Decizia luată de familia regală britanică după ce Regina Elisabeta a II-a a fost internată în spital

Potrivit unor surse de la Palatul Buckingham, un membru al familiei regale va fi oricând disponibil să ia locul reginei la un eveniment, în cazul în care aceasta nu își va putea îndeplini îndatoririle.

Decizia luată de familia regală britanică după ce Regina Elisabeta a II-a a fost internată în spital

După recenta sa internare în spital de miercurea trecută, despre care presa a fost înștiințată abia ulterior externării, Regina Elisabeta a II-a nu va mai organiza sau participa singură la nici un eveniment public. Potrivit Page Six, acesta este un mod prin care familia regală se asigură că, în cazul unei probleme oricât de mici, cineva apropiat poate prelua îndatoririle reginei.

Surse The Telegraph susțin că noul model de lucru îi oferă Reginei posibilitatea de a anula participarea sa la o vizită sau un eveniment, fără a-și dezamăgi complet fanii.

În vârstă de 95 de ani, Regina Elisabeta a trebuit să anuleze „fără tragere de inimă” o călătorie în Irlanda de Nord, programată să se întâmple săptămâna trecută. Ea a rămas peste noapte la spital pentru niște analize privind probleme de sănătate nespecificate.

CONȚINUT VIDEO ELLE

„Regina a acceptat cu reticență recomandările medicale de a se odihni în următoarele câteva zile”, a precizat atunci Palatul Buckingham într-un comunicat de presă, adăugând că „Majestatea Sa este într-o dispoziție bună și este dezamăgită că nu va mai putea vizita Irlanda de Nord, unde urma să participe la o serie de angajamente astăzi și mâine.”

Regina nu a participat la o slujbă de duminică și, conform surselor The Times of London, respectă indicațiile medicilor de a se odihni.

Elisabeta este regina Angliei din 6 februarie 1952. În septembrie 2015, a depășit recordul străbunicii sale Regina Victoria, care a domnit 63 de ani.

Sperietura legată de sănătatea Reginei vine la scurt timp după ce aceasta a refuzat premiul Oldie of the Year, oferit anual de o publicație britanică dedicată vârstnicilor. „Majestatea Sa crede că ești atât de bătrână pe cât te simți, ca atare, Regina nu consideră că întrunește criteriile relevante pentru a putea accepta premiul și speră să găsiți un destinatar mai vrednic”, a transmis mesajul de refuz de la Palat.

Citește și:

Prințesa Sofia a Spaniei, apariție elegantă alături de părinții ei, Regele Felipe și Regina Letizia

Foto: Arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
peroz.ro
substantial.ro
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din video