Emily Burghelea a dezvăluit că a adus pe lume al treilea copil al său.
Emily Burghelea a devenit mamă pentru a treia oară, o experiență pe care o trăiește cu mai multă încredere și asumare, după ce a trecut deja de două ori prin această călătorie a maternității.
Cuprins
După ce în ultimele zile și-a anunțat fanii de pe rețelele de socializare că mai are foarte puțin timp până să nască, Emily Burghelea a dezvăluit că a adus pe lume al treilea copil al său.
Fosta prezentatoare a dat marea veste postând o imagine de pe patul de spital în care apare ținând în brațe nou-născutul.
„Am reușit…”, este textul scurt care acompaniază fotografia.
Vedeta de la „Vorbește lumea” nu a dezvăluit dacă este vorba despre o fetiță sau băiat, urmând să anunțe în curând mai multe detalii și despre numele ales pentru nou născut.
Emily Burghelea și soțul ei, Andrei, mai au împreună doi copii, pe Amedea și pe Damian.
În cadrul unui interviu acordat recent, Emily Burghelea a vorbit despre viața de familie. Creatoarea de conținut și soțul ei, Andrei, obișnuiesc să meargă în vacanțe alături de cei doi copii ai lor, Amedea și pe Damian. Pentru ei, astfel de momente pe care le petrec împreună sunt extrem de prețioase și încearcă să le ofere copiilor experiențe de tipul acesta și să creeze o conexiune autentică cu ei.
„Da, chiar este mare lucru, pentru că nu se compară nimic cu momentele în care îi crești tu, exact așa cum vrei. Noi îi luăm cu noi în toate vacanțele noastre. Petrecem timp cu ei. Există această conexiune cu ei, ca orice relație frumoasă între părinte și copil, pe care trebuie să o clădești. Dacă nu faci asta, nu ai relația. Și dacă nu ai o relație, nu ai cum să te impui sau să-i educi în vreun fel. Până la urmă este și despre a-i modela, nu doar despre a-i crește. Trebuie să îi modelezi și să fie mâna ta acolo, pe altcineva nu poți să te bazezi”, a declarat Emily Burghelea pentru VIVA!
În continuare, Emily Bughelea a povestit că ea și soțul ei își cresc singuri copiii.
„Am încercat, la un moment dat, să apelăm la o bonă, pentru că au fost și momente grele în care nu mai puteam. Am încercat să apelăm la serviciile unei bone, am încercat să aducem una din străinătate… Dar, Dumnezeu nu a vrut să ne deschidă porțile așa.”
Cu toate că nu au o bonă, cei doi mai au parte de ajutorul mamei soțului ei, care e alături de ei oricând este nevoie.
„Părinții mei sunt din Constanța. Mama este plecată în străinătate, iar mama lui Andrei ne ajută de câte ori poate. Vine de fiecare dată când avem nevoie și este o bunică foarte implicată și îi iubește foarte tare. Au o relație absolut superbă, și cu tata socru la fel, care este un bunic de nota 10. Și pe ei ne putem baza ori de câte ori vrem să ieșim două ore, doar noi doi, în oraș sau să facem ceva romantic de cuplu. Există un echilibru.”
Foto: Instagram