Fiica cea mare a Laurei Cosoi a împlinit șapte ani. Cum a sărbătorit-o actrița pe Rita: „Te vei descurca perfect”

Laura Cosoi a transmis un mesaj emoționant pentru fiica ei, Rita, de ziua ei de naștere.

Rita, fiica cea mare a Laurei Cosoi, a împlinit 7 ani, iar aniversarea a fost celebrată într-un cadru restrâns, alături de familie. Ziua a fost una plină de emoții pentru actriță și prezentatoare, care i-a dedicat micuței un mesaj sensibil și câteva fotografii încărcate de amintiri, publicate pe rețelele sociale.

Rita, fiica Laurei Cosoi, a împlinit 7 ani

Laura Cosoi și soțul ei, Cosmin Curticăpean, sunt părinții a patru fetițe, cea mai mică urmând să împlinească un an la finalul lunii iulie. În centrul atenției acum a fost Rita, care, de dimineață până seara, a primit urări de „La mulți ani!” și a fost sărbătorită cu drag în cercul celor dragi.

Vedeta a împărtășit cu urmăritorii săi un mesaj emoționant pentru Rita, însoțit de fotografii din copilăria timpurie a acesteia:

„Uite așa s-au împlinit cei ‘șapte ani de acasă’. Te vei descurca perfect, Rita! Ai tot ce îți trebuie! Bunătate, iubire, umor, inteligență, empatie și credință în Dumnezeu. Te iubim”.

Laura Cosoi, despre momentele dificile din relație

Laura Cosoi a mărturisit că, de-a lungul căsniciei cu Cosmin Curticăpean, au existat perioade în care a simțit că nu se mai conectează cu soțul ei. Cunoscuta actriță și prezentatoare a vorbit deschis, într-un interviu pentru revista VIVA!, despre provocările pe care le-au întâmpinat ca părinți și cum venirea pe lume a copiilor le-a schimbat dinamica relației.

Vedeta a subliniat cât de esențial este ca tații să fie implicați activ în creșterea și educația copiilor, pentru ca echilibrul în familie să fie menținut.

„Copiii schimbă dinamica dintr-o relație, e adevărat. Dar am făcut copiii din iubire. Să ne întoarcem mereu la vremurile când eram doar doi și făceam planuri despre cum o să avem o familie frumoasă. Și iată că Dumnezeu ne-a dat asta și acum nu avem decât să ne păstrăm unul pe celălalt. Nu e întotdeauna ușor.

Femeile pot deveni, din instinct, un fel de văduve negre după ce nasc, își canibalizează soții. Cred că știu tot, preiau controlul, nu mai implică partenerul, și uite-așa soții nu își mai găsesc locul acasă. Apoi, când copilul face un an și suntem istovite și nedormite, avem nevoie de ajutorul lor. Dar copilul nu mai stă cu ei, pentru că i-am exclus. Cred că e nevoie de bărbați care să se implice și să nu se lase dați la o parte, să aibă personalitate. Iar secretul este să-i lași loc bărbatului. Să le dăm senzația că avem nevoie de ei, deși, fie vorba între noi, ne pricepem la orice. E important să înțeleagă că așteptăm ajutorul lor și atunci îl vor livra, din iubire față de familie. Revenind la dinamica din cuplu după apariția copiilor, am avut și noi – eu și Cosmin – momente când simțeam că nu ne mai conectăm. Au venit apoi și clipe extraordinare, când furam câte o îmbrățișare grăbită, un strâns în brațe, o cină. E bine să ne amintim mereu că am făcut copilul din iubire. Ne-am dorit să avem copilul cu acel bărbat, așa cum și el și-a dorit să-l aibă cu femeia de lângă el. Asta e esența. Important e să fie iubire. Așa pot fi trecute toate obstacolele. Și, cum îți hrănești copilul și ai grijă să se dezvolte frumos, așa trebuie să ai grijă și de relația de cuplu. Sunt la egalitate.”, a declarat Laura Cosoi.

Citește și:
Raluca Bădulescu, motivul pentru care a ales să participe la Asia Express împreună cu fostul ei soț, Florin Stamin: „Mă cunoaște cel mai bine'

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people