Tu și partenerul sunteți amândoi perfecționiști? Cum asta vă împiedică să fiți cu adevărat fericiți în cuplu

Să fiți perfecționiști este cea mai bună și valoroasă trăsătură a voastră? Dar ce are anumite beneficii vine împreună și cu costuri serioase.

Tu și partenerul sunteți amândoi perfecționiști? Cum asta vă împiedică să fiți cu adevărat fericiți în cuplu

Evident că nu ați ajuns voi degeaba împreună, undeva există o chimie a rănilor emoționale, nu doar valori comune și preferințe care ajută și cresc compatibilitatea. Sunteți foarte ambițioși, luptați cât este necesar pentru atingerea unui obiectiv și vă susțineți reciproc enorm în acest proces. Iar să simți că partenerul îți lasă spațiu, este acolo pentru tine, te poți baza pe el, te acceptă, te înțelege, ba chiar te admiră este încântător. Să fiți perfecționiști vă poate ajuta uneori și la colaborarea în ceea ce privește traiul în comun, acasă. Dar moneda are două fețe, iar minusurile perfecționismului lovesc tocmai în gradul general de satisfacție în cuplu datorită exigențelor care cer și mai mult, și mai mult, care pun standarde nerealiste.

Permanenta perfecționare

Perfecționismul presupune un efort constant, permanent pentru îmbunătățire, pentru a fi și mai bun, a putea și mai bine, a avea și mai mult. Nu există varianta unei pauze temporare sau o limită rezonabilă stabilită și la care să vă opriți, asta este percepută drept lene, lipsă de motivație sau mediocritate. Mereu este un alt prag de atins, un nou obiectiv sau altă etapă de parcurs ceea ce împiedică bucuria de moment. Nu vă bucurați pentru ceea ce aveți, nu savurați victoriile sau realizările obținute deoarece sunteți cu gândul la etapa următoare. Nu apreciați cu adevărat ceea ce aveți, nu sunteți conectați la prezent și nici unul la celălalt, iar ritmul acesta devine la un moment dat epuizant. Cel care realizează că funcționați pe pilot automat și care va cere un alt ritm pentru amândoi sau pentru sine va fi blamat, criticat.

Căsuțe de bifat

Acest perfecționism vine și cu o listă de trăsături când discutăm despre alegerea partenerului. Calități, aspecte financiare, sociale, fizice, intelectuale, bife ce musai trebuie puse, în care relația parcă se construiește cu un curriculum vitae, nu cu un om. Accentul pus pe acele trăsături te împiedică să vezi realitatea la modul general, poate chiar să-ți evaluezi corect noul sau potențialul partener. Ceea ce îți dorești nu e automat și ceea ce ai nevoie, iar cine dă bine pe hârtie nu înseamnă automat că te va face fericită.

Multă critică

Critica creează tensiune, o ruptură emoțională, o distanțare ce devine într-un punct o modalitate de protecție. Doi perfecționiști care să se critice? Nici nu e de mirare mai ales dacă intervine și lupta pentru putere, competiția lui cine știe mai bine e mai pregătit, presiunea lui îți dau feedback negativ deoarece vreau să crești, să evoluezi, să devii și mai bun, să te autodepășești. Un perfecționist poate avea ambiții personale pentru partenerul său, dar pe care cel din urmă nu le îmbrățișează. Iar de aici până la conflicte serioase mai e doar un pas. Un fel de bine impus cu forța fără să se țină cont de ce își dorește sau are nevoie celălalt. Cuplul nu mai devine despre parteneriat, ci despre antrenor și elevul pe care vrea să îl ducă la olimpiadă.

Citește și:
Vrei mult o relație și ți-ai propus ca în termeni de dating să nu te grăbești? De ce este cea mai bună alegere

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle