Cătălin Măruță răspunde cu propriile acuzații reproșurilor aduse de Alexandra Stan

Cătălin Măruță răspunde acuzațiilor aduse de Alexandra Stan, și o acuză de minciună pe artistă, care ar fi creat un scandal fals.

Cătălin Măruță răspunde cu propriile acuzații reproșurilor aduse de Alexandra Stan

Măruță răspunde acuzațiilor aduse de Alexandra Stan, după ce cântăreața a dezvăluit în cadrul unui podcast găzduit de Damian Drăghici că nu se va mai întoarce niciodată să participe la emisiunea de pe PRO TV. Cu ceva timp în urmă, vedeta povestea: „m-a supărat foarte, foarte tare, pentru că eu la Cătălin țineam foarte mult, și la Andra și niciodată nu m-a deranjat cu nimic (…) A făcut niște chestii foarte urâte, a trecut peste tot managementul meu, peste casa de discuri, peste PR, peste deciziile noastre de a nu da, a nu difuza un anumit material, cu toate că i-am zis să-l dea peste data de 30, l-a dat cu două sau trei săptămâni înainte, a scris niște lucruri despre mine foarte nasoale. Eu am fost la doctor și mi-a zis doctorul că nu o să pot să fac copii un an, iar dacă fac oricum e challenging, adică pot să-mi dereglez glanda hipofiză și să fac tumoare și să mor.”

Stan a continuat: „și el scria că nu-mi mai acopăr burta, că sunt însărcinată (…) mi s-a părut foarte urât din partea lui și n-o să mai vorbesc niciodată și nu să o mai merg niciodată la Cătălin Măruță„. Acum, Măruță răspunde acuzațiilor că ar fi glumit pe seama stării de sănătate a Alexandrei Stan.

Afirmațiile lui Măruță au venit tot în emisiune, în timpul unei discuții cu Lora în care prezentatorul TV a ținut să sublinieze că doar a glumit pe tema sarcinii Alexandrei Stan: „Dacă are probleme de sănătate, din toată inima, mă rog să îi fie bine. Nu poţi să ne acuzi pe noi, mai ales că erau glume. Dintr-odată te schimbi aşa?”. Cătălin Măruță răspunde prin a se victimiza, spunând că a simțit că acuzațiile lui Stan sunt similare mesajelor de hate primite de Lora, despre care aceasta vorbea până la deschiderea subiectului. „Mă uitam la tine cum povesteai despre mesajele acelea de hate de la oameni şi simţeam acelaşi lucru. (…) Şi eu am familie, copii şi nu pot fi judecat pentru ceva ce nu am făcut.”

Măruță răspunde acuzând-o, în cele din urmă, pe Alexandra Stan că a mințit în ceea ce-l privește, creând un fals scandal în presă: „A spus nişte minciuni, azi vrem să vă arătăm şi imagini şi ce a făcut la noi în platou. Povestea asta pleaca de la un mesaj pe care o sa vi-l citesc mai târziu.”, a spus Măruță în direct.

„Alexandra, poate oamenii te-au călcat în picioare pentru că ai mințit și pentru că de foarte multe ori n-ai fost corectă. Știu că este foarte periculos răspunzându-ți astăzi în emisiune, pentru că tu, da, ești femeie, ai început să spui aceste lucruri despre noi și este mult mai ușor ca lumea să te creadă pe tine, dar lucrurile stau total invers și total diferit.”, a mai spus prezentatorul.

Mai mult, Măruță răspunde cerându-i dovezi Alexandrei Stan pentru acuzațiile pe care le-a adus. Cătălin Măruță mai este, în același timp, implicat într-o controversă care îi are în centru pe Alex Velea și Antonia, și ei acuzându-l pe prezentator că a lansat zvonuri despre ei. „Unde am scris eu ceva despre tine? Poți să ne arăți ceva scris de mine? Poți să le spui oamenilor adevărul și să nu te mai faci victimă atunci când este cazul? Ai venit aici în emisiune și o să arătăm momentele în care te distrai, povesteai cu noi. Nici un om din echipa emisiunii mele n-a știut de problemele tale de sănătate. Îmi pare rău să aud de aceste lucruri, dar niciodată nu ne-au spus pentru că niciodată noi nu am fi făcut așa ceva. Dacă tu ne spuneai nouă, Alexadra Stan, că ai probleme de sănătate, că nu poți face un copil, oare, te-ai fi purtat la fel? Adică dacă tu spuneai: „Măruță, eu am probleme, nu pot să fac un copil, nu pot să vorbesc despre treaba asta”, și eu veneam și vorbeam cu tine și spuneam: „Alexandra, când faci un copil”, tu nu spuneai: „băi Măruță, ai luat-o razna? De ce mă întrebi chestia asta dacă nu vreau să vorbim?”. Minciuna are picioare scurte și câteodată e bine să fim corecți și fairplay față de oamenii care ne urmăresc.”

„Dacă ai alte dovezi, te rog mult de tot spune-le. Dacă nu, eu zic să te aștepți și la un proces, pentru că e prea mult. Hai să nu ne mai jucăm cu cuvintele, să le inventăm. Și eu am familie, și eu am copii, și eu am părinți, prieteni și nu aș vrea ca imaginea mea în fața lor să fie asta clădită de tine sau de alți artiști care pur și simplu li se pare interesant să mai zică ceva de Măruță”, a continuat Măruță.

Citește și:
Anastasia Chivu, fiica cea mică a lui Cristi Chivu, a debutat deja în carieră la doar 10 ani

Foto: arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
peroz.ro
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din people