Dovada că tatăl lui Meghan Markle încearcă să recâștige încrederea fiicei sale

Thomas Markle, tatăl lui Meghan Markle, a fost neobișnuit de absent din lumina reflectoarelor în ultima vreme, lucru care a dat naștere la speculații cu privire la faptul că încearcă să recâștige încrederea fiicei sale.

Dovada că tatăl lui Meghan Markle încearcă să recâștige încrederea fiicei sale

În ultimele luni, Thomas Markle, tatăl lui Meghan Markle, a fost neobișnuit de tăcut, lucru ce ar putea fi un semn al faptului că încearcă să recâștige încrederea fiicei sale care, peste puțin timp, va aduce pe lume primul său copil.

Potrivit lui Katie Nicholl, expert regal și autor al cărții Harry & Meghan: Life, Loss, and Love, acesta ar fi principalul motiv pentru care Thomas Markle s-a ținut departe de ochii lumii în ultimele luni.

„Nu am mai văzut niciun interviu cu Thomas Markle, nu am mai auzit niciun cuvânt de la el, lucru care – ținând cont de tendința lui de a vorbi cu presa – este neobișnuit. Sunt sigură că este un aspect foarte bine văzut la Palatul Kensington”, a declarat Katie Nicholl.

Dacă tăcerea lui Thomas va fi în favoarea lui.. acest lucru rămâne de văzut.

„Știu de la surse din interior că interviurile pe care Thomas le-a dat, publicarea într-un tabloid a scrisorii pe care i-a trimis-o fiica lui – toate acestea au rănit-o foarte tare pe Meghan. Au fost momente foarte dificile pentru ea”, a continuat Nicholl.

„Mi s-a spus că, în urmă cu mult timp, imediat după nunta regală, Meghan a luat legătura cu tatăl ei și i-a spus ‘Dacă ai putea să taci, dacă te poți opri din a folosi presa ca mod de comunicare, acest lucru ne va dovedi că putem avea încredere în tine’. Ea este pregătită să îi acorde o a doua șansă. Așa că da, ne întrebăm dacă nu cumva el și-a învățat lecția, a învățat din greșelile lui, și a realizat că, dacă vrea să aibă o relație cu fiica lui, trebuie să păstreze tăcerea”.

Citește și:
Meghan Markle i-a scris o scrisoare emoționantă tatălui său, Thomas Markle, după nunta regală

Foto: Arhiva Revistei ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Unica.ro
Trending news
Mai multe din people