ELLE PSIHO: E timpul pentru o schimbare: Fii mai blândă cu tine

Rezoluția la început de an pare deja o tradiție. Dar dacă ar fi una ce implică profunzime și eliminarea unui comportament ce uneori produce extrem de multă durere?

ELLE PSIHO: E timpul pentru o schimbare: Fii mai blândă cu tine

Psihoterapeuta Roxana Bores ne ajută să înțelegem cum putem gestiona critica primită de la alții, dar și cum să reducem la tăcere propriul critic interior.

ELLE: De ce unii oameni sunt mult mai critici cu sine și cu ceilalți decât alții?
ROXANA BORES: Putem să ne imaginăm critica precum o plantă toxică ce a ajuns întâmplător în ograda familiilor noastre. Generație după generație, oamenii au cultivat și au consumat planta crezând că este hrănitoare, în pofida problemelor de sănătate pe care le cauza. Astăzi, continuăm să ne alimentăm cu planta otrăvitoare deoarece nu am primit învățătura despre diferența dintre plante. Critica este precum planta otrăvitoare – rănește, consumă resursele necesare creșterii și veștejește energia vitală. Umbrește sinele, amenință siguranța emoțională, blochează autenticitatea, suprimă auto-protecția sănătoasă și mutilează spiritul liber. Critica este o parte a personalității pe care o avem cu toții, care se structurează în urma experiențelor timpurii. Bebelușii nu vin pe lume înzestrați cu o parte critică. Aceasta rezultă din felul în care copilul înțelege și interiorizează comportamentul adulților.

Când părintele (sau persoana care crește copilul) este absent, neajutorat, critic, exigent, sever, abuziv, manipulează, supra-protejează sau nu este disponibil pentru conexiune emoțională, frustrează nevoile emoționale de bază. Pe baza acestor experiențe, copilul extrage concluzii despre sine, lume și ceilalți ce devin repere după care mai târziu își ghidează viața. Cei care au fost criticați în copilărie și adolescență au înregistrat vocile critice pe care le-au auzit. Mai târziu, aceste voci au fost încorporate în personalitate și se manifestă automat când vine vorba despre propria evaluare sau a celorlalți. În schimb, cei care au avut parte în copilărie de persoane suficient de blânde, înțelegătoare, iertătoare și totodată ferme, au învățat să se raporteze la sine și la ceilalți prin prisma acestor atitudini. Dacă dorești să descoperi mai multe despre originea criticului interior, merită să îți îndrepți privirea către psihogenealogia familiei și vei putea observa cum critica este transferată transgenerațional. Asta nu înseamnă că învinovățim pe cineva, ci dimpotrivă, înțelegem și acceptăm că fiecare persoană a făcut atât cât a putut cu ce a primit de la predecesori. Este important să nu se confunde partea critică a personalității cu gândirea critică. Gândirea critică este un proces cognitiv de evaluare a informației, prin care sunt analizate dovezile, raționamentul și faptele, fiind un proces de reflecție implicat în rezolvarea de probleme. Folosim această abilitate în combaterea părții critice pentru a dezvolta un stil de gândire sănătos, adecvat realității. În terapia schemelor numim Moduri critice acele părți ale sinelui care conțin mesaje toxice. Modurile critice se manifestă atât față de sine cât și față de ceilalți și pot lua mai multe forme.

Exigentul nerezonabil: emite pretenții exagerate, setează standarde înalte, rigide, nerealiste, induce presiune pentru atingerea obiectivelor și performanță (statut, imagine corporală, comportament). Îl regăsim în cuvinte și expresii precum: „Trebuie să fii mereu cel mai bun”, „Trebuie să faci mai mult”, „Nu este suficient”, „Dacă nu este perfect, e degeaba” etc. Origine: în copilărie a fost glorificată performanța în detrimentul relaxării și distracției. Această parte permanent nemulțumită este o sursă infinită de frustrare și neîmplinire.

