Oricât am încerca, probabil nu suntem pe cât de calme ne-am dori în relația noastră. Pentru că perfecțiuna nu există!
Unele persoane sunt mai răbdătoare, în timp ce altele își pierd imediat calmul, iar asta, se pare, că are o mare legătură și cu semnul astrologic.
Câteodată, ne așteptăm ca prin intermediul relației, toate visurile noastre să devină realitate la timpul potrivit, în locul potrivit și exact în modul în care vrem noi. Desigur, mai greu să fie loc și de răbdare aici.
Nu ai răbdare cu nimic, niciodată. Totuși, îți faci partenerul, într-un fel sau altul, să fie înțelegător cu tine. Nimeni nu știe cum reușești. Chiar dacă nu ai deloc răbdare cu partenerul tău, într-un fel sau altul, relația ta e echilibrată.
Îți place să crezi că ești răbdătoare cu partenerul tău, dar adevărul este că pui multă presiune pe el să îți facă mereu pe plac. Nu îl lași să aibă propria opinie, pentru că mereu consideri că e bine numai că tine. Ești un partener romantic bun, dar nu atunci când vine vorba de răbdare. Asta îți dă mari bătăi de cap.
Știi să ai răbdare! Puterea ta de stăpânire de sine este la un nivel chiar ridicat. Pe de altă parte, oamenii te pot răni cu ușurință, așa că e bine pentru tine dacă sunt dispuși să facă și compromisuri.
Stai foarte bine atunci când vine vorba de răbdare și cu atât mai mult atunci când vine vorba de relația ta romantică. Ai stăpânire de sine și știi să rezolvi problemele cu calm. Te enervezi foarte greu și întotdeauna ești convinsă că orice problemă are o rezolvare.
Surprinzător, dar ești chiar calmă. Dar e ceva ce se ascunde în spatele calmului tău. Orice pisică este liniștită înainte să prindă șoarecele. Deși reușești să fii foarte calmă, întotdeauna ești cu ochii pe oamenii din jur. În dragoste, reușești să îți menții calmul atunci când știi că relația ta merită cu adevărat să investești în ea.
Fecioarele sunt foarte calme și le place să le dea oamenilor din jur tot timpul de care au nevoie. În relația romantică Fecioara este, de asemenea, calmă și înțelegătoare. Crezi cu adevărat în partenerul tău, iar când vrei ca relația să dureze toată viața, te porți cu mănuși.
Balanțele sunt bune și răbdătoare din fire, nu este doar ceva de fațadă. Acesta este un soi de talent care funcționează pentru tine foarte bine în viața socială, dar funcționează la fel de bine și cu partenerul. Ești generoasă atunci când vine vorba de complimente deoarece este o oportunitate de a împrăștia bunătate.
Nu ești deloc răbdătoare, iar oamenii din jurul tău trebuie să accepte acest lucru. Ești foarte atentă la detalii și găsești adesea lucruri care nu-ti sunt pe plac. Răbdarea este o virtute pe care tu nu o poți atinge.
S-ar putea spune că ești chiar prea răbdătoare! Nimeni nu știe cum o faci, dar te descurci foarte bine. Vrei să fii văzută ca o comoară de către partenerul tău, așa că stai liniștită la locul tău, așteptând să fii găsită.
Stai bine cu răbdarea, iar partenerul tău știe că ai o inimă de aur. Ești sinceră și delicată. Faci parte din una dintre cele mai liniștite zodii și, în plus, ești și foarte grijulie.
Ești foarte ambițioasă, așa că pentru a-ți îndeplini visul, vei face orice este nevoie. Se aplică și în relațiile de iubire și prietenie. Vrei să fii satisfăcută cu tine însăți, iar asta te face să fii răbdătoare.
Ești răbdătoare, sau cel puțin asta spui celor din jur. Până nu mai reușeșți să găsești motive pentru care să fii calmă. Ești răbdătoare cu partenerul tău, atâta timp cât el e conștient că nu trebuie să întreacă măsură.
Foto: PR