Nicole Kidman, de nerecunoscut pe platoul noului ei serial

Actriței Nicole Kidman îi stă bine și cu părul scurt.

Nicole Kidman, de nerecunoscut pe platoul noului ei serial

Nicole Kidman a fost de nerecunoscut joi, când a pozat pe platoul noii serii Apple TV+ intitulată Roar. Vedeta de 54 de ani a purtat o perucă roșcată, cu o tunsoare pixie, care îi încadra perfect trăsăturile. Într-o fotografie postată pe Instagram, Kidman, care este și co-producătoare a noului proiect Apple TV, închide ochii în timp ce își aruncă mâna în aer, spre un curcubeu vizibil în spatele ei.

Din distribuția Roar mai fac parte actrițele Cynthia Erivo, Merritt Wever și Alison Brie. Serialul este inspirat de cartea Ceceliei Ahern cu același nume, o colecție de 30 de povestiri încărcate de realism magic, care au ca personaj central câte o femeie care explorează o altă contradicție sau problemă absurdă din viața ei. Serialul se filmează în Sydney, Australia, și va include opt episoade de jumătate de oră, fiecare cuprinzând un alt punct de vedere feminin.

Kidman are două fiice cu soțul ei, Keith Urban, alături de care împlinește anul acesta 15 ani de căsnicie.

CONȚINUT VIDEO ELLE

Deși au trecut aproape 20 de ani de când ea și Tom Cruise au divorțat, încă ies la iveală detalii inedite despre mariajul acestora. Într-un interviu acordat publicației The New York Times toamna trecută, Nicole a vorbit despre căsnicia sa din perioada filmărilor thriller-ului Eyes Wide Shut. Chiar dacă în filmul regizat de Stanley Kubrick, Tom și Nicole interpretau un cuplu care se confrunta cu infidelitatea, în realitate, cei doi traversau una dintre cele mai frumoase perioade ale căsniciei lor.

„Eram fericiți în căsnicie la acel moment”, a dezvăluit Nicole. „Obișnuiam să mergem la curse de karting după acele scene. Închiriam un loc și mergeam la curse la 3 dimineața. Nu știu ce altceva să spun. Poate nu am abilitatea să mă uit în timp și să disec ceea ce s-a întâmplat. Sau nu vreau să fac asta.”

Citește și:
Ce actriță celebră a refuzat să joace scene intime cu Brad Pitt

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
peroz.ro
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din video