Tatăl lui Britney Spears nu va mai fi tutorele acesteia

Tatăl lui Britney Spears este pregătit să renunțe la tutela fiicei sale, lucru cerut deja de aceasta în instanță. Jamie Spears ar fi făcut deja demersuri ca altcineva să îi ia locul în această poziție.

Tatăl lui Britney Spears nu va mai fi tutorele acesteia

Tatăl lui Britney Spears a fost de acord să renunțe la tutela asupra fiicei sale „la vremea potrivită”. Jamie Spears ar fi făcut deja demersuri pentru ca altcineva să se ocupe de aceasta, după 13 ani în care el a fost cel care i-a controlat aproape toate acțiunile. Cariera cântăreței a fost controlată legal de acesta de mai bine de 13 ani, mai exact, de când, în 2008, aceasta a dat semne de tulburări legate de sănătatea sa mintală.

De atunci, tatăl lui Britney Spears a avut controlul asupra averii sale și asupra altor aspecte ale vieții ei. Mai târziu, Spears a încercat să îl înlăture din rolul de tutore, declarând că acesta a abuzat de puterea pe care a avut-o asupra ei. Jamie Spears a negat orice acuzație în acest sens și și-a exprimat întotdeauna îngrijorarea față de bunăstarea fiicei sale.

Fanii artistei au fost cei care au demarat campania #FreeBritney, astfel încât cântăreața să fie capabilă să își recapete autonomia. Pornită cu câțiva ani în urmă, această mișcare a căpătat amploare anul acesta, impulsionată și de apariția documentarului Framing Britney Spears, care a scos la lumină detalii necunoscute despre natura tutelei. Vedeta a povestit apoi, în fața unui judecător, că a fost sedată, forțată să susțină concerte împotriva dorinței sale, ba mai mult, că tutela sub care se află a împiedicat-o să aibă copii. Tatăl lui Britney Spears, în calitatea sa de tutore, este considerat responsabil pentru aceste lucruri.

CONȚINUT VIDEO ELLE

În acest moment, tutela controlează, pe de o parte, averea și tranzacțiile financiare ale artistei, dar, pe de altă parte, îi controlează și viața personală. Tatăl lui Britney Spears nu se mai ocupă de chestiunile care țin de viața personală a fiicei sale din 2019, atunci când a invocat motive de sănătate, dar cântăreața a cerut în fața instanței, în luna iulie a acestui an, ca Jamie Spears să nu îi mai controleze averea. De asemenea, aceasta a anunțat că nu va mai concerta atâta vreme cât el rămâne în acest rol.

Pe 12 august, avocatul lui Jamie Spears, tatăl lui Britney Spears, a anunțat că nu există un temei pentru care acesta renunță la tutelă, dar că clientul său a ajuns să fie ținta unor atacuri nejustificate. Pe de altă parte, avocatul lui Britney a declarat că aceasta este o victorie majoră pentru artistă și un pas către dreptate. Acesta a specificat și că ancheta despre acțiunile celor care au controlat averea artistei continuă.

Citește și:
Cabral, în mijlocul unei controverse din cauza unei imagini cu fiica lui, Namiko

Foto: arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
peroz.ro
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din video