ELLE EXCLUSIV: Jodie Foster, din inima întunericului

Nu e cel mai fericit lucru să-ți întâlnești eroii, se spune, și după mulți ani de jurnalism pot să confirm că lucrul acesta este adevărat. Însă nu e mereu cazul. La asta mă gândeam în cele aproape trei ore de așteptare pentru o conferință de tip roundtable, cum se tot fac în aceste vremuri, cu Jodie Foster, actriță, regizoare și una dintre eroinele mele, nu doar pentru realizările ei extraordinare (deloc o exagerare), cât pentru aerul de integritate și competență care a însoțit, într-o carieră de aproape șase decenii, talentul ei redutabil.

Foster a jucat de la trei ani. La 14 apărea deja în al doilea film al său regizat de Martin Scorsese, legendarul Taxi Driver, și are atâtea premii ale industriei de film (incluzând Oscaruri, Globuri de aur, BAFTA, Palme d’Or etc.) încât ar putea să dăruiască și altora. Pe lângă faptul că a studiat cu succes (magna cum laude) literatură afro-americană la Yale, a jucat, regizat și produs proiecte cu succes și la critici, și la public, de la The Accused la Contact, Nell, Carnage, până la episoade din House of Cards sau Black Mirror. Lista poate continua mult de-acum înainte… și nici nu am menționat încă rolul Clarice Starling din Tăcerea mieilor, acel gen de performance care schimbă cu totul abordarea breslei față de un tip de rol. Sau, poate mai important, rolul asumat public relativ recent, în 2013: acela de inspirație pentru comunitatea LGBTQIA+, după ce, într-un discurs memorabil la primirea premiului Cecile B. DeMille, a vorbit lumii întregi despre relația sa cu o femeie, probabil la acel moment cea mai proeminentă, respectată și puternică femeie din industria filmului care făcea asta.

Pregătisem câteva întrebări cu speranța că voi apuca să pun cel puțin una sau două, despre cel mai recent proiect al său, rolul detectivei Liz Danvers din cel de-al patrulea sezon al aclamatei serii True Detective: Night Country, sezon pentru care este și producătoare executivă. Proiectul scris și regizat de Issa López continuă antologia lansată de Nic Pizzolatto cu un formidabil succes în 2014, plasându-și povestea, de data aceasta, în negura înspăimântătoare care se așterne pentru aproape două luni peste un orășel fictiv din Alaska, Ennis. Aici ajung detectivele Danvers (Foster) și Navarro (Kali Reis) să investigheze inițial dispariția, și mai târziu moartea unui grup de cercetători de pe o stație științifică, și apoi să conecteze incidentul cu o crimă nerezolvată petrecută cu ani în urmă.

Danvers este, dintre cele două, genul acela de polițistă rațională, care se concentrează pe întrebări, indicii, deducții logice, fapte obiective, în vreme ce partenera sa mai tânără, Navarro, este indigenă și pe deplin conectată la instinctele proprii, dar și la credințele locale conform cărora natura și supranaturalul nu sunt doar concepte, ci parte integrantă a vieții în acele locuri îndepărtate și întunecate. Pentru că acesta nu este încă un simplu serial cu detectivi, îți spun fără spoilere că eroinele vor descoperi și vor avea de gestionat noaptea din propriile suflete ca să poată descifra enigma pe care o au de rezolvat; așa încât întunericul acesta neliniștitor și nesfârșit devine un laitmotiv al proiectului în cele mai mărunte detalii ale lui.

„Este interesant”, începe Foster elocventă cum mă așteptam, întrebată despre noaptea aceasta, „pentru că primul episod este foarte întunecat, dar este și luminos, fierbinte. Nu cred că a fost vorba doar despre noapte, dar cred că este ceva legat de atmosferă, de locurile în care am filmat. Primul lucru pe care îl faci când știi că o să lucrezi la True Detective este să întrebi unde are loc povestea, pentru că locul este atât de important pentru a crea un fundal pentru aceste personaje, pentru viața lor interioară. Deci am crezut că noaptea aceea întunecată și geroasă din Alaska de Nord, cel mai îndepărtat loc de pe pământ, s-a conectat într-un mod straniu mai mult la ideea de natură, de lume care se cască cumva, mi se pare că este o imagine frumoasă și am rezonat cu ea.”

Au filmat în Reykjavik, povestește ea, vreme de 7 luni, timp în care întreaga echipă a gătit, mâncat, cântat, ieșit în oraș împreună, creând astfel un sentiment de familie greu de egalat în lucrul la producții mai scurte și mai aproape de casă. Și care a fost dificil de lăsat în urmă. „Să știi că e greu. Ajungi să simți că echipa este ca o familie, mai ales când este un proiect de asemenea durată, într-un fel de vacanță aventuroasă. A fost o experiență de lucru într-un mediu extraordinar. Chiar unii dintre actori au făcut un album muzical pe durata filmărilor. A fost experiență completă, și chiar a fost greu să ne luăm la revedere. A fost foarte emoționant. Cu Issa încă am mai rămas în legătură. Îmi dau mesaje cu Kali constant, pentru că ai aceste experiențe în context, și nici măcar nu pot să explici cum te aduc ele mai aproape. Nu le poți spune nici măcar prietenilor sau familiei cât de apropiat ai devenit de ceilalți. Încerc să mă gândesc dacă au fost alte experiențe similare. Cred că sunt diferite când ești tânăr, la 18, 19, 20 de ani ești într-un film cu alți copii de vârsta ta, ieșiți noaptea, dansați. Poate că e un sentiment diferit, se simte ca atunci când pleci de la liceu. Cred că acum a fost o experiență mai matură, dar la fel de puternică.”

Issa López, creatoarea și regizoarea sezonului, spune Foster, e regizoarea ei preferată din toate timpurile, și nu neapărat pentru că este femeie. Nici măcar nu ar spune că genul regizoarei a determinat neapărat perspectiva puternic feminină a show-ului. „Cred că da, e o poveste explorată dintr-o perspectivă feminină. Dar doar faptul că ai femei protagoniste nu presupune automat o perspectivă feminină. Am văzut și am jucat în filme în care protagonista era femeie, dar totul era despre perspectiva regizorului bărbat, de aceea cred că este minunat că avem o femeie care regizează și care este interesată să exploreze nuanțele și complexitățile, dualitatea, dezordinea vieților femeilor, corpurile femeilor, care sunt autonome, puternice, au voință proprie. Cred că filmul împrumută din această perspectivă, chiar și în privința acelei conexiuni puternice, feminine, cu pământul, și puterea cumva spirituală care rezultă din asta, răzbunarea mamei natură. Sunt mândră că Issa a putut să identifice aceste lucruri și să le pună pe ecran, fără să recurgă la stereotipuri vechi, ciudate, la idei și prejudecăți despre ce înseamnă să fii femeie.”

Citește continuarea în ELLE FEBRUARIE 2024!

Daca ti-a placut acest articol, urmareste ELLE.ro pe GOOGLE NEWS sau pe FACEBOOK