Demi Lovato a glumit despre logodna ei eșuată în discursul de la People’s Choice Awards

Demi Lovato a vorbit deschis și în trecut despre problemele din viața ei personală și se pare că nu duce lipsă de simțul umorului.

Demi Lovato a glumit despre logodna ei eșuată în discursul de la People’s Choice Awards

Cântăreața și actrița Demi Lovato a fost gazda de anul acesta a People’s Choice Awards, iar în monologul ei de început a vorbit inclusiv despre logodna ei cu actorul Max Ehrich, pe care a anulat-o în septembrie.

„Sunt foarte entuziasmată să mă aflu aici în această seară, pentru că sincer, acest an au fost cei mai lungi trei ani din viața mea. Nu mă înțelegeți greșit, a început minunat. Am cântat la Grammy’s și am cântat imnul național la Super Bowl. Dar apoi a apărut Covid și totul s-a năruit. Așa că am făcut ce-a făcut toată lumea, m-am autoizolat și m-am logodit”, a spus Deni Lovato.

Deni Lovato a continuat în glumă: „M-am apucat de pictură, fotografie, meditație. De asemenea, nu știam că se poate întâmpla asta, dar am ajuns la capătul Instagram-ului de patru ori. Am binge-uit șapte sezoane din Pretty Little Liars, am rupt logodna, apoi am început să caut extratereștri în deșert. Deci în principiu, la fel ca toată lumea.”

Înainte de a ajunge pe scenă, Deni Lovato a declarat pe covorul roșu cât de entuziasmată este că va fi gazda People’s Choice Awards și că, deși a mai făcut asta și cu alte ocazii, întotdeauna ceva de genul ăsta o scoate întotdeauna din zona de confort.

Deni Lovato și Max Ehrich și-au început relația în luna martie a acestui an, la scurt timp după ce Lovato s-a despărțit de modelul Austin Wilson. În luna iulie, cântăreața anunța printr-o postare pe Instagram faptul că iubitul ei a cerut-o în căsătorie chiar pe o plajă din Malibu, California. Cu toate acestea, cei doi au rupt logodna în luna septembrie. Despărțirea dintre cei doi nu pare una foarte lină, Max Ehrich aducându-i fostei sale logodnice o serie de acuzații.

Citește și:
Cele mai sexy ținute la decernarea E! Peoples Choice Awards 2020 (GALERIE FOTO)

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din people