Beauty tips: Îngrijirea părului după vară

Razele soarelui, căldura sau apa cu clor a piscinei sunt doar câțiva dintre factorii care duc la deteriorarea părului. De aceea, după vară, are nevoie de o îngrijire specială, care să îi redea sănătatea și vitalitatea.

Beauty tips: Îngrijirea părului după vară

Vară, soare, apa mării sau a piscinei într-o zi caniculară. Its all fun and games… până când părul tău ține morțiș să îți arate că nu e tocmai încântat de alegerile pe care le-ai făcut. Așa cum pielea ta are nevoie de o îngrijire specială pe timpul sezonului cald, la fel se întâmplă și cu părul tău. După o zi petrecută la plajă în care ai uitat să folosești o cremă cu protecție solară, pielea are de suferit. Iar urmările pot fi imediate – arsuri –, sau pot apărea în timp: hipermigmentare, riduri.

Chiar dacă efectele nocive ale soarelui sau ale apei cu clor nu sunt vizibile la fel de rapid asupra părului ca în cazul pielii, la finalul verii încep să își facă simțită prezența. Părul poate deveni lipsit de vitalitate, tern, uscat, iar vârfurile – deteriorate. Așa că, odată cu venirea toamnei, este timpul să îi oferi detoxul de care are nevoie.

Primul lucru pe care trebuie să îl faci? O programare la salon. Incontestabil, produsele de îngrijire te vor ajuta să îți recapeți sănătatea părului, însă nu pot face minuni dacă nivelul de degradare este prea mare. Așa că e timpul să scapi de vârfurile deteriorate. Dacă întreaga lungime a părului a fost afectată, nu te teme să adopți o tunsoare mai scurtă. Îți va oferi un look actual, plin de personalitate, și îi va da șansa părului tău să se regenereze.

Apoi, următorul pas esențial constă într-o hidratare profundă. Alege produse destinate părului uscat, deteriorat, care conțin ingrediente cu proprietăți emoliente. Începe cu șamponarea părului (label.m Honey&Oat Shampoo), folosind apă la temperatură medie. Este important de reținut că nu părul propriu-zis trebuie spălat, ci scalpul. Lungimea firului de păr trebuie doar masată ușor. Repetă procedeul de două ori, apoi clătește-l și aplică un balsam (Dove Intensive Repair Conditioner). După ce l-ai lăsat să acționeze câteva minute, clătește-l din nou foarte bine și tapotează părul cu un prosop pentru a scăpa de excesul de apă.

Cum părul are nevoie de o hidratare intensă, este necesar să folosești și o mască (Maria Nila Structure Repair Hair Masque), pe care, însă, să o aplici doar pe lungimea firului de păr. În plus, o dată pe săptămână poți apela și la o mască homemade, făcută doar din ingrediente naturale (ulei de măsline, de cocos, de argan, avocado), pe care să o lași să acționeze peste noapte pentru o hidratare profundă.

Pentru a ajuta părul să se regenereze mai rapid, folosește după fiecare spălare un tratament, care îl va hrăni și îi va oferi un aspect sănătos (Moroccanoil Treatment). De asemenea, tot pe părul umed poți aplica câteva picături de balsam leave-in (Wella Professionals Invigo Nutri-Enrich) sau de ulei (Kérastase Elixir Ultime) pentru a obține o strălucire sporită. Cu toate că poate părea o rutină elaborată, după perioada verii părul are nevoie de toată hidratarea (a se citi iubirea) pe care i-o poți oferi.

De asemenea, are nevoie să nu fie expus la surse de căldură. Asta presupune ca, măcar pentru o lună, să renunți la instrumentele de styling. Dacă nu poți face asta, asigură-te că sunt setate la o temperatură cât mai scăzută și că aplici un produs cu protecție termică înainte de a le folosi. Dacă vei pune în aplicare aceste sfaturi, părul tău își va recăpăta sănătatea și va fi pregătit să facă față provocărilor iernii ce urmează!

Citește și:
Cum să îți exfoliezi corect tenul, potrivit specialiștilor

Foto: Imaxtree

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din beauty