Adevărul despre relația dintre Andreea Bălan și Andreea Antonescu

Andreea Bălan și Andreea Antonescu au revenit în atenția fanilor, în formula André, cu o nouă piesă care se bucură deja de succes la public.

Adevărul despre relația dintre Andreea Bălan și Andreea Antonescu

După ce s-a reunit anul trecut și a lansat Reset la inimă, un single foarte așteptat de către fani, trupa André lansează Nostalgii, o piesă ce te poartă într-o călătorie a timpului, într-o perioadă în care visarea, emoția și sentimentele amestecate inundau sufletul.

Andreea Bălan și Andreea Antonescu au fost invitate recent într-o emisiune TV pentru a interpreta noua lor piesă, iar cu această ocazie au vorbit și despre adevărata relație dintre ele.

„Cu bune și cu rele, Andreea a făcut parte din familia mea, și trebuie să rămână în familia mea, ăsta a fost motivul pentru care am ales-o pe Andreea să îi fie nașă fiicei mele. Și datorită faptului că am mai crescut, și, sperăm noi, ne-a mai venit mintea la cap. Nu putem să generalizăm. Au fost momente, au fost niște chestii din cauza oboselii, de la concerte, evenimente, doar că eram mult prea mici ca să manageriem noi toate lucrurile astea”, a declarat Andreea Antonescu, la Antena 1.

Ne-am lămurit, din cauza cui, și din cauza trecutului și a traumelor. Dar acum suntem bine, suntem prietene. Atunci când ne-a fost greu, întotdeauna am fost alături una de cealaltă. Ea, în special, când mie mi-a fost rău, și am fost în spital, și când am trecut prin perioade amoroase mai triste, ea a fost alături de mine cu toate sfaturile și tot sufletul. Când eram bine poate nu vorbeam, dar atunci când ne-a fost rău, chiar dacă nu vorbiserăm poate de trei luni, cinci luni, șase luni, a fost la telefon, sunt alături de tine, cu ce pot să te ajut, e foarte important„, a adăugat și Andreea Bălan, potrivit spynews.

Nostalgii este o piesă plină de emoții care te face să visezi la momentele frumoase din copilărie și adolescență, la clipe petrecute alături de persoanele dragi și importante ce ne conturează pe tot parcursul vieții. Eu și Andreea am împărțit și bune și rele, însă mereu a fost, este și va fi parte din viața mea. Mă bucur că împreună scriem un nou capitol din povestea André„, declară Andreea Bălan despre noua lor colaborare muzicală.

„Am ascultat foarte multe piese, însă Nostalgii ne-a impresionat de la prima ascultare. Am fost puțin pretențioasă pentru că este vorba de publicul André, care a fost lângă noi ani de zile și care ne ascultă cu plăcere și acum. Nostalgii te trimite în timp, pe noi a reușit să ne ducă în urmă cu 20 de ani, să ne amintim de cele mai frumoase clipe petrecute alături de public, chiar și momente din viața personală. Sperăm din toată inima că această piesă va avea impact asupra publicului, așa cum a avut asupra noastră”, adaugă Andreea Antonescu.

Citește și:
Ion Țiriac ar avea o nouă iubită. Cine este și cu ce se ocupă

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
peroz.ro
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din people