ELLE INTERVIU: Mălina Manovici, despre alegeri periculoase, dincolo de bine și de rău

Balaurii din legende au multe capete, multă putere și mereu un punct vulnerabil, locul în care pot fi atacați și, ca în orice poveste în care binele învinge inevitabil răul, distruși. Răul din noi, pedepsit de legile moralei, este și tema filmului lui Octav Chelaru care a ajuns în septembrie în cinematografe, o dramă cu nuanțe de thriller despre aventura dintre o profesoară de religie, soție de preot, și unul dintre elevii ei, și despre consecințele dezastruoase ale acestei decizii.

Ecaterina (Mălina Manovici), căci acesta este numele eroinei, duce o viață banală într-un orășel de provincie, împărțindu-și activitățile între cele casnice, îngrijirea fiului adolescent, biserica unde slujește soțul ei (Alexandru Papadopol) și școala în care predă. Sub firescul grijilor cotidiene ale Ecaterinei colcăie balauri: temeri, frustrări, neîmplinire și mai cu seamă întrebări fără răspuns legate de propria-i credință și locul pe care aceasta îi spune că ar trebui să-l ocupe în lume.

Lumea în care se mișcă Ecaterina zi de zi e populată de oameni cu convingeri ferme și cu vieți inerte, numai tumultul ei ținut atent sub control pare să agite un pic apele, nu cât să le tulbure, ci cât să facă să tremure neclar, pentru o clipă, oglindirea aceea a unei vieți perfect normale, în care pare că ai totul. Situația se schimbă, însă, când la școala la care predă apare Iuliu (Sergiu Smerea), liceanul revoltat de 16 ani întors din Germania, unde nu s-a putut adapta, care, deși răspunde cu cinism întrebărilor profesoarei, e singurul care pare să le și ia în serios. Tensiunii născută din dialogurile de la clasă îi urmează, previzibil, o apropiere necuvenită, și acela este momentul în care viața Ecaterinei scapă de sub control, similar cazului real care a inspirat povestea.

Despre credință, moralitate și decizii care trezesc balauri am vorbit cu Mălina Manovici într-o dimineață de început de toamnă, înainte de premiera filmului.

ELLE: Cum a fost să faci filmul?
Mălina Manovici: Nu a fost ușor, chiar a fost un challenge. E o zonă foarte grea, m-a scurs emoțional. Am avut momente foarte dificile din punct de vedere psihologic. Dar mi-a făcut mare plăcere, pentru că e meseria mea și-o iubesc. De câte ori am ocazia s-o fac, mă dedic întru totul. A fost fain. E mișto să lucrezi intens, să ai treabă în fiecare zi, să intri în ea și să simți cum încep să funcționeze motoarele, și parcă totul merge din ce în ce mai bine. Eu, de exemplu, am început să înțeleg că sunt atât de multe lucruri pe care poți să le faci. Deși totul te constrânge, ai și o foarte mare libertate. Și abia încep să-mi dau seama cum poți să explorezi și cât de important este să încerci lucruri, să nu-ți pui piedici și să nu-ți fie teamă. Uneori mi-e teamă că poate exagerez, poate fac prea mult, pentru că nu am un control foarte bun asupra mea. Când fac ceva nu mă și văd în același timp. Nici nu ai cum. Nu știu dacă ăsta este un obiectiv în sine. E mișto când te surprinzi pe tine, când te vezi și sunt lucruri despre care zici: wow, astea nu sunt ale mele. M-am dus în alte zone. Și e plăcut când vezi lucrurile astea.

ELLE: A fost Ecaterina un personaj complicat pentru tine sau empatizezi cu frământările ei? Cu viața ei lipsită de alegeri, plină de mici abuzuri, o viață fără ieșire.
M.M.: Cu asta am empatizat, pe filonul ăsta am mers. Evident că nu aș susține niciodată o relație de genul ăsta, dar mergând pe psihologia descrisă în scenariu și din discuțiile cu Octav, am acceptat că este posibil să se întâmple. Ea este un suflet rătăcit, pierdut. Totul contribuie la asta: mediul în care a trăit, faptul că nu a avut opțiuni, că nu le-a explorat, că nu are în continuare opțiuni. Are un traseu pe care l-a urmat pur și simplu și nu și-a făcut propriile alegeri. Și faptul că este prinsă în căsnicia asta și nu are cum să scape. E o persoană foarte deprimată. În zona asta am încercat s-o explorez și am empatizat cu ea. Sunt și o persoană empatică și sunt multe lucruri pe care le înțeleg. Și eu provin dintr-un oraș mic, de provincie, și există un fel de mentalitate acolo care nu știu când se va schimba, e sufocantă și te acoperă. Dacă nu ai posibilitatea să scapi de-acolo, chiar dacă ești un om diferit, îți pui întrebări, simți că există ceva în tine pe care nu l-ai scos la iveală, nu ai nici o șansă de izbândă. Și atunci probabil că ajungi să intri în spirala asta. Cred că e un fel de autodistrugere. Acum mi-a venit ideea, poate imboldul ăla de autodistrugere este cheia. Când ajungi într-un punct foarte jos, insuportabil, îi dai curs. Foarte multă lume s-ar putea regăsi și identifica cu tipul ăsta de problemă.
Mi-ar plăcea să fie un model Ecaterina. Normal că nu este un model bun, că nu vrei să te autodistrugi. Dimpotrivă. Vrei să evoluezi, să îmbunătățești, să fii fericit. Și femeia asta nu e fericită. Dar poate că, văzând ce i se întâmplă, să fie un fel de reverse psychology. Vezi ceva în care găsești lucruri similare ție și vezi câtă distrugere pot să aducă, și poate trezește în tine nevoia de a schimba ceva. Să conștientizezi că ești în situația aia și nu vrei să ajungi mai rău, așa cum i s-a întâmplat acestei femei. Mi-ar plăcea să funcționeze invers, să vezi un exemplu negativ care în tine să funcționeze pozitiv.

Citește continuarea în ELLE OCTOMBRIE 2022!

Daca ti-a placut acest articol, urmareste ELLE.ro pe GOOGLE NEWS sau pe FACEBOOK