Punitivul (Pedepsitorul): această parte devalorizează, umilește, discreditează propria persoană sau pe ceilalți. Persoana poate părea intolerantă, neiertătoare, simte rușine față de propriile greșeli, blamează și pedepsește. Induce sentimente de inadecvare și eșec. Discursul părții punitive poate fi: „Ești prost”, „Nu ești bun de nimic”, „Ești prea neîndemânatic ca să duci ceva la bun sfârșit”, „Ești penibil”, „Ai greșit, meriți să fii pedepsit” etc. Origine: copilul a fost neglijat, supus unor pedepse sau intimidări ori a trăit abuz fizic, sexual sau emoțional.

Critica ce induce vinovăția: Persoana se responsabilizează excesiv pentru nevoile și sentimentele celorlalți, cu prețul sacrificării propriilor nevoi. Trăiește frecvent sentimente de vinovăție și deprimare când nu poate îndeplini aceste cerințe. Această parte spune: „Ești responsabil pentru fericirea celorlalți”, „Trebuie să îi mulțumești și să ai grijă de ceilalți”, „Trebuie să le faci pe plac tuturor”, „Ești egoist dacă pui nevoile tale mai presus de nevoile altora”. Origine: părinți solicitanți emoțional, copilului i-a fost atribuit rolul de îngrijitor (al părintelui, bunicului, fratelui etc.) fiind implicat în probleme necorespunzătoare vârstei lui și nevoit să se maturizeze precoce.

ELLE: Ce mesaje sau ce permisiuni le acordăm celor din jur atunci când suntem atât de critici cu noi?
R.B.: Când suntem critici cu noi înșine, le acordăm celorlalți multă putere asupra noastră. Inconștient, îi invităm pe ceilalți să repete împreună cu noi scenariul de viață pe care ni l-am însușit de timpuriu. Permitem celorlalți să ne critice, să ne încalce limitele, să ne abuzeze, să ne devalorizeze, să ne exploateze. O persoană care are o parte critică de tipul exigenței poate permite ca la locul de muncă să fie exploatată, muncind excesiv în speranța că va primi aprobare și validare din partea unui șef permanent nemulțumit. În funcție de tipare, persoana care se critică poate să transmită mesaje de tipul: „Pune-mă pe locul doi”, „Încalcă-mi limitele”, „Folosește-mă”, „Pedepsește-mă când greșesc”, „Alege tu pentru mine”.

ELLE: Cum facem diferența între o critică constructivă și una distructivă?
R.B.: Critica este folosită ca mod de evaluare, cu scopul de a îmbunătăți. Diferența dintre critica constructivă și critica distructivă o face modul în care este oferită. Un mod constructiv implică o atitudine empatică (sunt luate în considerare sentimentele persoanei), se referă la un comportament specific, este direcționată către un obiectiv și favorizează îmbunătățirea. Critica distructivă conține evaluări globale ale personalității sau caracterului unei persoane, etichetări, standarde nerealiste, poziționare disproporționată, superioritate față de celălalt, poate lua forma reproșului și se poate transforma în abuz verbal (intimidare, devalorizare, umilință). Spre exemplu, atunci când cineva întârzie la întâlniri, o critică constructivă ar putea suna astfel: „Am observat că se întâmplă să întârzii la întâlniri, probabil ai motivele tale. Mă îngrijorează faptul că nu ne ajunge timpul pentru ce avem de făcut. Am nevoie să ajungi la ora stabilită pentru a putea să finalizăm proiectul”. În aceeași situație, o critică distructivă ar putea suna așa: „Tu niciodată nu ajungi la timp, ești neserios și o să pierdem proiectul din cauza ta”. Critica distructivă declanșează automat mecanismele de apărare. Când intrăm în defensivă, rareori rămânem receptivi la ce are de spus celălalt. Critica distructivă rănește, în timp ce critica constructivă hrănește și favorizează dezvoltarea.

Citește continuarea în ELLE IANUARIE 2023!

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Antena 1
Publicitate
substantial.ro
Unica.ro
Mai multe din revista elle