În acest articol, vei parcurge fascinanta poveste a unui spumant nobil, de la origini și procesul de producție până la modul perfect de a-l savura.
:contrast(8):quality(75)/https://www.elle.ro/wp-content/uploads/2023/06/sampanie-1.jpg)
Există un tip de vin, cu bule strălucitoare și arome învăluitoare, care te poate transporta într-o lume elegantă, unde fiecare zi este o ocazie de sărbătoare. În acest articol, vei parcurge fascinanta poveste a unui spumant nobil, de la origini și procesul de producție până la modul perfect de a-l savura.
Descoperă de ce șampania este sinonimă cu sărbătoarea și cum poți transforma orice moment într-o experiență de lux și rafinament, savurând doar câteva picături de efervescență. Așadar, ridică paharul și lasă-te purtat într-o călătorie plină de strălucire și exuberanță!
Originea băuturii
Originea unuia dintre cele mai populare sortimente de spumante poate fi urmărită până în secolul al XVII-lea, în regiunea Champagne din Franța. Una dintre poveștile asociate cu originea spumantului este legată de cel care a descoperit-o, un călugăr francez, care a declarat că poate „gusta stelele'.
Terenul și clima distincte ale regiunii au fost esențiale în dezvoltarea acestei băuturi rafinate. Spumantul francez este obținut prin „metoda Champenoise', un proces complex, care implică două fermentări în sticle închise, ceea ce creează bulele delicate și caracteristicile specifice băuturii.
De altfel, regiunea franceză este considerată un terroir' unic, unde vinurile produse sunt rafinate, elegante și, deseori, asociate cu celebrările și momentele speciale.
Cum este obținută?
Producția de sampanie premium implică mai multe etape distincte. Totul începe cu recoltarea strugurilor maturi și sănătoși din viile din regiunea Champagne. După recoltare, aceștia sunt presați pentru a obține mustul de bază. Acest must este apoi supus fermentației alcoolice inițiale, unde zaharurile din struguri se transformă în alcool.
După fermentația inițială, mustul este îmbuteliat cu adăugarea unui amestec de drojdii și zahăr, cunoscut sub numele de „licoare de tiraj'. Amestecul respectiv are un rol important pentru că declanșează fermentația secundară în sticlă, cea care produce dioxid de carbon și creează bulele de șampanie.
După fermentația secundară, sticlele sunt supuse unui proces de maturare, denumit și „contactul cu drojdia', care poate dura câteva luni sau chiar ani. După maturare, drojdiile sunt îndepărtate și sticlele sunt sigilate cu un dop special pentru a păstra bulele în interior. În cele din urmă, sticlele sunt etichetate și gata pentru a fi comercializate și savurate.
După cum poți observa, producția de șampanie este un proces meticulos și complex, care necesită îndemânare și expertiză pentru a obține calitatea și caracteristicile dorite de la această băutură. De altfel, metoda de producere este cea care face diferența între vinurile provenite din regiunea Champagne și cele obținute în alte părți ale lumii.
Savurează spumantul francez ca un profesionist!
Fiind vorba despre un vin spumant festiv și rafinat, modul în care acesta este servit și băut poate contribui la experiența trăită. Se recomandă să fie consumat la temperatura potrivită, în jur de 8-10 grade Celsius, pentru a-i evidenția aromele și efervescența. Înainte de a o deschide, poți ține sticla în mână câteva minute pentru a se acomoda cu temperatura camerei.
Deschide sticla cu grijă și toarnă băutura cu delicatețe în pahare de șampanie subțiri și înalte, de tip flute, umplând aproximativ jumătate din volumul lor. Se savurează prin buzele subțiri ale paharului, permițându-i spumantului să își dezvăluie aromele și bulele delicate.
Asociată, de obicei, cu momente de sărbătoare, băutura se servește adesea alături de mâncăruri ușoare și rafinate, precum fructe de mare, brânzeturi fine sau deserturi delicate. Acum că ești expert în istoria spumantului francez, trebuie să comanzi sortimentele preferate prin intermediul magazinului online BeiCeVrei și să te bucuri de o experiență unică!
:contrast(8):quality(75)/https://www.elle.ro/wp-content/uploads/2023/06/sampanie-2-1024x682.jpg)