Cum arată Eva, fiica Andreei Berecleanu, și cât de mult seamănă cele două

Eva Zaharescu, fiica Andreei Berecleanu, seamănă extrem de mult cu celebra ei mamă, iar aceste fotografii te vor convinge de acest lucru.

Eva Zaharescu este fiica Andreei Berecleanu. Eva are 18 ani, asemănarea dintre cele două este izbitoare, iar drept dovadă sunt imaginile pe care cele două le publică pe rețelele de socializare.

Eva și mama ei, Andreea Berecleanu, au o relație extrem de apropiată. În cadrul unui interviu din luna mai pentru Teo Show, Andreea Berecleanu a vorbit despre fiica ei, Eva, și perioada de izolare. „Eva a venit cu ultimul zbor de la Londra pe 15 martie. Eu am fost foarte fericită, totuși Eva e plecată de doi ani şi o să mai fie până la toamnă acasă. În perioada asta am aflat foarte multe lucruri despre Eva pe care nu am avut timp să le descopăr. Ea e plecată de doi ani şi jumătate la Londra. O vizitam, dar parcă nu apucam să povestim. Acum am avut tot timpul din lume”, a declarat Andreea Berecleanu pentru Teo Show.

Eva a vorbit și ea despre perioada de izolare și ce impact a avut în relația cu mama ei. „Am avut oportunitatea să stăm mai mult împreună, să vorbim mai multe. Într-adevăr, am avut timp una pentru alta. Am descoperit că mama e o persoană destul de spontană și, de ce nu, de acum încolo o să-i propun niște lucruri pe moment.”

Întrebată despre planurile de viitor, dar și cum se vede peste 10 ani, Eva a avut un răspuns surprinzător. „Peste 10 ani aş vrea să am primul copil, de ce nu? Îmi plac copiii, nu contează dacă va fi băiat sau fată. M-aş bucura să am o familie, dar momentan vreau să mă ocup de ceea ce îmi place să fac cel mai mult, și anume arta și să mă descopăr pe mine”, a spus Eva, fiica Andreei Berecleanu, pentru sursa mai sus citată.

Citește și:
Catherine Zeta-Jones și-a surprins fanii cu o imagine inedită cu fiica ei

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din people