Cum faci parfumurile să reziste mai mult?

Cum faci parfumurile să reziste mai mult?

Cu toții ne dorim ca mirosul parfumului folosit să dureze cât mai mult. Acest lucru variază în funcție de concentrația lui, de notele din care este creat, dar și felul în care îl aplicăm pe piele. Există pe piață mai multe variante, iar acestea diferă prin cantitatea de uleiuri esențiale pe care o au în compoziție. Cel mai rezistent este parfumul, urmat de apa de parfum (EDP), apa de toaletă (EDT) și, ceva mai puțin populară și utilizată, apa de colonie. 

Pentru a face parfumul să fie mai persistent și să reziste timp cât mai îndelungat pe piele, apelează la trucurile de mai jos: 

Folosește un parfum de calitate

Prima regulă este să folosești întotdeauna produse de calitate. Asigură-te că parfumurile pe care le ai în colecție sunt 100% originale. Cumpără întotdeauna din magazine de specialitate și evită achizițiile de la intermediari. Piața neagră abundă în marfă contrafăcută, care încearcă să imite ambalajul și mirosul. Brandurile care se respectă au anumite standarde și oferă calitate superioară în cele mai mici detalii, inclusiv la tipla pe care cutia o are deasupra. Mergi doar în parfumerii sau dacă preferi cumpărăturile online, parfumuri originale de la Giorgio Armani sunt disponibile si pe infinitelove.ro.

Aplică parfumul în zonele cu puls

Locurile unde aplici parfumul îl va face să reziste timp mai îndelungat. Există anumite puncte cheie în corp, cele cu puls, cum ar fi gâtul și, încheieturile mâinilor și picioarelor, adică interiorul coatelor și spatele genunchilor. Pulverizează parfumul în aceste zone și vei observa că persistența parfumului va fi mai ridicată. Temperatura corpului este mai mare acolo, astfel că notele vor fi emanate câteva ore bune. 

Hidratează pielea

O piele hidratată va emana mirosul de parfum mai multă vreme, așa că este indicat ca înainte de a-l folosi să aplici o cremă de corp. De asemenea, fă-ți un obicei în a te parfuma imediat după baie sau duș, când porii sunt încă deschizi. Pielea va absorbi mai bine uleiurile esențiale ale parfumului și le va distribui ulterior câteva ore bune. 

Folosește produse parfumate din aceeași gamă

Ajută parfumul să persiste mai mult folosind produse din aceeași gamă. Un gel de duș cu același miros, o cremă de corp și chiar un deodorat vor prelungi persistența. Poți apela și la un spray de păr, pe care să-l pulverizezi fie direct, de la câțiva centimetri distanță, fie pe perie, înainte de pieptănare. 

Evită să depozitezi parfumul în baie

Parfumul nu se depozitează în spații cu căldură și umezeală excesive, ci în zone răcoroase și ferite de aburi. De asemenea, nu-l așeza în apropierea unei surse de lumină, adică lângă fereastră. Evită pe cât posibil să ții sticla în baie și depoziteaz-o într-un raft sau chiar într-un sertar care să-ți fie la îndemână. 

Reîmprospătează periodic

Pentru un plus de prospețime în ceea ce privește mirosul corpului tău, ia cu tine sticla de parfum și reîmprospătează periodic. O dată la câteva ore pulverizează din nou în zonele cu puls, pentru a întreține aroma. Unele branduri oferă posibilitatea clienților de a-și achiziționa variante mai mici ale parfumurilor, așa numita sticlă de buzunar sau, în cazul doamnelor, de poșetă. Și mostrele sunt o idee bună. Le poți cumpăra și strecura în fiecare geantă, astfel încât să ai mereu una la îndemână. 

Parfumul pe care-l porți spune multe despre tine și trebuie să fie ales în funcție de preferințele și personalitatea ta. Asigură-te că este de calitate și ca-l aplici întotdeauna corect, astfel încât să persiste pe piele vreme cât mai îndelungată. Ai grijă totuși să nu exagerezi cu cantitatea, căci un miros mult prea puternic riscă să devină deranjant pentru cei din jur.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Antena 1
Publicitate
substantial.ro
Unica.ro
Mai multe din advertorial