Zina Dumitrescu a murit

Zina Dumitrescu a murit. Supranumită "mama modei românești", avea 82 de ani și este creditată cu descoperirea și promovarea celor mai proeminente modele din ultima fază a perioadei comuniste.

Zina Dumitrescu a murit

Zina Dumitrescu a murit. Pe numele de naștere Zenobia Bogoș, Zina Dumitrescu a fost una dintre cele mai proeminente și controversate figuri ale modei autohtone, mai cu seamă în ultima etapă a comunismului, dar și în anii ’90.

Zina Dumitrescu s-a născut în 1936, iar după război familia ei s-a mutat la Pitești. Aici a urmat cursurile liceului economic, apoi a studiat la Facultatea de Drept a Universității București, studii la care a renunțat pentru a-și încerca norocul în teatru. A început curând după aceea să lucreze ca manechin. A lucrat încă din liceu la Casa de modă Venus, iar la vârsta de 30 de ani a devenit directorul executiv al acesteia.

Zina Dumitrescu este creditată pentru faptul că a lansat mai multe manechine devenite celebre: Eugenia Ștefan (Janine), Romanița Iovan, Bianca Brad, Dana Săvuică, Melek Amet. Tot Zina Dumitrescu i-a lansat pe Cătălin Botezatu și Liviu Ionescu.

Viața sa personală a fost tumultuoasă – a fost căsătorită de trei ori, prima oară cu regizorul Marin Negreanu, tatăl fiului ei, Cătălin, apoi au urmat mariaje cu Nicolae Rădulescu Botică, și conferențiarul Costin Dumitrescu.

Zina Dumitrescu a murit

Zina Dumitrescu suferea de Alzheimer și fusese internată de fiul său într-un azil unde era îngrijită, în apropiere de București. A locuit în azil pentru mai mult de opt ani – se pare că creatoarea s-a simțit slăbită, fapt ce i-a determinat pe îngrijitori să cheme ambulanța. Zina Dumitrescu a refuzat să se deplaseze la spital.

Directorul azilului a declarat că Zina Dumitrescu și-ar fi exprimat dorința de a muri în patul propriu. „Am chemat salvarea din aceleași motive ca și până acum. Zina nu s-a simțit bine, nu mai are chef de nimic, e foarte slăbită. A refuzat să meargă la spital și nu a vrut să audă de o eventuală internare”, a declarat la un incident precedent Ion Cassian, directorul centrului pentru Libertatea.

Citește și:
Tradiția abuzului – despre mutilare genitală la persoana I

Foto: Dumitru Angelescu

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Unica.ro
Trending news
Mai multe din fashion