Violenta emotionala

Violenta fizica, despre care se vorbeste atit, nu este singura forma de abuz intr-o relatie de cuplu. Exista o alta, mai dureroasa, mai nociva si mult mai greu de diagnosticat, spune Lioara Bradu: violenta emotionala.

Violenta emotionala

A fost nevoie de o crima oribila ca aceea de la Perla pentru ca mai-marii zilei sa dea o lege asteptata de prea multa vreme de mai bine de o treime dintre femeile din Romania: legea impotriva violentei domestice. Asa cum era de asteptat, atit legea, cit si crima au declansat un adevarat show mediatic: ziarele furnizau detalii pe aceasta tema, talk-show-urile dezbateau exclusiv aceasta problema, in timp ce vedetele de toate rangurile se perindau pe platourile de televiziune impaunindu-se cu merite si laudindu-se cu eforturile teribile pe care le-au facut intru sustinerea noii legi. In mod surprinzator, insa, nimeni, absolut nimeni n-a adus in discutie, macar in treacat, problema violentei emotionale, sora mai mica a agresiunii fizice si sexuale, care, lasata libera, deschide larg usa tuturor relelor de mai tirziu.

Ai fi zis ca sint cuplul cel mai fericit din lume. Se luasera din dragoste si in deplina cunostinta de cauza. Asteptasera mult pina sa se gaseasca unul pe celalalt. Pe ea o cunosteam din copilarie. Era o fata minunata. Fara a fi din cale afara de frumoasa, avea un farmec aparte si o feminitate ce s-ar fi potrivit in alte vremuri, ceva mai blinde. Cinta la pian, picta, cosea, gatea, dansa ca o nimfa si-l adora pe Dostoievski. Terminase facultatea ca sefa de promotie. Tot ce facea, facea la superlativ. Tocmai de aceea aminase – putin cam mult dupa parerea mea – maritisul. Voia sa aleaga bine. Pe el il cunosteam mai putin. Dar stiam ca-si lasase rostul de acasa si venise in oras de la sute de kilometri departare numai de dragul ei si-mi era suficient. Mi se parea din cale afara de romantic. Aveau mereu casa plina de lume. Ea gatea intotdeauna bucate alese, iar el isi intretinea musafirii cu glume si poante.

Si nu uita niciodata sa-si puna in valoare sotia, aratind tuturor cit de mult o iubeste: „Iubito, incearca si tu pantofii pe care ti i-am facut ieri cadou (din banii ei, desigur, caci numai ea aducea bani in casa, dar asta e un amanunt neinsemnat!), sa vada lumea ce bine-ti vin!”. Uitase sa spuna ca in pantofii cu pricina turnase superglue, iar biata femeie si-a smuls trei rinduri de piele pentru a-i scoate din picioare. Alta data i-a cumparat un telefon mobil, ultimul model, o minunatie. I-a explodat in fata la primul apel. „Ei, stai, nu te revolta, a fost… o gluma!” Asa cum o gluma a fost si s-o inchida in masina peste noapte, si sa-i puna sare in loc de zahar in cafea, si sa plece de acasa in vacanta, singur, vreo doua saptamini. Cind ea n-a mai gustat straniul lui simt al umorului si a cerut divort, lucurile au inceput sa escaladeze pina la batai si amenintari cu moartea.

Conceptul de violenta domestica a aparut in anii ’70 si defineste un „stil” de viata bazat pe un tratament violent si pe abuz, si niciodata nu implica un incident ocazional. Conform „Declaratiei ONU pentru eliminarea tuturor formelor de violenta impotriva femeilor”, adoptata in 1993, prin violenta domestica se intelege orice act prin care se produc daune fizice, sexuale, psihice sau suferinte femeilor. Chiar si amenintarea cu asemenea acte, coercitia sau privarea de libertate, indiferent daca se produc in spatiul public sau privat, sint considerate acte de violenta. Pe scurt, violenta domestica reprezinta orice manifestare care induce, intr-o relatie, frica de partener, frica prin care cel violent controleaza comportamentul celui agresat.

Potrivit Conferintei Natiunilor Unite pentru Drepturile Omului (Viena, 1993), violenta impotriva femeii include si violarea drepturilor femeilor in situatii de conflict armat, in special crimele de razboi, violul, sclavia sexuala si constringerea de a ramine insarcinata si de a naste copii, precum si sterilizarea fortata, avortul fortat, constringerea de a folosi pilule contraceptive, uciderea pruncilor de sex femeiesc si selectia sexuala prenatala.

