Dana Rogoz, emoționată de aniversarea fiicei sale. Actrița a dezvăluit imagini de colecție cu Lia: „Ești o minune de copil”

Dana Rogoz a transmis un mesaj emoționant cu ocazia aniversării fiicei sale, Lia.

Dana Rogoz a transmis o urare plină de dragoste cu ocazia zilei de naștere a fiicei sale. Lia a împlinit șase ani, iar actrița a dezvăluit cu această ocazie mai multe imagini de colecție cu fetița ei.

Lia, fiica Danei Rogoz, a împlinit șase ani

Dana Rogoz a născut-o pe Lia pe 20 mai 2020, chiar în anul în care a izbucnit pandemia de coronavirus. Cu prilejul aniversării fiicei sale, care a împlinit șase ani, actrița a împărtășit cu mult entuziasm mai multe fotografii adorabile cu Lia, care au fost apreciate într-un număr foarte mare. Vedeta a mărturisit că fetița ei abia aștepta momentul în care să își sărbătorească ziua de naștere cu prietenii ei. 

„Dragostea noastră, mâine împlinești 6 ani! Ce mai, în câteva ore! Abia ai așteptat să vină această zi. Cred că de pe la începutul anului, imediat după Revelion, ai început să îți faci planurile: câte luni mai sunt, cum să arate tortul, unde să sărbătorim… Ai fost așa de fericită, încât nimic nu te-a oprit zilele acestea să-i anunți că urmează marele eveniment pe toți cei cu care te-ai întâlnit, fie la grădiniță, fie în parc, la dentist, la supermaket, oriunde! Zâmbești cu atât de multă încredere și bunătate în tine, încât am sentimentul că poți îmbrățișa și înveseli întreg Universul!
Ești o minune de copil și ti-am spus-o și în seara aceasta, înainte să adormi, cât încă mai aveai 5 ani.

E foarte foarte foarte emoționant în fiecare an de zilele lor de naștere.”

De asemenea, într-un alt mesaj, Dana Rogoz și-a amintit de emoțiile trăite în ziua în care fiica ei, Lia, a venit pe lume.

„Acum 6 ani, pe la 5 jumate dimineața, am plecat spre maternitate. Era încă întuneric afară, orașul pustiu, iar Vlad adormise în scaunul mașinii. Radu și cu mine eram atât de emoționați, încât n-aveam puterea să articulăm prea multe cuvinte. Ne-am despărțit cu lacrimi în ochi în fața cortului armatei, amplasat în starea de urgență impusă de pandemie. Cu geanta de maternitate într-o mână și cutia pentru recoltarea celulelor stem în cealaltă mână, cu masca pe față, am intrat în spital și le-am spus asistenților cărora m-au întâmpinat că: „Am venit să nasc.”
Habar n-aveam în momentele acelea ce urmă să ne aducă viața. N-aveam efectiv nicio idee. Nu puteam să mi te imaginez nicio secundă așa minunată cum ești tu în realitate. De unde să am eu habar că în câteva ore urma să țin în brațe așa o bucurie de fetiță! Cât noroc să avem în viață să te naști în familia noastră și să o întregești în cel mai frumos mod cu putință! Cu suflețelul tău curat și bun ca de îngeraș, cu privirea ta blândă, senină, luminoasă, cu superputerea ta de a aduce bucurie în viețile tuturor celor care te întâlnesc, cu lipiciul tău care cucerește lumea, cu optimismul tău nemărginit, îmi întărești convingerea, de la an la an, că ai venit pe lume ca să o faci mai frumoasă!

La Mulți Ani, Lia! Te iubim infinit! Și știu că o știi!”

Dana Rogoz, despre viața de familie

Dana Rogoz și soțul ei, Radu Dragomir, formează unul dintre cele mai solide cupluri din showbiz-ul autohton. S-au căsătorit în 2012 și au împreună doi copii, pe Vlad și pe Lia. Regizorul mai are un băiat, pe nume Barbu, dintr-o căsnicie anterioară.

Dana Rogoz a povestit în cadrul unui interviu despre felul în care reușesc ea și soțul ei, Radu Dragomir, să păstreze un echilibru între responsabilitățile profesionale și viața de familie. 

„Sunt aceleași prin care trec toți părinții. De multe ori, împărtășesc cu comunitatea mea și momentele mai dificile. Pe de altă parte, iubesc să fiu mama lor, așa că – deși e normal să existe și ele – nu înseamnă că momentele grele definesc viața noastră. Radu și cu mine ne sprijinim mult unul pe celălalt, el fiind un tată extrem de prezent. Și încercăm să luăm împreună cele mai bune decizii pentru ei. „Meseria” de părinte este cea mai grea, pentru că are cea mai importantă miză și vine cu cele mai mari responsabilități, dar este și cea mai frumoasă, înălțătoare trăire, cel mai frumos dar al vieții, care dă sensul și arată direcția mereu”, a spus Dana Rogoz pentru VIVA!

Dana Rogoz și soțul ei au o comunicare deschisă cu cei doi copii ai lor și le explică pe înțelesul lor cum anume se pot feri de anumite probleme pe care le pot întâmpina. 

„Noi vorbim foarte mult cu ei, discutăm despre tot ce îi interesează, încă de când erau foarte mici. Și încercăm în felul acesta să îi învățăm cum să reacționeze în anumite situații ori care sunt cele mai bune decizii de luat pentru ei în anumite momente. Știu că pot veni la noi pentru orice problemă și știu cui se pot adresa în lipsa noastră. Dar până acum nu a fost cazul de astfel de situații mai complicate. Altfel, mici dispute, mici probleme, mici obstacole pot apărea și din ele învață enorm. Nu intervenim să le rezolvam pentru ei, dacă nu ne cer ajutorul. Suntem aproape, suntem atenți, dar cred că e important și să îi lași pe ei să își gestioneze relațiile cu colegii sau cu prietenii.”

Citește și:
Gabriela Prisăcariu și Dani Oțil au sărbătorit cinci ani de la cununia civilă. Cum și-a surprins prezentatorul soția cu ocazia aniversării: „Ce drăguț! Ai uitat că…'

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people