Light Blue: aceeași poveste iconică a verii, acum mai intensă

După mai bine de două decenii de la lansarea iconicului Light Blue, Dolce&Gabbana revine cu două noi versiuni mai intense, inspirate de căldura și energia unei veri mediteraneene.

Light Blue: aceeași poveste iconică a verii, acum mai intensă

Dacă îmi aduc aminte ceva perfect din clasa a noua, e cât de complicat era, de fapt, să chiulești. Nu puteai să ieși din liceu când voiai, așa că, de multe ori, ajungeam să mă ascund în vestiarul sau în podul școlii. Evident, strategia asta nu mergea la nesfârșit. La un moment dat, am decis, împreună cu cea mai bună prietenă a mea, să lipsim pur și simplu de la primele ore. Planul era simplu: urmăream când plecau părinții ei de acasă și apoi ne ascundeam în apartamentul lor, unde, pentru câteva ore, timpul părea să stea pe loc.

De fiecare dată când deschideam ușa casei lor, era același miros. Mama ei purta Light Blue. Era în aer, în haine, în camere. Îl recunoșteam instantaneu. La un moment dat am început să-l folosesc și eu, pe ascuns. Câte un puf înainte să plecăm la liceu, ca și cum împrumutam, pentru câteva ore, o versiune a unei vieți care mi se părea atunci foarte adultă.

Acum, aproape 20 de ani mai târziu, sunt la Milano, în sediul Dolce&Gabbana, și îmi este prezentat un nou capitol din istoria acestei game iconice. Și, fără să vreau, tot acolo ajung. La același miros, pe care l-am asociat mereu cu ideea de dolce far niente.

Primul lucru pe care îl observ e că nu e vorba de o schimbare radicală, ci mai degrabă de o versiune mai intensă a ceea ce deja știam. Asta propun, de fapt, noile Light Blue Eau de Parfum și Light Blue Pour Homme Eau de Parfum. Aprofundează povestea creată în urmă cu 25 de ani și surprind și mai bine esența, căldura și energia verii mediteraneene. Citricele rămân în centrul compoziției, însă totul din jurul lor a fost ajustat pentru și mai multă profunzime.

Creat de parfumierul Olivier Cresp, Light Blue Eau de Parfum se deschide cu o aromă proaspătă de lămâie siciliană, cultivată de generații pe malul mării, completată de bergamotă calabreză și o notă foarte ușor picantă de piper roz.

Frangipaniul aduce o notă florală, ușor cremoasă, peste care se simt accentele calde de scorțișoară și prospețimea gălbenelelor. Parfumul se așază apoi într-o bază de lemn ambrat și benzoe, mai caldă și mai persistentă, care îi dă profunzime și îl face să rămână pe piele mai mult timp.

Varianta pentru bărbați, Light Blue Pour Homme Eau de Parfum, creată de Alberto Morillas, merge în aceeași direcție, evocând prospețimea unei zile de vară petrecute pe malul Mării Mediterane. Debutul este foarte fresh, cu mandarină culeasă din zona Calabriei, combinată cu grepfrut și un strop de cardamom care adaugă puțin contrast, ușor condimentat.

Pe parcurs apare una dintre notele cele mai interesante, chiparosul marin. Este obținut prin hidratarea ramurilor de chiparos în apă de mare, un proces care îi accentuează tonurile naturale, ușor rășinoase, și le adaugă o senzație minerală, un pic sărată.

Baza rămâne mai caldă și mai stabilă, cu lemn de cedru, patchouli și ambrox, care dau parfumului mai multă profunzime și îl fac să persiste mai bine pe piele. Rezultatul este o compoziție aromatică cu o bază lemnoasă, care păstrează prospețimea specifică Light Blue, dar într-o variantă mai actuală.
Și direcția vizuală rămâne în aceeași zonă. Sticlele au margini rotunjite, detalii aurii și capace într-un albastru deschis, inspirate de Capri, iar campania îi plasează pe Vittoria Ceretti și Theo James în același decor de vară, cu marea și stâncile Faraglioni în fundal.

Light Blue Eau de Parfum și Light Blue Pour Homme Eau de Parfum nu încearcă să schimbe povestea, ci doar să o spună din nou, puțin mai intens. Le recunoști imediat, doar că de data aceasta persistă mai mult și au mai multă profunzime. Și, aproape fără să-ți dai seama, te duc înapoi în acea vară în care totul era mai simplu.  

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din advertorial