Decizia radicală luată de Regina Elisabeta a II-a din cauza problemelor sale de sănătate

În ultimele luni, Regina Elisabeta a II-a s-a confruntat cu diverse probleme de sănătate.

Decizia radicală luată de Regina Elisabeta a II-a din cauza problemelor sale de sănătate

În ultimele luni, Regina Elisabeta a lipsit de mai multe evenimente oficiale din cauza problemelor de sănătate cu care se confruntă. Chiar suverana a mărturisit în iarna acestui an că se deplasează din ce în ce în mai greu și că a fost nevoită să folosească un baston.

„Aşa cum puteţi vedea, abia mă pot mişca”, a spus Regina Elisabeta a II-a în cadrul unei întâlniri pe care a avut-o în luna februarie cu cu generalul-maior Eldon Millar şi cu predecesorul acestuia, contraamiralul James Macleod.

Se pare însă că Regina Elisabeta a II-a a renunțat în mod oficial la o parte dintre îndatoririle sale regale. Potrivit unui raport oficial, rolul suveranei a fost modificat de la 13 puncte bine stabilite la o serie de atribuții mai puțin specifice. În plus, Sunday Telegraph a anunțat că îndatoririle pe care regina în vârstă de 96 de ani „trebuie să le îndeplinească” au fost, de asemenea, reduse.

CONȚINUT VIDEO ELLE

În luna mai, tot din cauza problemelor de sănătate, Regina Elisabeta a II-a nu a putut participa la ceremonia de deschidere a Parlamentului. Palatul Buckingham a precizat la momentul respectiv că suverana se confruntă în continuare cu „probleme episodice de mobilitate”. De când a fost numită suverană, Regina Elisabeta a II-a a lipsit doar de două ori de la ceremonia de deschidere a Parlamentului: în 1959 și în 1963, ani în care era însărcinată cu Prințul Andrew, respectiv Prințul Edward.

În toamna anului trecut, aceasta a lipsit și de la al 11-lea Sinod General al Bisericii Anglicane, fiind pentru prima oară în ultimii 51 de ani când nu a luat parte la acest eveniment.

„Este greu de crezut că au trecut peste 50 de ani de când eu și Prințul Philip am participat la prima ședință a Sinodului General. Nimeni nu poate încetini trecerea timpului și, deși ne concentrăm adesea asupra a tot ceea ce s-a schimbat între timp, multe lucruri rămân neschimbate, inclusiv Evanghelia lui Hristos și învățăturile sale.”, a transmis atunci Regina Elisabeta prin intermediul Prințului Edward. De asemenea, acesta a subliniat și că regina „își trimite scuzele sale sincere și profunde că nu poate fi prezentă astăzi aici”.

Citește și:
Familia regală britanică, în mijlocul unui nou scandal. Prințul Charles ar fi primit 3 milioane de euro în numerar de la un șeic din Qatar

Foto: Arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Antena 1
Publicitate
substantial.ro
Unica.ro
Mai multe din video