In privinta formelor de manifestare, toti specialistii (de la psihologi la politisti) sint de acord ca violenta domestica se poate manifesta ca: agresiune fizica (impingeri, palmuiri, loviri cu/de obiecte, lovituri cu picioarele sau cu pumnul, sugrumare etc.), violenta verbala (umiliri si critici jignitoare, injuraturi, batjocorire, amenintari cu bataia, cu omor ori sinuciderea), agresiune sexuala (constringere la activitati sexuale nedorite, provocarea durerii, lovirea organelor sexuale), violenta economica (interzicerea de a lucra sau de avea bani proprii, santaj financiar), infricosare prin distrugerea obiectelor de valoare ale femeii sau a obiectelor din casa, folosirea copiilor pentru a trezi sentimente de vinovatie in partenera sau prin izolare (barbatul hotaraste ce poate sa facă femeia si ce nu, cu cine se intilneste, cu cine se imprieteneste etc.).

Intre 20% si 50% din femei au avut parte de violenta fizica din partea unui partener intim, dar mai putin de jumatate dintre acestea au si raportat evenimentul. Lucrurile stau si mai grav in privinta violentei emotionale. Chiar daca nu exista statistici, observind cuplurile din jurul meu, birfele din presa, povestile din literatura si numarul urias de divorturi din ultima vreme, indraznesc sa estimez ca aproximativ 85% din femei se confrunta cu aceasta problema intr-o forma mai mult sau mai putin grava.

„Era o zi splendida de vara. Tin minte ca eram foarte fericita. Pentru prima oara sotul meu avea sa ne insoteasca la cursul de muzica al celei mici. Pina atunci il chemaseram de nenumarate ori, dar, de fiecare data, gasea cite un motiv sa ne refuze. Probabil ca, in mintea lui, toata zarva pe care eu o faceam (pe drept) in jurul talentului muzical al fiicei noastre era un moft. Un capriciu de nevasta care nu are altceva mai bun de facut. In fine, in ziua aceea, prin nu stiu ce miracol, acceptase. Ne-am imbracat amindoua frumos, ca de sarbatoare. Tu trebuie sa stii rochita mea bej cu flori, cea care se petrece in fata, peste sini… Mi-ai si spus ca e splendida, dar sa nu o mai string asa, ca arat ca o calugarita. In fine, am ajuns la curs cu oarecare intirziere si ne-am asezat pe unde am apucat. Eu pe un scaun in spatele fetitei, el in partea opusa, vizavi de mine. Nu stiu din ce cauza, poate pentru ca era si taica-su de fata, cea mica avea emotii teribile. Asa ca, pentru a o linisti, ma aplecam mereu spre ea, sa ma simta aproape. La un moment dat, l-am vazut pe sotul meu ca se ridica si pleaca. A aparut dupa cinci minute cu o fata descompusa, facindu-mi semn sa ies cu el afara. Am inceput sa tremur de spaima. Nu stiam ce s-a intimplat. Am crezut ca a murit cineva. «Vezi si tu cum te imbraci cind iesi in lume, ca ti se vede in decolteu pina la buric. Va astept in masina, ca m-am enervat!» Am privit in urma lui uluita, umilita si ingrozita. Ma scosese din mijlocul cursului fetitei mele de doi ani ca sa-mi spuna asemenea mojicie! Ma simteam murdara si-as fi vrut sa pling! Si macar de-ar fi fost adevarat! N-am mai purtat rochia aceea niciodata si nici pe cea mica n-am mai dus-o la muzica. Cint eu cu ea, acasa, melodii de pe Internet.” Povestea ii apartine unei bune prietene, al carei nume nu-l voi dezvalui, din motive lesne de inteles.

Cind trebuie sa ne punem intrebari cu privire la comportamentul partenerului? Campaniile de comunicare sustin sus si tare ca, dupa prima palma primita, e cazul sa luam masuri. Eu cred, insa, ca reactia trebuie sa vina mult mai repede, odata cu primele semne de abuz emotional.

Ce este abuzul emotional? Iata ce spune doamna psiholog Cristina Fulop, unul dintre cei mai cunoscuti psihoterapeuti din Romania: „Abuzul emotional este un «joc» de ascendenta si putere in cuplu si se concretizeaza prin faptul ca unul dintre parteneri detine controlul asupra celuilalt, fara sa utilizeze violenta fizica. Este periculos pentru ca este continuu, ajungind sa reprezinte un stil de viata, o modalitate de functionare in relatie, avind ca rezultat alienarea si destructurarea personalitatii victimei; se intimpla treptat si ajunge sa limiteze existential victima, pe toate palierele vietii acesteia (ca o pinza de paianjen, abuzatorul limiteaza libertatile victimei). Caracteristica de baza a abuzului emotional consta in manipularea celuilalt prin propriile trairi. Abuzatorul acuza permanent ca celalalt este responsabil de trairile lui negative, ceea ce aduce si mentine victima intr-o permanenta nesiguranta, insa cu aparenta ca rational nu pot fi gasite argumente care sa sustina perceptia de «ne-bine» a victimei”. Deci, daca ai semne de intrebare in privinta relatiei tale, daca simti in permanenta ca trebuie sa „repari” anumite lucruri sau situatii in care ajungi intotdeauna din vina ta, ei bine, trage puternic aer in piept si citeste mai departe. Acest articol iti este dedicat.

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Noizz
Psychologies
Mai multe din lifestyle