Cât de repede te îndrăgostești, în funcție de zodie

Nu a spus nimeni că este ușor să îți dai seama când o femeie este îndrăgostită, dar pentru asta vine astrologia în ajutorul nostru!

Cât de repede te îndrăgostești, în funcție de zodie

Zodiile ne influențează foarte mult personalitatea, dar și felul în care ne îndrăgostim. În timp ce unele femei cred foarte mult în dragoste la prima vedere, altele vor să fie cucerite mult timp.

Și cum pentru fiecare dragostea înseamnă altceva, dacă ajungi să îți dai seama de modul în care o femeie se îndrăgostește, te poate ajuta pe mai departe în ceea ce privește o posibilă relație. Așa că, află cum se îndrăgostește fiecare femeie, conform zodiei sale, și dacă relația voastră se îndreaptă în direcția potrivită:

1. Berbec

Femeia Berbec este impulsivă și acționează în mod spontan. Într-o relație își dorește să dețină controlul și, dacă se îndrăgostește extrem de mult de cineva, va face orice îi stă în putință pentru a fi cu acea persoană. Este și o fire romantică și oferă gesturi de afecțiune.

2. Taur

Femeia Taur se îndrăgostește destul de greu. Vrea să cunoască foarte bine acea persoană și să vadă dacă într-adevăr există o compatibilitate, înainte de a decide să fie într-o relație. Are nevoie să știe că nu depune eforturi degeaba, așa că trebuie să primească în mod constant validare din partea partenerului.

3. Gemeni

Femeia Gemeni este destul de pretențioasă și foarte greu face compromisuri. Are în minte un anumit stereotip de bărbat și vrea să îl găsească fix pe acela. Însă, când vine vorba de dragoste, ar trebui să se lase purtată de sentimente. Nu se grăbește într-o relație, însă se poate plictisi ușor, așa că ar trebui ca partenerul să știe cum să o surprindă.

4. Rac

Dacă te îndrăgostești de o femeie Rac, vei observa că este mereu plină de surprize. Are emoții intense și știe să i le arate partenerului. La prima vedere poate părea timidă, însă cu timpul va deveni mult mai relaxată. Este dedicată unei relații, iar partenerul va observa asta cu trecerea timpului. 

5. Leu

Femeia Leu este extrem de pasională. Se poate îndrăgosti foarte repede pentru că mereu își urmează intuiția. Are nevoie de atenție și îi place să primească în mod frecvent complimente din partea partenerului. Chiar dacă se îndrăgostește ușor, iubirea ei este sinceră. 

6. Fecioară

În ceea ce o privește pe femeia Fecioară, ea nu se grăbește atât de tare. Este mereu precuată și trebuie să se asigure că persoana cu care are o relație este potrivită pentru ea. Dacă vrei să îi câștigi inima, ar trebui să îi acorzi timp și să nu încerci să forțezi lucrurile.

7. Balanță

Femeia Balanță își dorește să aibă o relație de lungă durată. Își dă seama foarte repede că e îndrăgostită, însă depune efort pentru a funcționa o relație și așteptă să primească același lucru și din partea partenerului. Vei avea o relație extrem de intensă și profundă alături de ea.

8. Scorpion

Femeia Scorpion se dedică în totalitate unei relații. Însă, înainte de a face asta, trebuie ca partenerul să îi ofere destule dovezi că poate avea încredere în el. Uneori are tendința de a se grăbi și devine destul de repede suspicioasă, dar acest lucru se poate schimba atunci când comunică sincer cu partenerul. 

9. Săgetător

Femeia Scorpion consideră că nu există o persoană potrivită pentru ea. Adoră să fie independentă, însă are momente când simte că are nevoie și de o persoană lângă ea. Se îndrăgostește greu, abia după ce cunoaște o persoană extrem de bine, iar asta se datorează faptului că nu vrea să sufere. 

10. Capricorn

Femeia Capricorn nu se grăbește să își întâlnească dragostea. Este ambițioasă și pentru ea cariera a fost mereu pe primul loc. Se va îndrăgosti de acea persoană care are aceleași idealuri precum ea și care o va sprijini în toate planurile pe care le are.

11. Vărsător

Poate fi dificil să îți dai seama care sunt intențiile femeii Vărsător. Pentru ea contează foarte mult să aibă o relație de prietenie puternică cu partenerul ei și, ulterior, dacă este cazul și își dorește atât ea, cât și el, să aibă și o relație amoroasă. 

12. Pești

Femeia Pești este visătoare și își dorește să trăiască o poveste de dragoste precum în filme. Chiar dacă e conștientă că asta nu există, ea tot speră că îl va găsi pe acela pe care și-l imaginează. Acest aspect o va face să se îndrăgostească destul de greu de cineva.

Citește și:
Cât de loială ești într-o relație, în funcție de zodie

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din astrologie