Cine va plăti pentru nunta Prințului Harry cu Meghan Markle

Mai sunt două săptămâni până la nunta Prințului Harry cu Meghan Markle și, dacă te întrebai cine va plăti pentru ceremonie și recepție, avem răspunsul.

Cine va plăti pentru nunta Prințului Harry cu Meghan Markle

Nunțile pot fi foarte costisitoare în general, așa că îți poți imagina singură cât de mult va costa nunta Prințului Harry cu meghan Markle. Se pare că nunta regală va costa între 690.000 și 33 de milioane de dolari, însă nu ar trebui să ne surprindă având în vedere că vorbim despre una dintre cele mai importante familii regale din lume.

Deși în Statele Unite se obișnuiește ca familia miresei să plătească cheltuielile pentru ceremonie, acest lucru este complet diferit în Marea Britanie, mai exact în cazul familiei regale. Kensington Palace a anunțat după logodna celor doi că Prințul Charles și restul familiei regale va plăti pentru ceremonie, muzică, flori, decorațiuni și recepția de după, la fel ca în cazul nunții Prințului William cu Kate Middleton.

Având în vedere că Prințul Charles câștigă în jur de 27 de milioane de dolari anual, nu putem spune că această nuntă va fi o provocare financiară prea mare pentru el. Câștigurile Prințului Charles provin din Ducatul de Cornwall, o proprietate privată care susține financiar moștenitorul tronului din 1337. Desigur, din aceste câștiguri Prințul Charles plătește toate cheltuielile Prințului William, precum și pe cele ale familiei acestuia, ale Prințului Harry și, în curând, pe cele ale lui Meghan Markle.

Desigur, familia regală nu va plăti pentru absolut orice. De exemplu, se pare că Prințul Harry și Meghan Markle vor primi tortul de nuntă și nu vor plăti pentru șampanie, deoarece compania este mereu menționată de presă, însă ar putea plăti pentru vin.

Caleașca și Capela St. George sunt un cadou din partea Reginei Elisabeta a II-a, așa că Meghan Markle va avea de plătit pentru un singur lucru: rochia de mireasă. Ea urmează astfel exemplul lui Kate Middleton, care a plătit împreună cu familia sa pentru superba rochie Alexander McQueen.

Există însă și un lucru care va fi plătit din taxele cetățenilor: securitatea, aceasta fiind și cea mai costisitoare. Pentru ziua cea mare, străzile vor fi pline de poliție și echipaje speciale. Pentru nunta Prințului William se pare că toate sistemele de securitate și echipajele speciale au costat în jur de 32 de milioane de dolari.

Și, deși o parte din cetățeni și politicieni sunt nemulțumiți de aceste costuri, trebuie precizat că evenimentul aduce și un câștig imens. Se așteaptă ca nunta de pe 19 mai să aducă 689 de milioane de dolari economiei britanice.

Citește și:
Cât va costa cea mai așteptată nuntă regală a anului

Foto:

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din people