5 obstacole care stau in calea obiectivelor tale de fitness in aceasta vara

Cand vine vorba despre #fitgoals, vacanta care se apropie poate sa ne faca sa credem ca nici vara aceasta nu am obtinut tot ce ne-am propus.

5 obstacole care stau in calea obiectivelor tale de fitness in aceasta vara

Poate am mancat mai mult decat trebuia sau am uitat de ceaiul verde, cert este ca nemultumirile nu sunt niciodata total eliminate. Cand vine vorba de a fi in forma, lupta este evidenta. Iata 5 obstacole de care te vei lovi incercand sa obtii look-ul de plaja pe care ti-l doresti, si cum sa le depasesti:

Mancarea sanatoasa este mult mai scumpa

Sa mananci sanatos poate sa coste intr-adevar mai mult decat alternativele mult mai nesanatoase oferite de un fast-food, insa trebuie sa iei in considerare beneficiile pe care le obtii alaturi de kilogramele pe care le pierzi. Cumpara intotdeauna fructe si legume de sezon, care au preturi accesibile, si nu iti fie frica sa gatesti mai mult. Oamenii au tendinta mereu sa gateasca exact cat mananca, avand impresia ca astfel economisesc ingredientele. Dar, de multe ori, se intampla ca acestea sa se strice si sa ajunga la gunoi pana sa mai fie consumate. Chiar daca ti-a iesit mai multa salata, sigileaz-o bine si pastreaz-o pentru a doua zi. Daca bananele au inceput sa se innegreasca, nu le arunca imediat, ingheata-le pentru a le folosi apoi intr-un smoothie delicios.

Nu ai deloc energie pentru a face miscare

De fiecare data cand decizi ca esti prea obosita pentru a merge la sala sau pentru a alerga prin parc, te indepartezi tot mai mult de obiectivele tale de fitness. Incearca sa ajungi la sala imediat dupa job, in loc de a trece mai intai pe acasa. Vazandu-te pe canapeaua ta confortabila sau lasandu-te distrasa de serialul tau preferat, iti va fi mult mai greu sa pleci. Adu-ti aminte ca, desi esti obosita, a face miscare iti va creste nivelul de energie, dandu-ti o stare de bine. Bea un suc verde inainte pentru a te motiva sau mananca un kiwi.

Antrenorii personali fac lucrurile mai complicate

A gasi un bun antrenor personal nu este un lucru foarte usor. Multi dintre noi vom apela la unul in speranta ca experienta lui ne va ajuta sa ne indeplinim obiectivele mai repede. Ce uitam insa este faptul ca multi aleg sa faca asta pentru un venit suplimentar, fara sa isi ia neaparat munca foarte in serios. Daca antrenorul tau mai mult isi verifica pagina de Instagram sau sta de vorba cu ceilalti in timpul sedintei voastre, in loc sa iti acorde toata atentia sa, e bine sa incerci sa gasesti pe altcineva. Incearca sa iti intrebi prietenii pentru o recomandare.

A rezista tentatiei de a manca cand te plictisesti este foarte greu

Cand lucrezi, te uiti la televizor sau citesti pe internet revista preferata, vei fi tentata intotdeauna sa rontai ceva. Avem tendinta de a manca cel mai mult atunci cand suntem singuri, plictisiti sau stresati. Solutia cel mai putin periculoasa pentru silueta ta consta intr-o gustare sanatoasa, precum un fruct sau o acadea fara zahar, care te vor tine ocupata, impiedicandu-te sa mananci cand nu trebuie.

Tentatiile de la restaurant sunt irezistibile

Daca prietenii tai au obiceiul de a manca in oras, te vei confrunta cu o adevarata provocare. Alegerile nesanatoase iti vor face cu ochiul la tot pasul, facandu-te sa te abati de la dieta ta. Cea mai buna solutie este sa alegi chiar tu locul in care veti merge. Gaseste un restaurant cu mancare buna, dar cu optiuni fara prea multe calorii.

Text: Dora Chelariu
Foto: 123rf.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Unica.ro
Mai multe din health & diet