Vreau sa fiu printesa

A fost odata ca niciodata…
Cam toate fetitele se viseaza printese... Totul incepe de la o virsta destul de frageda, de la primele povesti ilustrate, pe care mamele le citesc cu voce blinda inainte de culcare. Rochiile fabuloase desenate in carti sau vazute prin desenele animate exercita o fascinatie irezistibila; la fel imaginea printului calare pe cal alb, care vine la tanc, minat de forta navalnica a destinului, pentru a salva printesa si a-i asigura „o nunta ca-n povesti' urmata de o viata fericita pina la adinci batrineti. |ncet-incet, crescind cu imaginatia alimentata de a­ceste povesti, plus rasfatul de rigoare, micile domnisoare ajung sa-si creeze o lume a lor, mult mai stralucitoare decit realitatea.

Arsenalul meu de printesa din copilarie era compus dintr-o pereche de pan­tofi de lac mai vechi, care erau, de fapt, conduri magici, o sorcova ponosita care servea drept bagheta fermecata, un urs smotocit de plus care era Ajutor de Zina, talismanul de safir cu ajutorul caruia calatoream in timp, ocheanul invizibil prin care puteam sa urmaresc ce fac parintii in dormitor si sa aflu cine pe cine place la scoala, licoarea miraculoasa care facea ca inimile baietilor sa cada pentru totdeauna in puterea mea si o groaza de alte accesorii specifice activitatii de printesa inzestrata cu puteri magice.

Crezind cu tarie in acest statut al meu (mai ales ca si mama parea sa-l confirme – nu-mi spunea ea, oare, „printesa mea?), am reusit chiar sa ma cert cu un grup de copii in parc, care mi-au ris in nas atunci cind le-am pomenit despre pute­rile mele magice, incercind sa-i conving ca nu sint o fetita „obis­nuita. Imi amintesc ca am suferit teribil atunci, de parca lumea s-ar fi terminat, si ai mei m-au dus chiar sa stau de vorba cu un psiholog, pentru ca sustineam cu incapatinare ca sint printesa „de-adevaratelea.

Inapoi la realitate
De unde vine totusi aceasta obsesie a fetitelor? Oare povestile cu zine si printese pe care ni le citesc mamele inainte de culcare ne influenteaza atit de mult? Sau, in cazul meu, sa fi fost doar efectul acelor vremuri cenusii de dinainte de Revolutie, in care evadam cu totii intr-un imaginar mai stralucitor decit realitatea trista? Nu aveam computer, playstation, papusi Barbie, jocuri teleghidate, asa ca nu ne raminea decit sa ne refugiem in imaginatie… Sau, poate, copiii fabuleaza pur si simplu, indiferent de epoca?

Ca sa nu ma incurc in explicatii fanteziste, am cerut parerea specialistului. Daniela Luca, psihoterapeut, doctor in psihopatologie si psihanaliza, mi-a explicat: „Aceste fetite – si su­bliniez aceste, fiind­ca nu la toate fetitele exista o identificare cu prin­­tese, zine si alte en­titati magice pina la a deforma realitatea sau/si a se constitui intr-o «obsesie» – isi creeaza un scenariu fantasmat in care ima­­ginea de sine, pretioasa, idealizata, le confera o anume magie – a trairilor, a perceptiilor, a gindirii. Dar si un Ideal al Eului care, con­ste­lind in jurul lui si scenariile narcisice materne proiectate asupra fetitei («printesa mea»), alimentate si de basme, povesti, legende, va fi in ma­re discrepanta/discordanta cu acest Eu fragil, feminin, in formare. Deci, dragele mele mamici, atentie la printesele voastre, sa nu ramina captive intr-o lume feerica, dar… departe de realitate.

Ce fac printesele cand se fac mari
Arsenalul de printesa va fi scos din lada mai tirziu, dar sub alte forme. Baghetele magice se transforma in truse de machiaj si parfumuri, condurii fermecati devin pantofi cu ditamai tocurile si platformele, rochiile de bal batute cu nestemate se dau de trei ori peste cap si se preschimba in niste fuste scurte si bluze neverosimil de decoltate, iar cositele blonde de printesa sufera o oxigenare fero­ce. Din pacate, nu s-a inventat inca nimic de felul unei love potion care sa ofere succes garantat printre frumusetile masculine ale liceului, care joaca baschet cu nepasare, in curte.

Tot din cauza convingerii ferme ca printeselor le este harazit un destin special, precum si a corolarului care spune ca „orice printesa isi gaseste printul', in liceu refuzam cu incapatinare invitatiile la club/cinema/cofe­ta­rie/bai­ram ale colegilor mai putin inzestrati de natura cu cai albi si armuri stralucitoare. Iar atunci cind gaseam un astfel de „print', ii ceream dovezi de amor pe care orice cavaler adevarat ar fi fost mindru sa le poata duce la indeplinire. Cavalerii de tip neaos, insa, fugeau mincind pamintul (asta cind nu ripostau cu obraznicie „Da care-i faza, draga, te crezi vreo printesa?') si se refugiau in bratele unor muritoare ceva mai putin pretentioase. In adolescenta, fostele printese suspina destul de singure, in turnuri de fildes, alimentindu-se cu literatura tocmai buna de sucit mintile.
 

