fi doar economică sau socială, ci și biologică. Unii oameni vor avea resursele necesare pentru a-și prelungi viața, în timp ce restul vor rămâne supuși acelorași limite pe care umanitatea le-a avut dintotdeauna. Până acum, moartea a fost una dintre puținele experiențe cu adevărat universale. Dacă și ea ajunge să fie negociabilă, atunci diferența dintre miliardari și restul lumii nu va mai fi doar despre bani sau oportunități, ci despre cât timp are fiecare la dispoziție.