Cum pregătești cina perfectă pentru familie?

Cum pregătești cina perfectă pentru familie?

Familia este cel mai important element al vieții noastre, din punct de vedere social. În familie ne simțim confortabili, căutăm sprijin și împărtășim bucurii și probleme. Întâlnirile cu familia sunt mereu speciale, mai ales dacă nu v-ați văzut de mult timp sau în formulă completă. Când oaspeții tăi sunt chiar membrii familiei, vrei ca totul să iasă bine. În fond, cei mai aprigi critici sunt de obicei chiar aceștia. Când pregătești cina pentru familie, trebuie să fii atentă la multe detalii, de la aranjarea mesei și așezarea fiecăruia la gătirea și servirea preparatelor. Bineînțeles, trebuie să ai și ceva de băut pe gustul fiecăruia și idei de rezervă în caz că ceva nu merge bine. Totuși, dacă știi cum să te organizezi, totul va decurge perfect.

Asociază mâncarea cu băutura corespunzătoare

În folclor se spune că mâncarea este fudulie și băutura temelie, dar trebuie să fii atentă la asocierea dintre băutură și preparate. Dacă înainte de aperitiv nu dai greș cu un whisky, rachiu sau coniac, la felurile principale trebuie să alegi un vin de calitate, care să se potrivească cu acestea, fie prin contrast, fie prin complementaritate. Un vin Bacanta alb sau roșu reprezintă întotdeauna o alegere bună, datorită calității înalte. Alege unul dintre sortimentele care se comercializează sub acest brand, în funcție de ce mâncare servești. 

Pentru carne roșie, o Fetească Neagră este ideală. Pentru preparate mai ușoare, care necesită un vin mai puțin corpolent și ușor, poți alege un Blanc Fumé sau un Sauvignon Blanc. Un rosé este ideal pentru brânzeturi maturate și deserturi pe bază de fructe. Dacă servești bere sau alte băuturi, ține cont că și acestea sunt de mai multe tipuri, fiecare indicat pentru anumite preparate.

Organizează-te eficient

Înainte să începi pregătirile fă o listă cu tot ce ai nevoie, dar și cu activitățile și etapele necesare. Astfel, vei lucra eficient și vei câștiga timp. Înainte de servirea mesei, aranjează lucrurile de care ai nevoie, ca vesela sau tacâmurile, pe categorii. Chiar dacă ești o bună improvizatoare, nu te baza pe această abilitate, pentru că s-ar putea să dai greș. În plus, vei obosi. Mai bine să te organizezi temeinic și să te bucuri de cină decât să te simți epuizată și dezamăgită. 

Pregătește un fel de mâncare cu care să impresionezi

Oricine se bucură când reușește să-și impresioneze familia, așa că nu rata ocazia. Pregătește un fel de mâncare care să le arate cât ești de pricepută în bucătărie. Nu încerca însă rețete noi, ci doar rețete pe care le-ai mai pus în practică și care ți-au reușit. Când faci prima dată un preparat, riscul de a eșua este destul de mare. De asemenea, nu găti ceva prea complicat. Nu vrei să petreci ore întregi în bucătărie și apoi să te simți atât de obosită încât să nu te mai bucuri de cină. 

Nu uita de desert

Desertul este ultimul fel de mâncare servit, așa că impresia pe care o lasă este cea mai puternică. Toată lumea iubește dulciurile, așa că poți salva o cină nereușită cu un desert inspirat. Poți face o prăjitură la cuptor sau un desert simplu, ca o spumă de fructe. Nu exagera cu conținutul de zahăr, pentru că riști să acoperi aromele. Pregătește și un desert fără zahăr, dacă la cină vin și membri ai familiei care nu au voie să-l consume. Stevia și alți îndulcitori înlocuiesc cu succes zahărul. Este indicat sa adaptezi desertul la sezon. Vara, un tort de înghețată sau o salată de fructe este ideală, în timp ce iarna o plăcintă cu mere și scorțișoară încălzește sufletul tuturor invitaților.

Pentru a pregăti cina perfectă pentru familie, trebuie să te organizezi atent și să te adaptezi la invitați. Ține cont de recomandările noastre pentru a nu da greș.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Antena 1
Publicitate
substantial.ro
Unica.ro
Mai multe din advertorial