J.K. Rowling a dezvăluit că a avut simptome ale coronavirusului, dar s-a recuperat după ce a apelat la o anumită tehnică de respirație

J.K. Rowling a anunțat pe o rețea de socializare că a avut simptome ale coronavirusului, însă a apelat la o metodă mai puțin obișnuită pentru a se recupera.

J.K. Rowling a dezvăluit că a avut simptome ale coronavirusului, dar s-a recuperat după ce a apelat la o anumită tehnică de respirație

Scriitoarea J.K. Rowling a dezvăluit pe contul ei de Twitter că în ultimele două săptămâni a avut simptome ale infectării cu coronavirus. Acum ea a spus că s-a recuperat după ce a apelat la o tehnică de respirație pentru a gestiona aceste simptome.

„Vă rog să îl urmăriți pe acest doctor de la Queen’s Hospital care explică modul prin care poți diminua dificultățile respiratorii. În ultimele două săptămâni, am avut toate simptomele asociate coronaviruslui (deși nu am fost testată) și am urmat aceste sfaturi la recomandarea soțului meu. M-am recuperat complet și această tehnică m-a ajutat foarte mult”, a spus J.K Rowling pe contul de Twitter.

Pe parcursul acelui videoclip distribuit de către doctor pe YouTube, acesta explică faptul că este nevoie să faci două serii a câte cinci respirații adânci, iar fiecare respirație să dureze cinci secunde. În același timp, el atrage atenția că „simptomele pot evolua diferit, însă cunoașterea câtorva moduri prin care să fim mai atenți la respirația noastră este un pas de a ne simți mai bine în această perioadă.”

După ce J.K. Rowling a făcut acest anunț, ea a primit nenumărate comentarii din partea fanilor prin care aceștia îi trasmiteau gândurile lor bune. Cu această ocazie, ea le-a mulțumit și îi încuraja și pe ei să încerce această tehnică. „Vă mulțumesc pentru mesajele voastre frumoase. Sunt recuperată complet și am vrut să împărtășesc cu voi această tehnică recomandată de doctori, care nu costă nimic, nu are efecte secundare, care ar putea să vă ajute, ori pe voi ori pe cei dragi vouă, așa cum a fost și cazul meu. Stați în siguranță”, a adăugat J.K. Rowling.

Până în acest moment, mai multe celebrități au fost diagnosticate pozitiv cu coronavirus. Printre acestea se numără Tom Hanks și soția sa, Rita, Idris Elba, Olga Kurylenko, Placido Domingo, Harvey Weinstein, Kristofer Hivju, Prințul Albert de Monaco, Prințul Charles, Boris Johnson și Pink.

Citește și:
Jennifer Aniston, mesaj emoționant pentru o asistentă infectată cu coronavirus

Foto: Profimedia

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din people