Sting și Trudie Styler își petrec timpul în Ischia alături de Mădălina Ghenea și alte celebrități

Sting și Trudie Styler sunt doar câteva dintre celebritățile internaționale care descind periodic în Ischia. Acum, lor li s-a alăturat și românca Mădălina Ghenea, la o cină sofisticată.

Sting și Trudie Styler își petrec timpul în Ischia alături de Mădălina Ghenea și alte celebrități

Sting și Trudie Styler, în vârstă de 69, respectiv 67 de ani, sunt căsătoriți de 29 de ani și formează unul dintre cele mai solide și nonconformiste cupluri de celebrități. Dovadă pentru afecțiunea pe care și-o poartă cei doi este și cea mai recentă ieșire a lor, o cină în Ischia, la care au venit împreună, la braț, și unde au petrecut de minune, făcând gesturi afectuoase și comportându-se ca niște adevărați îndrăgostiți. Cei doi se află acolo pentru Ischia Global Festival, și au fost zăriți la Gala Hotel, unde se pare că s-au simțit minunat împreună.

Sting și Trudie Styler au fost însoțiți la cină de actrița americană Gina Gershon, dar la eveniment a participat și actrița româncă Mădălina Ghenea, și ea o obișnuită a Festivalului, care s-a desfășurat anul acesta între 18 și 25 iulie. Ghenea a fost o apariție fabuloasă într-o rochie argintie lungă.

Cât despre Sting și Trudie Styler, aceștia au petrecut ultimele zile pe coasta Amalfi, fiind observați anterior pe o barcă. Cei doi își petrec deseori vacanțele în Italia, mai cu seamă că dețin o podgorie în Toscana, unde au fost în luna iunie.

Situată la sud de Florența, proprietatea deținută de Sting și Trudie Styler este atât podgorie, cât și fermă organică. Cuplul își creează aici propriul vin, în Il Palagio, utilizând metode tradiționale. Din anul 2000, aceștia au cultival 11 hectare de viță de vie, care au avut drept rezultat patru sortimente de vin roșu.

Cum era de așteptat, sticlele de vin produse de Sting au și un nume potrivit: Message in a Bottle, Casino delle Vie, Sister Moon și When We Dance, după unele dintre cele mai celebre piese ale cântărețului. Iar pentru cei care sunt inspirați de superba lor fermă, e de știut că proprietatea poate fi închiriată pentru nunți intime sau pentru mici petreceri.

Citește și:
Logodna Simonei Halep: primele imagini de la petrecere

Foto: Profimedia, arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
peroz.ro
substantial.ro
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din people