Kim Kardashian, criticată extrem de dur pentru alegerea rochiei de la Met Gala 2022: „Iresponsabilă și inutilă”

Apariția lui Kim Kardashian de la Met Gala 2022 nu a fost lipsită de critici și controverse.

Kim Kardashian, criticată extrem de dur pentru alegerea rochiei de la Met Gala 2022: "Iresponsabilă și inutilă"

Kim Kardashian a fost îmbrăcată la Met Gala 2022 în aceeași rochie pe care Marilyn Monroe a purtat-o atunci când i-a cântat „La mulţi ani” preşedintelui american John F. Kennedy, în anul 1962, la aniversarea de 45 de ani, cu câteva luni înainte de moartea ei. Rochia transparentă și strălucitoare a fost inspirată după o schiță realizată de Bob Mackie pentru designerul de costume Jean Louis.

Experții au lansat o serie de critici cu privire la alegerea lui Kim Kardashian de a purta rochia lui Marilyn Monroe. Justine De Young, profesoară de istoria modei la Fashion Institute of Technology, a declarat pentru publicația People că apariția vedetei „a fost iresponsabilă și inutilă.” 

„Ea poate – și a făcut – o comandă după o replică care nu ar fi distinsă de original. O astfel de bucată emblematică a istoriei americane nu ar trebui să fie expusă riscului de deteriorare doar pentru o creștere a ego-ului și o ședință foto.”

De asemenea, Justine De Young a criticat și declarațiile făcute de Kim Kardashian referitoare la dieta pe care a urmat-o, precizând că a renunțat la zahăr și carbohidrați, astfel încât rochia să i se potrivească.

„Dieta drastică pe care a urmat-o pentru a i potrivi rochia originală transmite, de asemenea, un mesaj nefericit în conformitate cu idealurile anilor 1960 față de cele din prezent.”

Istoricul și colecționarul Scott Fortner, care deține una dintre cele mai mari colecții private din lume care au aparținut actriței, a adăugat:

„Rochia a fost făcută la comandă pentru Marilyn Monroe. Nu este o îmbrăcăminte obișnuită. A fost creată de designerul câștigător al unui premiu Oscar, Jean Louis, care realizase costume pentru ultimele două filme ale lui Marilyn, The Misfits și Something’s Got to Give.”

Scott Fortner a precizat că regretata actriță și-a dorit ca rochia să fie unică.

„Când Marilyn a știut că va cânta la ziua de naștere a președintelui John F. Kennedy, l-a contactat pe Louis și i-a spus: „Vreau să creați o rochie cu adevărat unică.” Ea a cerut să fie o rochie pe care „doar Marilyn Monroe ar putea să o poarte”, a adăugat Fortner pentru People.

Kim Kardashian a dezvăluit pentru Vogue că ideea de a purta această rochie iconică i-a venit la gala de anul trecut, când a purtat o ținută semnată Balenciaga.

„Ideea chiar mi-a venit după gala din septembrie anul trecut. M-am gândit ce aș fi făcut pentru tema americană dacă nu ar fi fost look-ul Balenciaga? Care este cel mai american lucru la care te poți gândi? Și asta este Marilyn Monroe. Pentru mine, cel mai important moment al lui Marilyn Monroe a fost acela când i-a cântat „La mulți ani” lui JFK, a fost acea privire.”

Kim Kardashian a purtat rochia originală pe covorul roșu de la Met Gala 2022 preț de câteva minute, cât timp a făcut fotografii alături de iubitul ei, Pete Davidson. Având în vedere povestea impresionantă a rochiei și cât de fragilă este, nu a vrut să își asume vreun risc. Ulterior, s-a schimbat într-o replică a rochiei.

Potrivit People, rochia s-a vândut în 2016 cu 4,8 milioane de dolari la Julien’s Auctions, iar după a fost achiziționată de Muzeul Ripleys Believe It Or Not și este cea mai scumpă rochie vândută vreodată la licitație.

Citește și:
Rihanna, prezentă la Met Gala 2022 în ipostaza de… statuie. Cum arată sculptura artistei

Foto: Instagram Kim Kardashian

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Antena 1
Publicitate
substantial.ro
Unica.ro
Mai multe din people