La orice virsta exista povesti cu zine si printese, doar ca nu mai sint in carticele frumos colorate, ci in viata reala, la televizor, pe ecrane si, uneori, in reviste glossy. Protagonistele se numesc „dive. Sint stralucitoare, raspund frumos la interviuri si, in spatele acvariului de sticla in care par ca inoata precum niste pestisori exotici pe care nu poti decit sa-i privesti, li se ghiceste o viata de basm. Pe care, pro­babil, ne-o dorim toate, asa cum in copilarie ne doream sa fim printesele din povestile pe care le auzeam inainte de culcare si care prindeau viata prin glasurile blinde ale mamelor.

Cit de mult ne influenteaza toate astea in viata de femeie matura? „La virsta adulta, destinul acestui narcisism feminin poate fi dublu – fie «de viata», in care imaginea de sine, autovalorizarea, idealizarea si nevoia de a fi pretioasa sint pirghii psihice pentru un real succes, pentru reusite – profesionale, in cuplu, in diverse competitii; dar exista si un «narcisism de moarte», in care imperativul narcisic inconstient este atit de sufocant, incit aceste fetite-printese pot sa ramina, in evolutia lor, la un stadiu primar, sa construiasca totul pe acest registru al revendicarii, al aviditatii narcisice', explica Daniela Luca.

Si putin marketing…
De la un punct incolo, am vaga impresie ca un mic dracusor isi baga codita in toata aceasta poveste de culoare roz-bombon sau bleu-azuriu, feerica altminteri. Daca „pe vremea mea' (of, nu credeam sa ajung atit de repede sa spun asta!) ne multumeam cu frinturi de povesti si jucarii desperecheate pentru a ne crea un univers ma­gic, acum totul devine mult mai simplu. Aproape ca lucrurile astea te cheama; copil fiind, e greu sa rezisti fortei seducatoare a reclamei.

Rafturi imense cu papusi in forme stilizate, intruchipari ale persona­jelor feminine din noile seriale de desene animate, sute de modele de accesorii pentru papusi, de la cele mai fanteziste castele si trasu­rici pina la rochite si pantofiori dupa ultimele tendinte ale modei (pentru adulti), truse de jucarie pentru machiaj pentru micile printese, truse de vrajitorie cu artefacturi despre care poti sa citesti in cartile fantasy – o adevarata industrie care striga la tine din vitrine.

Din cite am vazut, si fetitele societatii de consum au aceeasi inclinatie catre „viata de prin­tesa', dar ar fi si greu sa reziste tentatiei continue la care sint expuse. stiu ca, poate, o sa ridicati din sprincene cu un aer nein­crezator, dar ma incapatinez sa cred ca aceasta inclinatie a fetitelor de a se visa printese este folosita astazi, in mod mai mult sau mai putin subtil, in scopuri pur comerciale. Serialele cu super-eroine (ati observat ca printesele de azi se inscriu pe un trend usor manga?), la care micile domnisoare casca gura ore in sir, vind mai apoi un intreg arsenal de papusi si jucarii „tematice'. Intotdeauna m-a fascinat si ingrozit, in acelasi timp, fenomenul Barbie. Idealul de frumusete feminina al zilelor noastre. Ma intreb (cu un usor fior): oare ce se petrece in mintea unei fete care creste si vede ca formele perfecte ale papusii Barbie, cu care s-a identificat in copilarie, sint doar o utopie?

„Promovarea accentuata, chiar agresiva, prin advertising, media, a unei imagini de femeie-Barbie sau «wonder woman», ca si valul comercial de asemenea produse fascinante pentru fetite, nu numai ca impun un ideal foarte greu de atins si de mentinut, dar creeaza si un «fals self», o scindare intre autentica si falsa personalitate a fetitei, o deformare a imaginii inconstiente a corpului sau, astfel incit corpul este investit intens ambivalent, iar incercarile de a ajunge la sablonul impus prin marketing si media sint chinuitoare. Frumusetea nu mai este o valoare reala de atins, ci devine deja o lupta pe viata si pe moarte', concluzioneaza Dr. psih. Daniela Luca.

Pina la urma, cred ca lucrurile nu sint atit de infricosatoare precum par… Joaca de-a printesele poate fi un exercitiu de imaginatie, pe care unele firi mai exaltate il pot lua uneori (prea) in serios, dar care ramine mereu undeva, ascuns in ceea ce ne-am obisnuit sa numim „copilul din noi'. Adica acea parte care cauta cu orice pret sa vada miracole in jur, care are nevoie sa se simta „speciala', oricit de tocit de sens ar putea parea acest cuvint.

Deunazi, in parc, am auzit doua fetite vorbind intr-o limba inventata de ele, pe care noi – muritorii de rind, cum ar veni – n-o intelegeam. Cind le-am intrebat cum le cheama, mi-au spus niste nume complicate, subliniind ca ele sint printese si fac nu-stiu-ce vraji unui ursulet de plus cu un ochi lipsa. Le-am zimbit cu sub­inteles si am plecat mai departe. La metrou, deasupra intrarii, trona un afis publicitar infatisind personaje din desene animate, cu crinoline roz-bombon si coronite, deasupra carora scria: „si tu poti fi printesa!'. Chiar asa!

Adina Rosetti
 
Foto:Hepta

Daca ti-a placut acest articol, urmareste ELLE.ro pe GOOGLE NEWS sau pe FACEBOOK