Situații când timpul individual și activitățile separate sabotează cuplul

Timpul individual este foarte important, dar sunt contexte când el devine un inamic al relației și conexiunii din cuplu.

Timpul individual îți permite să te ocupi în continuare de hobby-urile, de pasiunile tale. Atunci te poți îngriji de relațiile de prietenie pe care le ai, de obiectivele personale pe care ți le stabilești. Timpul personal îți permite să fii în contact tu cu tine, să îți pui anumite întrebări, să le oferi răspuns, să iei o pauză pentru reglarea emoțională. Să introduci o distanță rezonabilă de partener, distanță care este la opusul fuziunii, sufocării, și care presupune acel spațiu în care relația crește, se dezvoltă. Și cu atâtea beneficii, există și anumite efecte negative când măsura corectă nu este stabilită de comun acord.

Indicele unei negocieri defectuoase

Cantitatea de timp liber în afara cuplului este deranjantă pentru celălalt partener. A semnalat asta, a invitat la negociere, dar s-a lovit de rezistențe, agresivitate, rigiditate. Iar acest fenomen nu este unic, ci caracteristic întregii relații pe mai multe planuri sau legat de mai multe aspecte. Este despre egoism și ignorarea nevoilor celuilalt partener, despre impunerea cu forța a unei decizii individuale.

Vă evitați

Sunteți împreună, dar mai mult separat. Decizia despărțirii nici nu este luată în calcul, o negați amândoi, dar în același timp timpul acesta individual este similar cu a unei persoane singure. Aveți Sărbătorile, Revelionul, zilele de naștere, ca un soi de relație ce alungă singurătatea, dar în rest fiecare cu treaba lui, chiar dacă acasă colaborați bine pe aspecte antrenate de-a lungul a mulți ani legat de ceea ce presupune traiul în doi. Este timpul individual exagerat un simptom al despărțirii ce va apărea când veți avea curaj? E o variantă. O alta este evitarea asumării relației, evitarea apropierii, a conectării profunde.

Lumi diferite

Acest timp individual parcă devine o altă dimensiune în care partenerul devine altcineva, dezvoltă oarecum o altă viață. O bulă proprie în care celălalt partener nu are acces. El ori e ținut la distanță intenționat, ori nu își dorește să facă parte din acest univers ceea ce nu se simte tocmai plăcut. Și în timp asta duce la o scindare, la un sentiment de singurătate în doi dat de lipsa curiozității și implicării.

Deprivarea emoțională și abandonul

Dacă măsura corectă nu a fost stabilită împreună, partenerul nemulțumit că celălalt pleacă mult prea mult de acasă ajunge să se simtă neimportant, nevăzut. Să se simtă un accesoriu neluat în calcul, a cărui părere nu contează. Să nu se mai simtă în siguranță în relația din care observă că celălalt tot fuge. Să se insereze instabilitatea și lipsa de predictibilitate din moment ce nu există niște reguli stabilite clar pentru petrecerea timpului individual.

Relația nu mai devine o prioritate…

… iar efectele acestei ierarhii sunt cât se poate de serioase dacă nu este agreat caracterul temporar al situației. Și aici este vorba despre obiective personale, nu plecări cu prietenii la pescuit, în oraș la terasă sau efectuarea unor trasee montane. Unul poate că vrea ca timp de 2 ani să se concentreze pe o reconversie profesională ceea ce presiune studiu, mersul la cursuri, deci implicare mai puțină acasă în treburile casnice și mai puțin timp în cuplu. Aici e nevoie de acceptare, înțelegere, sprijin și construirea activă a unor insuliție de conectare emoțională astfel încât relația să nu se degradeze.