Mai avem puțin până vom întâmpină sezonul estival de anul acesta, ceea ce înseamnă că ne vom plimba foarte mult și vom organiza concedii împreună cu toată familia.
Vacanțele petrecute impreuna cu cei mici pot fi o adevărată provocare pentru părinți, mai ales dacă nu te pregătești din timp. Indiferent că alegi să călătorești cu avionul sau cu mașina, este necesar să te gândești cum anume vei ocupa timpul celor mici, astfel încât să nu se plictisească pe drum sau în vacanță, iar voi părinții să aveți parte și de momente de relaxare.
Astfel, pe lângă bagajele uzuale și lucrurile necesare trebuie să ai în vedere și alegerea unor jocuri și jucării care să garanteze distracția celor mici și care să reușească să-i țină ocupați. Dacă nu dispui încă de ele, află că poți alege jucării pentru copii si bebelusi de pe Gezo.
Drumurile cu mașina sau zborurile cu avionul pot fi foarte lungi și obositoare, iar niște jocuri și jucării îți vor prinde tare bine. Recomandat este să achiziționezi pentru călătoriile lungi o măsuță suport, pe care să o fixezi pe scaunul auto, astfel încât copilul să poată colora sau se se poată juca dierse jocuri, să mănânce sau să bea apă.
În continuare, îți vom dezvălui câteva idei de jocuri care îți vor prinde foarte bine în vacanță:
Acestea sunt doar câteva idei care sperăm să te ajute în călătoriile cu micuții tăi. Dacă vei pregăti în timp util toate cele necesare, cu siguranta cei mici nu se vor plictisii, iar drumurile lungi vor deveni mai plăcute.