ELLE OPINIE: Cui i-e frică de cancel culture?

Tragerea publică la răspundere a căpătat pe nedrept eticheta de cancel culture, lucru care permite să fie folosită de cei care domină discursul public pentru a-și apăra, în numele unei libertăți de exprimare fără limite, dreptul de a răspândi ură și de a spune prostii.

ELLE OPINIE: Cui i-e frică de cancel culture?

În a doua jumătate a verii care a trecut noțiunea de cancel culture a iscat din nou dezbateri aprinse, și la noi, dar și internațional. Cancel culture, așa cum a prins conceptul semnificație și avânt în cultura pop, ar însemna că indivizi, companii sau instituții pot fi anulate pentru că și-au exercitat dreptul la liberă exprimare. Că afirmarea unui crez care nu este considerat moral de o parte a populației ar atrage după sine o pedeapsă, care ar consta fix în această anulare. Anularea însemnând orice, de la lezarea imaginii și reputației celui care a afirmat acele lucruri, până la consecințele profesionale sau financiare pe care acesta le-ar putea suporta. În acest sens, ideea de cancel culture s-ar afla în opoziție directă cu exprimarea liberă, o valoare fundamentală în orice democrație, așa cum ne imaginăm noi conceptul acesta în versiunea sa ideală.

Dar poate că lucrurile astea sună un pic prea abstract. Să trecem, mai bine, în concret. Miezul verii lui 2022 a trecut, în peisajul social media local, sub semnul declarațiilor misogine ale creatorului de conținut George Buhnici. Fostul jurnalist care și-a câștigat un renume din recenzarea de gadget-uri a făcut, într-un interviu devenit viral, câteva declarații cu care s-ar jena orice persoană de bun simț. Acesta a declarat că vine la mare ca să vadă „țâțe și buci”, că unele fete pe care le-a văzut la festivalul la care se afla când a dat respectivul interviu arată foarte bine, în vreme ce altele au „celulită și vergeturi”. Acestora le-a recomandat Buhnici să mai meargă la sală dacă vor să fie prietene cu el. Și, ca declarațiile să fie încă mai scandaloase, a încheiat prin a sublinia faptul că soția lui arată ca o „minoră” – implicând că este dezirabil ca o femeie adultă să aibă aparența unui copil. Din care s-ar putea deduce destul de simplu că un copil poate fi văzut drept atrăgător de către un adult și că nu e nimic în neregulă cu asta.

Într-o premieră în acest sens, România întreagă (sau o parte foarte vocală și vizibilă a ei, care s-a întins din social media până la publicații online și posturi TV) a criticat aspru declarațiile lui Buhnici, care curând după a venit și cu o explicație publicată pe blogul său. Conform acesteia, declarațiile lui inițiale ar fi reprezentat mai degrabă o îngrijorare legitimă legată de sănătatea publică, și nu ceea ce a înțeles o mare parte a populației că au arătat: o atitudine misogină. O credință că femeile există pentru plăcerea estetică a bărbaților, că însăși existența lor, prezența lor într-un anumit spațiu (de exemplu, pe plajă, la mare) trebuie să fie justificată prin anumite atribute estetice.

Evident, explicația, care a aruncat vina pe cei care i-ar fi răstălmăcit sau înțeles greșit vorbele, a adâncit criticile, care au culminat prin faptul că o mulțime de oameni au cerut brand-urilor care colaborează cu creatorul de conținut să îi retragă sprijinul. O bancă aflată în această situație a și făcut-o. Alte entități care i-au sprijinit cariera lui Buhnici nu au avut reacții publice.

Ei bine, probabil că acesta este primul act de tragere la răspundere de aceste dimensiuni a unei persoane din România care trăiește din atenția publicului. Cazuri au mai fost: Mihaela Rădulescu a fost criticată pentru o serie de declarații homofobe (chiar revista ELLE a încetat o colaborare de durată cu ea pentru că opiniile ei erau discriminatorii), creatorul de conținut Alexandru „Colo” Bălan a fost cercetat pentru instigare la viol după ce un video realizat de el a stârnit revoltă în social media, și a primit o amendă penală, după ce a ajuns la un acord de recunoaștere a vinei cu procurorul. Dar ambii și-au continuat, în afara unor sancțiuni mai degrabă simbolice, viețile și activitățile.

La o privire peste cele trei cazuri, ar rezulta o definiție a cancelling-ului care presupune o critică vehementă și argumentată, o retragere a atenției și a unei părți a capitalului pe care aceasta îl generează, astfel încât cel acuzat să-și reconsidere pozițiile și să înțeleagă unde a greșit. Buhnici a făcut-o, în cele din urmă, prin intermediul unui clip de scuze (mai mult sau mai puțin convingătoare) care a ajuns la aproape un milion de oameni, la data la care scriu acest material. Și și-a văzut de viață. Mihaela Rădulescu nu a făcut-o, și și-a văzut de viață oricum. „Colo” a recunoscut în instanță și a primit și o sancțiune cât se poate de reală. După care și-a continuat, și el, viața. Și colaborările.

Ce e cancel culture și de unde vine?

Dacă cele trei exemple de mai sus ne pot arăta ceva, acel ceva este că o persoană publică poate să aibă o poziție problematică și că acest lucru îi poate afecta în măsuri diferite imaginea și credibilitatea, de aici rezultând și o eventuală sancționare care poate avea și anumite repercusiuni la nivel profesional / financiar. Cu alte cuvinte, că atunci când o persoană publică vorbește despre un subiect, trebuie să-și asume faptul că vorbele sale pot avea consecințe. Și că, dacă acele vorbe lezează, rănesc, discriminează o parte a populației – mai ales o parte a populației oprimată și marginalizată –, e firesc, ba chiar benefic pentru societate ca ele să fie criticate și socotite inacceptabile.

Citește continuarea în ELLE SEPTEMBRIE 2022!

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Antena 1
Publicitate
substantial.ro
Unica.ro
Mai multe din revista elle