Un referendum imoral, inutil, ilegitim

Referendumul pentru modificarea Constituției, care va avea loc pe 6 și 7 octombrie, nu doar că nu are vreo utilitate, dar parcursul lui a încălcat legi... și limitele decenței.

Un referendum imoral, inutil, ilegitim

Cea mai recentă ediție a emisiunii #ELLEnutace a avut-o drept invitată pe Romanița Iordache, cercetătoare de drepturile omului și vicepreședintă ACCEPT. Ea a explicat redacției ELLE câteva dintre lucrurile care fac din referendumul pentru modificarea Constituției unul nu doar inutil, ci de-a dreptul periculos pentru direcția în care se îndreaptă România.

Un referendum poate conduce la tirania majorității', a explicat Romanița Iordache despre contextul în care drepturile omului sunt supuse la vot. Este minunat că cetățenii se implică și devin activi. Cu toate acestea, sunt niște lucruri pe care nu ne putem pronunța. Drepturile, mai ales drepturile fundamentale, nu ar trebui să fie supuse unui referendum.'

Evident că au mai existat astfel de referendumuri și în alte state, care au supus la vot drepturile omului (și mai cu seamă drepturile minorităților), dar lucrul acesta se întâmplă mai cu seamă în țările care au puternice tendințe iliberale. Romanița Iordache a făcut în acest sens referire la un exemplu extrem: ce s-ar întâmpla atunci când un grup de cetățeni și-ar dori să existe pedeapsa cu moartea? În democrație sunt limite', a precizat ea, și statul de drept asta înseamnă: a stabili aceste limite în tango-ul foarte frumos pe care îl avem între noi și stat'.

 

Sunt multe semne de întrebare despre felul în care s-a ajuns la acest referendum, și ele încep chiar de la inițiatori. Nu se știe cum au fost colectate semnăturile necesare pentru ca inițiativa să ajungă să fie discutată în Parlament, Biserica Ortodoxă Română și-a negat implicarea, deși foarte multe voci au semnalat implicarea activă a preoților în procesul strângerii de semnături. Apoi, nu se știe în ce fel au verificat primăriile aceste semnături – mai cu seamă că o altă inițiativă cetățenească, #fărăpenali, a încercat să parcurgă același drum, dar s-a confruntat în numeroase primării cu funcționari care nu mai validaseră vreodată o astfel de inițiativă, deși amintirile lor despre semnăturile pe care le-au validat ar fi trebuit să fie chiar proaspete.

Ce mecanism avem la dispoziție pentru a vedea dacă semnătura noastră există sau nu pe aceste liste? Nu am mecanismul legal de a verifica. Avem o lege pe inițiativă cetățenească, dar mecanismul de control nu există.', explică Romanița Iordache.

Din start inițiatorii ei au pornit să modifice Constituția încălcând Constituția și legile țării, și asta este foarte trist.', a declarat Romanița Iordache.

Dar acestea nu au fost singurele lucruri care ridică semne de întrebare. La fel de problematică este și ordonanța de urgență a Guvernului, care a decis, fără să ofere vreun motiv valabil, că dintre toate referendumurile, acesta este cel care va avea nevoie de două zile de desfășurare, modificând regulile chiar în timpul jocului, într-o mișcare care, de altfel, este de așteptat din partea unui astfel de Guvern.

Fără să existe nici un fel de motiv care să justifice prelungirea referendumului, de la o zi, termenul legal, la două zile, Guvernul, care ar fi trebuit să fie echidistant, imparțial, să asigure neutralitatea, să organizeze campania de informare pentru noi toți, intervine.', a declarat Romanița Iordache.

Un alt semn de întrebare este prilejuit de decizia de a nu folosi SIMPV, mecanismul de verificare în timp real și de prevenire a fraudelor. Este un sistem care funcționează deja, dar care nu va fi utilizat în cazul acestui referendum, lucru care pune încă un semn de întrebare asupra acestei inițiative care a divizat deja societatea românească.

Citește și:
Dragoste egală în vremea referendumului

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Unica.ro
Trending news
Mai multe din lifestyle