30% dintre testele de depistare a infecției cu coronavirus nu detectează, de fapt, virusul

30% dintre oamenii testați pentru infecția cu coronavirus au primit rezultate negative, deși contractaseră virusul.

30% dintre testele de depistare a infecției cu coronavirus nu detectează, de fapt, virusul

Cum în ultimul timp tot mai multe persoane au fost testate pentru diagnosticarea COVID-19, experții au sesizat că acuratețea acestor teste nu este de 100%. Studiile recente din China au arătat că, în 30% dintre cazuri, pacienții care primeau un rezultat negativ, erau de fapt infectați cu noul coronavirus. Este vorba despre ceea ce experții numesc un „fals negativ”.

„Problema cu testele pentru acest virus este că nu a existat suficient timp pentru a fi verificate minuțios înainte de a ajunge pe piață. Alte tipuri de teste sunt verificate ani la rând, însă acum nu am avut atât timp pentru a face asta. Cel mai grav este faptul că aceste falsuri negative îl fac să creadă pe cel care a fost testat că nu este infectat și poate transmite virusul mai departe”, spune Dr. Gary L. LeRoy, președintele American Academy of Family Physicians, într-un interviu acordat site-ului Healthline.

Cu toate acestea, experții afirmă că aceste erori nu sunt cauzate de calitatea testului, ci de modul de prelevare. Cel mai des, medicii prelevă secreții din zona nasului sau a gurii pentru a depista dacă persoana în cauză este infectată. Iar, în acest proces, se pot comite multe greșeli. Instrumentul cu care se face prelevarea trebuie să fie introdus în profunzime, nu doar la intrarea în nas. „Poți primi un rezultat fals negativ atunci când cantitatea de virus din acea zonă nu era suficientă pentru a fi detectată sau dacă prelevarea nu a fost făcută corect”, explică Dr. William Schaffner, un specialist în boli infecțioase de la Vanderbilt University Medical Center din Tennessee.

Pentru a fi siguri că prelevarea este făcută corect, secreția ar trebui recoltată nu din zona nărilor, ci dincolo de fosele nazale, aproape de partea superioară a faringelui.

De asemenea, un alt motiv pentru care rezultatele sunt greșite este faptul că infecția din corpul persoanei testate era într-o stare incipientă și nu a putut fi detectată la acel moment.

Organizația Mondială a Sănătății estima că o persoană infectată cu noul coronavirus poate infecta la rândul său cel puțin alți doi oameni. De aceea, experții recomandă persoanelor care au primit un rezultat negativ, însă care prezintă simptomele specifice, să se autoizoleze pentru a limita riscul transmiterii bolii. De asemenea, este important de reținut faptul că, dacă în urma testării ai primit un rezultat negativ, asta nu înseamă că mai târziu nu poți contracta virusul. Așa că, măsurile de prevenție trebuie respectate în continuare. Poartă măști, dezinfectează-ți mâinile constant și practică autoizolarea și distanțarea socială.

Citește și:
Ce este testarea anticorpilor pentru COVID-19 și de ce este aceasta importantă

Foto: Arhiva Revistei ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din health & diet