ELLE APRILIE 2022

În speranța că aprilie ne va aduce tuturor vremuri mai bune, îți propunem un număr special, dedicat trend-urilor sustenabile din industriile de modă și frumusețe, premierei noului sezon al serialului Bridgerton, dar și războiului care afectează profund țara vecină, Ucraina.

ELLE APRILIE 2022

ELLE FASHION – FOCUS: Pe podiumuri nuanțele suave, pastelate s-au amestecat printre ținutele în tonuri puternice. Cert este că acest sezon este unul plin de culoare – tu alegi care se potrivește stilului tău.

ELLE FASHION – OPERAȚIUNEA DULAPUL: Artista Irina Cristescu te invită în casa și în dressingul ei, arătându-ți cum dragostea sa pentru pictură i-a modelat garderoba și stilul personal. Ce ai de învățat din lecțiile de modă ale Irinei?

ELLE SHOPPING – Materiale reciclate și reciclabile, resturi textile recuperate, abordări inovatoare în design – piesele-cheie ale acestei primăveri sunt cele care reușesc să îmbine estetica și etica.

ELLE AGENDA – PORTRET DE AGENDĂ: Doru Pușcașu, fondatorul trupei om la lună, ne-a explicat cum transpune în melodii lucrurile pe care le simte și le experimentează în propria viață, dar și cum și-a convins fanii să fie vulnerabili alături de el.

ELLE INTERVIU – CÂND ISTORIA SE REPETĂ. De vorbă cu Tatiana Niculescu despre Mihail Sebastian și timpul lui. Lansarea biografiei lui Mihail Sebastian, Singur, a coincis cu momentul în care războiul a revenit în Europa – un prilej de a discuta cu autoarea despre ce avem de învățat din lecțiile valoroase pe care ni le-a transmis scriitorul interbelic.

ELLE COVER STORY – NICOLA COUGHLAN ȘI SECRETELE DIN BRIDGERTON. La debutul noului sezon al serialului Netflix care a devenit un fenomen, am aflat de la actrița care o interpretează pe Penelope Featherington, cea despre care aflam în sezonul trecut că este Lady Whistledown, la ce intrigi și secrete să ne așteptăm acum.

ELLE SPECIAL: ALĂTURI DE UCRAINA. Am vorbit cu ucraineni rămași acasă sau fugiți din calea războiului despre cum simt și văd conflictul care le devastează țara, despre ce simt față de invadatorii lor și despre cum speră că va arăta viitorul.

ELLE INTERVIU – LILIA LITKOVSKAYA. „SUFLETELE NOASTRE NU POT FI UCISE”. Unul dintre cei mai relevanți designeri ucraineni ai momentului a stat de vorbă cu Domnica Mărgescu la Paris, la doar două zile după ce fusese nevoită să-și părăsească țara.

ELLE FASHION – 9 BRAND-URI UCRAINENE PE CARE SĂ LE CUNOȘTI ȘI SĂ LE SUSȚII ACUM. Ca toată țara, și comunitatea creativă din Ucraina a avut de suferit. Dacă vrei să cunoști câțiva designeri talentați și promițători și să îi susții cumpărându-le creațiile, ți-am alcătuit un ghid al celor mai cool brand-uri tinere din țara vecină.

ELLE FENOMEN – RĂZBOIUL DE PE TIKTOK. Deși nu este primul conflict urmărit în timp real și pe rețelele sociale, războiul din Ucraina este primul urmărit de generația Z prin intermediul algoritmului și al stilului de a comunica de pe TikTok.

ELLE PSIHO – CUM FACEM FAȚĂ EMOȚIONAL UNUI RĂZBOI LA GRANIȚĂ. Fragili după doi ani de pandemie, ne confruntăm cu o nouă amenințare. Psihoterapeuta Livia Căciuloiu ne ajută să înțelegem ce se petrece în interiorul nostru în contextul războiului, cu care nu ne-am mai întâlnit de generații, dar al cărui ecou nu e doar personal, ci și colectiv.

ELLE INTERVIU- RUXANDRA GHIȚESCU DESPRE OTTO BARBARUL ȘI ÎNCERCĂRILE ADOLESCENȚEI. Otto Barbarul, lungmetrajul de debut al regizoarei, care îl urmărește pe un adolescent în vreme ce încearcă să gestioneze o tragedie ce îi marchează viața, a obținut 13 nominalizări la premiile Gopo.

ELLE FASHION: EXTRAVAGANZA. Am intrat în era cabaretului! Maurice Munteanu ne avertizează că minimalismul cuminte al ultimilor ani a luat vacanță, fiind urmat de o revărsare de paiete, pene, cristale, culori.

ELLE FASHION: CLEAN LINES. Liniile clare, styling-ul minimalist și accesoriile cu personalitate definesc un nou sezon de modă, crede Domnica Mărgescu.

ELLE BEAUTY: ECO TALK. FRUMUSEȚE ȘI SUSTENABILITATE. Specialiști în domeniul frumuseții îți arată cum să ai grijă de pielea și de părul tău fără să pui în pericol mediul înconjurător.

ELLE BEAUTY – BEAUTY ROYALTY: JAMI MORSE HEIDEGGER, PIONIERA KIEHL’S ȘI FONDATOAREA RETROUVE. Reprezentanta celei de-a treia generații a familiei care a fondat brand-ul KIEHL’S vorbește despre noua ei linie de produse cosmetice de lux, despre călătoria ei de o viață prin industria frumuseții și despre transformările la care a fost martoră pe parcurs.

ELLE BEAUTY – BEAUTY SECRETS: Ce ascunde în portfard make-up artista Mihaela Ianovici? Află secretele ei de frumusețe, dar și trucuri care să îți fie mereu de ajutor.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Antena 1
Publicitate
substantial.ro
Unica.ro
Mai multe din revista elle