Prima intalnire: 5 semne de alarma care iti pot da de gandit

Gandul la o prima intalnire te face intotdeauna sa ai emotii, imaginandu-ti unde o sa mergeti si despre ce o sa vorbiti.

Prima intalnire: 5 semne de alarma care iti pot da de gandit

La o prima intalnire se poate intampla orice. Dar, orice cuprinde atat momente neasteptat de frumoase sau, din contra, clipe in care incerci sa gasesti orice scuza pentru a pleca mai repede. Tine minte insa ca, atunci cand iesi prima data la o intalnire cu un necunoscut, siguranta ta trebuie sa fie pe primul loc. Daca instinctul iti spune ca ceva nu este in regula, ar fi bine sa il asculti. Iata 5 semne care iti pot da de gandit, daca ar trebui sau nu sa iesi la o prima intalnire.

Celalalt stabileste toate detaliile serii, fara sa iti ceara parerea

Vrea sa te ia de acasa si sa te aduca la finalul intalnirii, desi ai spus ca preferi sa conduci singura. Ti-a propus sa luati masa intr-un local pe care nu il cunosti sau de care nu ai auzit, eventual undeva in afara orasului. A facut planuri pentru ce veti face sau unde veti merge dupa masa, desi seara nici macar nu a inceput. Orice propunere care ti se pare ca nu iti ofera libertatea deplina de a pleca de la intalnire cand vrei si nu iti garanteaza siguranta, ar trebui refuzata.

Nu gasesti nici o informatie despre el online

Sigur, exista persoane care nu sunt atat de incantate sa se afiseze pe retelele de socializare, dar sa nu poti gasi cel putin o dovada de existenta virtuala este in ziua de astazi cel putin ciudat. Ar fi bine sa te gandesti serios daca persoana cu care urmeaza sa iesi este de incredere.

Iti trimite mesaje la ore nepotrivite

Nici nu v-ati intalnit inca si deja simti ca ti-a invadat spatiul intr-un mod cam nepotrivit. Daca nu ti-ai exprimat acordul pentru a fi deranjata la anumite ore sau limbajul pe care il foloseste este un pic prea familiar, poate ar trebui sa te mai gandesti la o posibila intalnire. E posibil ca cel pe care vrei sa il intalnesti sa nu aiba aceleasi asteptari ca si tine.

O persoana in care ai incredere nu il place

Evident, nu iti poti face o parere obiectiva doar in urma unor discutii la telefon sau pe chat. Insa, daca una din cunostintele tale nu iti recomanda sa iesi cu persoana respectiva, poate ar trebui sa o asculti. Bineinteles exista si scenariul in care tie chiar o sa iti placa, doar ca esti dispusa sa iti asumi acest risc?

Nu aveti lucruri in comun

Din conversatiile pe care le-ati avut, reiese ca nu prea impartasiti aceeasi viziune asupra lucrurilor si ca sunteti, de fapt, destul de diferiti. Nu te incuraja spunandu-ti ca oamenii se mai schimba si nu incerca sa pari ceea ce nu esti. Este inutil sa te prefaci ca admiri ceva despre care nici macar nu stii prea multe lucruri. Fii sincera de la inceput si astfel te vei tine departe de o dezamagire ulterioara.

Text: Dora Chelariu

Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din lifestyle