Motivul pentru care Prințul William și Prințul Harry nu au ținut discursuri separate la dezvăluirea statuii Prințesei Diana

Deși conflictul dintre Prințul William și Prințul Harry continuă, cei doi au prezentat o declarație comună la inaugurarea statuii Prințesei Diana.

Motivul pentru care Prințul William și Prințul Harry nu au ținut discursuri separate la dezvăluirea statuii Prințesei Diana

Joi, 1 iulie, Prințul William și Prințul Harry au dezvăluit la Palatul Kensington statuia realizată în cinstea mamei lor, Prințesa Diana. Data aleasă nu a fost una întâmplătoare, fiindcă în această zi Diana ar fi împlinit vârsta de 60 de ani. Statuia a fost arătată lumii prin intermediul unei ceremonii restrânse, la care au luat parte Contele Spencer, Lady Sarah McCorquodale și Lady Jane Fellowes, frații prințesei, alături de sculptorul Ian Rank-Broadley, designerul grădinii, Pip Morrison, și de președintele comisiei care se ocupă de palatele regale britanice, Rupert Gavin.

Deși întreaga planetă e la curent cu disensiunile dintre William și Harry, cei doi frați nu au lăsat ca evenimentul să fie umbrit de neînțelegerile dintre ei. Autorul regal Robert Lacey a declarat pentru revista People că William și Harry nu au ascuns gunoiul sub preș, ci pur și simplu și-au dat seama că există lucruri mai importante, iar asta i-a emoționat pe toți.”

Chiar dacă toată lumea se aștepta ca cei doi prinți să țină discursuri individuale, aceștia au făcut publică o declarație comună, în care au subliniat felul în care și-ar dori că lumea să și-o amintească pe mama lor, pentru dragostea, puterea și caracterul ei, calități care au schimbat viețile oamenilor din întreagă lume, inspirați de prințesă.

„Astăzi, în ziua în care mama noastră ar fi împlinit 60 de ani, ne aducem aminte de dragostea, de puterea și de caracaterul ei – calități care au făcut-o o adevărată forță în întreaga lume, reușind să schimbe nenumărate vieți în bine. În fiecare zi ne dorim să fi fost alături de noi și speranța noastră este că această statuie va fi văzută ca un simbol etern al vieții și al moștenirii sale', au spus Prințul William și Prințul Harry.

Lacey consideră că prezentarea unui discurs comun a fost o decizie foarte bună, ce a împiedicat nașterea unor noi rivalități între cei doi frați.„A fost o decizie bine calculată. Ideea unor discursuri rivale ar fi fost dezastruoasă, dar declarația comună a fost perfectă și este un pas înainte”.

Citește și:
Monumentul prințesei Diana, inspirat de o fotografie a acesteia din 1993?

Foto: Profimedia

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
peroz.ro
evedete.ro
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din video